LA HĂDĂRENI, PE TIMP DE PANDEMIE: S-AU TERMINAT LUCRĂRILE LA CENTRUL MEDICAL LOCAL

Distribuie pe:

Pâine și circ - cum aflăm din orice dicționar, în perioada de decadență a Romei imperiale, mulțimilor plebe nemulțumite, li se ofereau spectacole de circ în arene, la sfârșitul cărora li se împărțeau, gratuit, grâne sau chiar pâine. În atmosfera de corupție generală, însăși gloata reclama aceste spectacole, dar și grânele aferente. În sens general, a da panem et circenses (pâine și circ), însemna a oferi oamenilor pomeni, pentru a le distrage atenția de la problemele lor reale. Cel puțin așa lăsa să se înțeleagă Juvenal, în ale sale “Satirae”. În realitate, cetățenilor romani chiar li se organizau jocuri și primeau grâne - fie la preț redus, fie gratis - și acest obicei a durat secole. Istoria a reținut, însă, interpretarea peiorativ-satirică a lui Iuvenal și nimic nu ne-ar lăsa să credem că aceste modalități, de-a stăpâni masele, nu se aplică și astăzi. Pentru satul Hădăreni, consacrata expresie pâine și circ ar avea sens mai cu seamă în partea a doua, cea a circului. Când, în toamna lui 1993, aveau loc aici conflictele interetnice, mica localitate a ajuns pe prima pagină a presei mondiale, într-un circ mediatic demn de ceva mai bun. Programul lansat de guvernul României - în 2006 - s-a dovedit un eșec și oamenii, fie ei români, unguri sau țigani, au rămas doar cu circul.

Prin Hotărârea Consiliului local, din 11 aprilie 2017, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiției “Construire Centru medical în localitatea Hădăreni, comuna Chețani, județul Mureș”. Erau primele elemente ale viitorului proiect, în fața căruia stătea însă un drum lung și anevoios, date fiind și antecedentele, nu prea plăcute, din istoria comunității. Centrul medical local, din satul Hădăreni, comuna Chețani, avea drept antreprenor asocierea dintre ROMART CONCEPT SRL &WFA IMPEX SRL și ROMART ASIST SRL, iar diriginte lucrări era STACONS PMP SRL, proiectul propriu-zis aparținând ROMART ASIST SRL. Despre importanța acestei investiții, pentru locuitorii Hădărenilor, dar și pentru toți cetățenii comunei Chețani, nu mai e nevoie de zis prea multe. Prin strădania sa, primarul Emil Florin Mocan a făcut ca o idee să fie pusă pe hârtie, într-un proiect, iar proiectul să fie finanțat și să primească drept de realitate. Între timp, lucrările au continuat, conform graficului, ajungând în fază finală. Fază finală care, iată, s-a și întâmplat și cu care prilej primarul a declarat: “joi, în data de 30.04.2020, chiar dacă a fost timp ploios și în plină pandemie, am avut onoarea de a semna documentele de recepție la terminarea lucrărilor unui obiectiv important pentru comunitatea noastră, în special pentru locuitorii din satul Hădăreni. Construirea CENTRULUI MEDICAL LOCAL. O investiție în valoare de aproape 14 miliarde de lei (vechi), finanțată și realizată prin grija Companiei Naționale de Investiții. Mulțumesc, pe acestă cale, tuturor celor implicați: Ministerul Dezvoltării, CNI, Consiliul local Chețani, colegilor din Primărie, în mod special domnului Ciprian Turdean-consultant, constructorului, pentru că a efectuat o lucrare bună. Sunt mândru că, pas cu pas, îndeplinim obiectivele propuse. În următoarea, scurtă, perioadă, mă voi asigura că acest centru medical va fi deplin funcțional: cele 3 cabinete, de medicină de familie, stomatologie și farmacie, dotate cu echipamente moderne, să fie benefice pentru toți locuitorii Hădăreniului și a comunei noastre. Servicii moderne pentru o comunitate modernă! Normalitate pentru secolul XXI”.

Într-adevăr, Compania Națională de Investiții a finalizat și predat către autoritatea locală, Centrul medical local din satul Hădăreni. Noua clădire, cu o suprafață de aproximativ 250 mp, găzduiește 2 săli de așteptare, un cabinet de consultații și o sală de tratamente, precum și un cabinet stomatologic și un punct farmaceutic. Prin contractul implementat de CNI, au fost furnizate și dotările necesare bunei funcționări, precum paturi pentru consultații, echipamente pentru sterilizare (autoclav, pupinel, baie cu ultrasunete), dotări specifice pentru cabinetul stomatologic (scaun, turbina, detrartror, lampa fotopolimerizare), dulapuri pentru vestiare, birouri și calculatoare. Valoarea investiției este de aproximativ 1,3 milioane de lei. După cum să știe, comuna dispune deja de un dispensar, situat în satul Chețani, unde își desfășoară activitatea cadre medicale medii și un medic de familie, care se deplasează, în fiecare zi de joi, și în localitatea Grindeni. Cei din Hădăreni au și ei medic de familie, însă resimțeau lipsa unui centru medical modern. Noua investiție acoperă această lipsă și - într-o manieră fericită - completează vechiul dicton roman - cu partea mai puțin reprezentată, până acum, aceea a... pâinii. De unde se vede că sătenii au așteptat degeaba, atât timp, ajutor din partea altora și, cu un primar destoinic, au obținut, în cele din urmă, parte din cele absolut necesare vieții. Încă și pe timp de pandemie!

 

Lasă un comentariu