Cu toate că amiralului Horthy, pe post de regent al Ungariei, nu-i surâdea impulsurile ungurilor care i-au luat pe cei doi Rothermere (tatăl și fiul) în brațe, dorindu-i, pe oricare dintre ei, rege al Ungariei, în speranța că acesta va trece imediat la acțiuni în forță pentru refacerea Ungariei Mari, el n-a putut stăvili acea revărsare populară, pentru înfăptuirea acestui proiect. Pentru dejucarea acestui scenariu, Horthy a cerut sprijinul lui Mussolini cu care încheiase un tratat de prietenie, scoțându-l astfel din izolarea politică. Iată ce ne spune istoricul Pal Lendvai despre atmosfera creată în jurul celor doi englezi, ceruți de mase pentru a le deveni rege:
“Călătoria lui Harmsworth (fiul lui Rothermere) în Ungaria a fost adevăratul galop de probă. El nu urma decât să ia în primire diploma de doctor honoris causa conferită tatălui său de Universitatea din Szeged. În realitate, tânărul a fost primit ca un rege sau moștenitor al tronului.
La sosirea la Budapesta, fiul lui Rothermere a fost întâmpinat de primar, de mai mulți foști premieri și de alți demnitari. În cinstea sa și-au făcut apariția vreo sută de mii de oameni în fața hotelului său. Apoi, mii de cercetași, poștași și feroviari în uniformă, uniuni patriotice și țărănești în port național au defilat înaintea sa. După care, pe tânăr l-au primit la masă și în audiențe separat regentul, premierul și cardinalul. La diferitele ceremonii au fost prezente toate organizațiile, de la formațiunea de dreapta a “Ungurilor care se trezesc”, până la uniunile evreiești ale femeilor. Pe citadela din Buda, un foc de artificii, iar pe gazonul unui stadion de fotbal, o hartă a vechii Ungarii și a celei amputate, reprezentate simbolic de fete în costum național au completat hora manifestărilor budapestane.
Apoi, Harmsworth cu suita lui a plecat cu un tren special la Debrecen și Szeged, unde unei străzi i s-a dat numele de Rothermere. Numeroase alte străzi, parcuri, grădini, așezări și chiar o cupă pentru tenis urmau să poarte numele lordului: articolele despre el, cântecele și poeziile în cinstea lui sunt pur și simplu greu de trecut în revistă.
După această călătorie a fiului lui Rothermere, nu fără ecou și în plan internațional, Rakosi (patronul inflentului ziar Pesti Hirlap) a încercat, cu prilejul unei lungi opriri în Anglia și, în continuare, într-un interviu cu Mussolini, să-i atragă în competiția pentru tronul ungar vacant pe cei doi Rothermere. Încercarea lui Rakosi de a obține sprijinul lui Mussolini pentru ideea sa (și, desigur, și a lui Rothermere) a fost, în ciuda unor referiri contradictorii, un eșec total. Mussolini i-a comunicat la Roma trimisului maghiar că el, Mussolini, este, ce-i drept, împotriva ocupării tronului de către unul dintre cei trei arhiduci habsburgi: Otto, Albrecht sau Joseph, dar că socotește că este exclus ca mândra națiune maghiară să pună pe tron un ziarist, și în plus, un străin.
Horthy, Bethlen și Gombos au fost de la început atât împotriva unei restaurații habsburgice cât și - prudent, dar neechivoc - împotriva diverselor idei monarhiste ale lui Rothermere...
În patria sa, poate că lordul Rothermere, ca pretendent la tron, a fost uneori de râsul inițiaților. În Ungaria însă el a fost și a rămas o legendă, un Făt-frumos din lumea aparențelor. Tot ceea ce s-a întâmplat în jurul lui Rothermere și al fiului său în 1927/1928, chiar și în 1938, a revelat acea trăsătură de caracter numită de maghiari delibab, care înseamnă credința în fata morgană, în himeră. Această înclinație spre reverie colorată de dorință, o tendință pe care psihanalistul Sandor Ferenczi a denumit-o “gândire magică” acest dar la reveriei cu ochii deschiși a marcat atitudinea elitei și a poporului în situații istorice de criză ca în 1848/ 1918, 1918/1919 și cu atât mai mult în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În legătură cu fenomenul delibab, William M. Johnston observa în a sa Istorie a culturii și spiritului Austriei: Graba de a privi lumea prin ochelari trandafirii i-a dus pe unguri în ispita de a-și exagera dimensiunea. În timpul acesta, ei nu au luat act de nenorocirile popoarelor cucerite. (...) Capacitatea lor de a visa a făcut din ei niște avocați remarcabili, mereu gata de a susține că Ungaria este o excepție printre națiuni”.
Pentru conformitate: IOAN CISMAȘ
Episod din cartea “Ungaria: o mie de ani de victorii în înfrângeri” a istoricului Pal Lendvai (pag 414-416)
(Sfârșit)
