* “Noi știm că în religie ne salvăm din temporalitate și că este pentru conștiința noastră acea regiune în care sunt dezlegate toate enigmele lumii, toate contradicțiile ideii (gândirii) ce se adâncește și se descoperă, toate durerile sentimentale amuțesc, regiunea veșnicului adevăr, a veșnicei liniști, a veșnicei păci”.
***
* “Dumnezeu este spirit - acest cuvânt al Evangheliei stă la începutul filosofiei lui Hegel, cu aceeași tărie și cu același înțeles cu care Dumnezeu-cuvântul stă la începutul Evangheliei lui Ioan” precizează Richard Kroner, care este unul din cei mai adânci cunoscători ai Filosofiei Hegeliene, în toată complexitatea, ramificațiile și afinitățile ei.
***
* “Filosofia are drept scop cunoașterea adevărului, deci: cunoașterea lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind supremul adevăr. Rostul unic al filosofiei, care este identica teologiei, este de a evidenția rațiunea religiei: iar dacă se aduce filosofiei obiecția că ea se suprapune, astfel religiei, obiecția este falsă, întrucât filosofia are același conținut ca și religia, numai că filosofia îl redă sub forma cugetării, pe când religia sub forma reprezentării”.
Georg Wilhelm Friedrich HEGEL (1770-1831), filosof german, principalul reprezentant al idealismului în filosofia secolului al XIX-lea. A fost un școlar model: la 5 ani învățase prima declinare în limba latină; la 8 ani a primit ca dar o ediție a dramelor lui Shakespeare, iar la 10 ani studiază geometria, astronomia, fizica, botanica. Are pentru cultura greacă o preferință aparte. Face note de lectură de literatură, estetică, fizionomie, matematică, fizică, pedagogie, psihologie, teologie și filosofie. Hegel se dăruiește teologiei și intră la vârsta de 18 ani la seminarul Teologic din Tubingen pentru a-și realiza studiile universitare. Aici studiază filosofia, istoria, teologia, limbile clasice, latina și greaca, matematică, fizică. Devine docent la Universitatea din Jena în 1801. După o scurtă activitate la Universitatea din Heidelberg, ocupă catedra de filosofie a Universității din Berlin.
A fost autor de citate celebre:
“A cugeta pe Dumnezeu înseamnă a te ridica deasupra lucrurilor sensibile, exterioare și interioare, deasupra simplului sentiment, în regiunea ființei pure, a ființării identice numai cu Sine însuși, adică în regiunea universalului”.
“Este necesar să se stabilească un raport de conexiune între Dumnezeu, așa cum este El în Sine, și între prezentarea sau determinarea Lui în conștiința noastră; Dar... pentru a stabili această conexiune, trebuie în general să dovedim conexiunea dintre “Dumnezeu, ca Dumnezeu, și între “existență, ca existență”.Moare de holeră la Berlin în anul 1831.
P.S. Marele scriitor Voltaire, care deși credea în Dumnezeu, era un mare dușman al religiei creștine. Oscila în credința sa. Iată cum moare acest mare învățat, tăgăduitor al lui Dumnezeu și religiei creștine. De frică și de durere se rostogolea în patul său de moarte, aici plângând, și batjocorind numele lui Dumnezeu. Se îndoia ca un șarpe, pe care ar călca un picior, și-a sfâșiat trupul cu propriile unghii. Striga pe abatele (preotul) Gautier, dar prietenii lui necredincioși au rămas nemișcați. A sosit ultima clipă. Un nou acces de disperare sună în urechile celor de față: “Simt o mână care m-a apucat și mă duce la judecata lui Dumnezeu”. Apoi uitându-se cu privirea nemișcată înspre uși a zis: “Diavolul stă acolo, voind să mă înșface; Îl văd, văd și iadul, ascundeți-mă de dânsul”. Așa a murit cel ce persifla numele lui Dumnezeu și religia creștină. Medicul lui Voltaire, pe nume Tronkin, scrie către prietenul său Bonnet: “Adu-ți aminte de zvârcolirile lui Orest. Așa a murit Voltaire și și-a dat sufletul chinuit de furii”.
