LA ZI PE FRONTUL LUPTEI ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI

Distribuie pe:

ÎN JUDEȚUL MUREȘ

Până ieri, 3 iunie, în județul Mureș au fost confirmate 683 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus).

De asemenea, până la această dată, 579 de persoane au fost declarate vindecate și externate.

Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, la această dată, 4.506 persoane se află în autoizolare la domiciliu, sub monitorizarea autorităților. În spațiile de carantină din județul Mureș sunt 56 de persoane. Un număr de 46 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș.

Totodată, până acum, 64 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Odată cu instituirea stării de alertă, pentru persoanele care vin în România, din străinătate, s-a impus măsura izolării/carantinării la locuință împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura menționată sau solicită acest lucru pentru a nu-și expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate în spații puse la dispoziție de autorități.

CANCELARIA PREFECTULUI INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL MUREȘ

 

LA NIVEL NAȚIONAL

Până astăzi, 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19669 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13800 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate

1. Alba 394

2. Arad 698

3. Argeș 267

4. Bacău 511

5. Bihor 627

6. Bistrița-Năsăud 343

7. Botoșani 789

8. Brașov 762

9. Brăila 41

10. Buzău 201

11. Caraș-Severin 112

12. Călărași 99

13. Cluj 564

14. Constanța 283

15. Covasna 230

16. Dâmbovița 298

17. Dolj 233

18. Galați 616

19. Giurgiu 224

20. Gorj 151

21. Harghita 153

22. Hunedoara 634

23. Ialomița 368

24. Iași 594

25. Ilfov 536

26. Maramureș 100

27. Mehedinți 115

28. Mureș 683

29. Neamț 884

30. Olt 93

31. Prahova 115

32. Satu Mare 62

33. Sălaj 93

34. Sibiu 509

35. Suceava 3.540

36. Teleorman 145

37. Timiș 508

38. Tulcea 153

39. Vaslui 163

40. Vâlcea 31

41. Vrancea 632

42. Mun. București 2.081

43. - 34

TOTAL 19.669

Totodată, până acum, 1.288 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 152 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 162 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2376 de persoane. Alte 95.549 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 459.405 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 485 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.499 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 110 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 129.750 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 2 iunie a.c., 168 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.084 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 2 iunie 2020, au fost raportate 1.407.144 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*

Regatul Unit 276.332 (+1.570) / 39.045 (+556) / 1.208 -

Spania 239.638 (+209) / 27.940 (+813) / 150.376 -

Italia 233.197 (+178) / 33.475 (+60)/ 160.092 (+1.737)

Franţa 152.091 (+338) / 28.833 (+31) / 68.930 (+372)

Germania 182.028 (+213) / 8.522 (+11) / 166.609 (+977)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB)  (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 2 IUNIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAȚI*

6.245.352 (+109.267) /376.427 (+4.570)/ 2.731.342 (+34.014)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE - https://systems.jhu.edu/  

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 1 iunie – 2 iunie 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.

GRUPUL DE COMUNICARE STRATEGICĂ

Lasă un comentariu