Așa cum s-a văzut, Regele Mihai I, în noaptea dintre 23 și 24 august, rezolvă în grabă și problema numirii noului guvern al Generalului Sănătescu, apoi a plecat, pe la orele 2, în refugiu, spre munții Gorjului, localitatea Dobrița. Pe seama guvernului au rămas de rezolvat, imediat, două probleme de mare împortanță: începerea tratativelor cu rușii pentru armistițiu și întoarcerea armelor împotriva fostului aliat, Germania. Negociatorii noștri cu anglo-americanii de la Cairo au fost trimiși la Moscova. Tratativele cu rușii erau de interes și hotărâtoare, cu ei eram în război. Rușii tărăgănau cât mai mult începutul discuțiilor, dorind ca mai întâi să intre cu armata în București, pentru ca apoi România, sub regim de “ocupație”, să zică <DA> la orice propunere rusească; despăgubiri de război, participarea în continuare sub comanda lor la război, staționarea trupelor rusești în România, la sfârșitul războiului, și la alte condiții înrobitoare. Pe americani și pe englezi îi înteresau mai puțin problema României, cu care se aflau încă în război, e drept, formal, dar îi aveau pe ruși aliații lor de mare valoare militară și față de care trebuiau să se poarte “cu mănuși”. Fără armistițiu încheiat, la 25 august, România declară război celui de-al III-lea Reich. În vederea începerii tratatativelor, delegația română, condusă de Lucrețiu Pătrășcanu, se afla la Moscova încă de la începutul lunii septembrie. În sfârșit, pe 8 septembrie 1944, are loc o întrevedere cu Vișinsky, care ne anunță că pregătirile sunt gata și că pot începe convorbirile. În ședința pregătitoare din 11 septembrie, partea sovietică prezintă prevederile preliminare ale armistițiului, care vor fi luate discuție. În sală se găseau delegația sovietică, condusă de Molotov, delegația română condusă de Lucrețiu Pătrășcanu și delegațiile Angliei și Statelor Unite ale Americii, conduse de ambasadorii țărilor lor la Moscova. După ce primește Convenția de Armistițiu, Lucrețiu Pătrășcanu cere 24 de ore pentru a lua cunoștință de text. Molotov îi răspunde favorabil și fixează, în consecință, ședință pentru a doua zi, 12 septembrie, ora 10, seara. Discuțiile continuă încă în două ședințe maraton. Cele 20 de articole ale Convenției sunt prezentate, discutate și “aprobate aproape fără nicio modificare” de întreaga asistență ruso-englezo-americană. Apoi au fost semnate, de delegația noastră, Lucrețiu Pătrășcanu, General Dămăceanu, Barbu Ștyrbei și G. Popp și din partea aliaților de către o singură persoană, Mareșalul Malinowski, împuternicit să facă acest lucru de cele trei guverne: american, englez și sovietic, dacă mai era cazul. Pentru exacta execuție a clauzelor de armistițiu s-a înființat Comisia Aliată de Control, cu sediul în București, care va lucra sub conducerea generală și ordinele Înaltului Comandament Aliat, care, pentru noi, era Puterea Sovietică. Situația internă și externă a țării noastre a ajuns astfel să fie reglementată prin Convenția de Armistițiu, ale cărei prevederi sunau ca un regim de ocupație sovietică. La începutul anului 1945, România se afla într-o situație complexă: în exterior armata se jertfea în luptele pentru eliberarea Austriei, Ungariei și Cehoslovaciei, iar în interior luptele cu sărăcia și pentru acapararea puterii se acutizau. Două guverne Sănătescu au fost schimbate, actualul guvern Rădescu era puternic contestat. În țară, la sate, țăranii erau sfătuiți să se “împroprietărească” singuri; masele populare au schimbat cu forța primarii și prefecții din majoritatea județelor țării. Din afară nu veneau vești mai bune. La Conferința de la Yalta, din Crimeea, din 4-11 februarie, cu participarea lui Stalin, Churchill și Roosevelt, se hotărăște ca România să rămână în zona de influență și dominație sovietică, situație în care a rămas aproape 40 de ani. Totuși, Regele și Partidele Istorice trăiau cu iluzia că americanii și englezii vor ajuta țara să revină pe drumul democrației, drum ce în acele momente era marcat de către sovietici cu semnul de INTERZIS. Puterile occidentale hotărâseră să lase soarta țării noastre și a altora pe mână rusească. Ceva mai târziu, la întâlnirea cu Regele Mihai I, Vișinski declara sus și tare că “Yalta sunt eu”. Sub presiunea forțelor politice interne, sprijinite de sovietici, Regele numește un nou guvern, Guvernul dr. Petru Groza, la 6 martie 1945, nerecunoscut de Statele Unite și Anglia, care îl considerau insuficient de reprezentativ.Tot în această lună, mai au loc două evenimente importante; La 9 martie I.V.Stalin a admis că partea de nord a Ardealului să fie retrocedată României și la 23 martie a fost adoptat Decretul - Lege pentu reforma agrară, prin care au fost împroprietărite 917.777 familii de țărani. În zilele de 17 iulie - 2 august 1945, are loc Conferința de la Potsdam, la care liderii americani, englezi și sovietici discută asupra unui proiect de tratat de pace. În țară se amplifică conflictul dintre Guvern și Rege, situație în care regele declară “greva regală”, rupând orice relație cu guvernul. În luna septembrie, dr. Petru Groza face o vizită la Moscova, are mai multe întâlniri cu I. V. Stalin, de la care primește indicații și soluții pentru “remedierea” nemulțumirilor din țară, sfătuindu-l ca pentru depășirea crizei politice să găsească calea detensionării relațiilor cu Regele Mihai I și să intensifice lupta împotriva Partidelor Naționale, Țărănist și Liberal. Prin toate cele întâmplate, viața oamenilor a continat să se deterioreze, cauzele principale fiind blocajele economice, seceta de peste vară, care a pârjolit Moldova, Bărăganul și Dobrogea, deposedarea întreprinderilor de utilajele de bază, care au fost duse la ruși etc. În această vreme, au fost create întreprinderile mixte de tipul sovromurilor, adevărate căi de transfer a avuțiilor românești spre Uniunea Sovietică. Astfel a trecut încă un an greu pentru români, România și guvernanții săi.
