“CE TE-A DETERMINAT SĂ DEVII PROFESOR?”

Distribuie pe:

Un fost elev se întâlnește cu fostul lui profesor. Cei doi se salută, iar profesorul îl întreabă ce a făcut în viață, cu ce se ocupă.

- Sunt profesor, răspunde elevul.

- Ce te-a determinat să devii profesor?

- Dumneavoastră ați avut asupra mea un impact extraordinar și am știut că asta vreau să devin.

- Da?

- Nu vă amintiți, domnule profesor?

- În clasa a treia un coleg a venit cu un ceas.

Mi-a plăcut mult, așa că l-am furat. El v-a spus, și dumneavoastră ați cerut ca ceasul să fie înapoiat. Aș fi vrut să fac asta, dar nu am avut curaj, îmi era rușine să vadă clasa ce am făcut. Văzând ca nu spune nimeni nimic, dumneavoastră ați încuiat ușa și ne-ați anunțat că ne veți căuta în buzunare.

M-am gândit ce urmează, ce rușine să vadă toți că am furat ceasul. Dar ne-ați cerut ca toți să închidem ochii și așa am făcut. Ați ajuns la mine, ați luat ceasul, ați continuat să căutați în buzunare toți elevii, apoi ați înapoiat ceasul, fără să pomeniți nimic, niciodată. Dumneavoastră mi-ați salvat demnitatea, nu m-ați făcut hoț. Și am înțeles atunci că vreau să devin asemenea dumneavoastră. Nu vă amintiți, domnule profesor?

- Nu.

- Dar cum de nu vă amintiți, că este totuși o situație deosebită?

- Nu îmi amintesc, spuse profesorul, pentru că știu că și eu am închis ochii când am căutat în buzunare...

Lasă un comentariu