Pandemia de coronavirus, la finalul ei, pe care, din păcate, încă nu-l cunoaștem, era pe cale să ne lase, nu numai imense suferințe umane, prin atâtea constrângeri și pierderi de vieți omenești, ci și cu o serioasă ciuntire de sfânt pământ românesc, prin cedarea, prin lege, către Ungaria, drept cadou, la împlinirea centenarului de la Trianon (4 iunie), a unei importante părți din teritoriul românesc, pe care-l revendică de atâta vreme și pe care Constituția noastră încă se încăpățânează să-l definească indivizibil. Dar nu este vorba de o oarecare halcă de pământ situată undeva la periferia țării, ci de teritoriul tocmai din inima României, care, în mod simbolic, poartă numele de Ținutul secuiesc, adică locul în care, cândva, au trăit și secui. O problemă de suprem interes pentru fiecare cetățean al acestei țări, dar mai ales pentru românii din județele Covasna și Harghita, inclusiv Mureș, care urmau să se trezească, peste noapte, aruncați cu aproape 70 de ani în urmă, într-o construcție statală aberantă, mai ceva decât fosta și de trista amintire Regiunea Autonomă Maghiară, realizată, la acea vreme, din ordinul lui Stalin.
Știm cu toții că, în urma evenimentelor din decembrie 1989, la cererea expresă a Budapestei, când Ungaria era decisă să pună mâna, dacă nu pe tot Ardealul, măcar pe o bucată consistentă din acesta, UDMR și-a pus în programul său politic, încă de la înființare, decembrie 1989, ca scop politic de bază autonomia. Deși o cerere anticonstituțională, de o gravitate extraordinară, care trebuia respinsă din capul locului, ea a fost admisă, din păcate, de către instituțiile statului de atunci, juridice și administrative, permițându-i acesteia să-și joace cartea pe scena politică a țării. Lucru pe care-l face cu foarte multă șiretenie și tupeu de peste 30 de ani, ca în prim final să ajungă, prin desele lor tertipuri, la obținerea a ceea ce și-au dorit, pe lângă multe altele în decursul anilor, acceptul constituțional, pe cale tacită, în Camera Deputaților.
Ziua de 23 aprilie 2020 putea fi cea mai neagră zi din istoria noastră de după 30 august 1940, când prin diktatul de la Viena, un procent de 42 la sută din suprafața Transilvaniei a fost cedată samavolnic Ungariei, sau 1950, când prin ordinul lui Stalin a fost înființată Regiunea Autonomă Maghiară. Iată cum s-au petrecut lucrurile:
Dacă i s-a permis la acea vreme, ceea ce constituie o greșeală capitală a conducerii FSN: Iliescu-Roman, în decursul celor trei decenii petrecute pe scena politică a României, UDMR a lansat în dezbaterea Parlamentului diferite forme de autonomie, de la cea culturală, colectivă, la cea teritorială. Primul proiect care viza în mod expres înființarea Ținutului secuiesc a fost depus la Camera Deputaților în 2004, proiect care a și fost respins, iar de atunci și până azi, în decursul celor 16 ani trecuți, fenomenul s-a întâmplat de opt ori. De șapte ori a fost respins, atât în comisiile de specialitate, cât și în plenul Camerei, iar a opta oară, minunea de care vorbeam s-a întâmplat, pe 23 aprilie 2020.
Terenul a fost pregătit din vreme. Se știe că toamna anului trecut a fost dominată de furtuni pe scena politică a țării. Guvernul PSD al lui Dragnea a fost destituit, locul acestuia fiind luat de cel liberal, al lui Ludovic Orban, care la data de 4 noiembrie a primit votul de investitură în Parlament. UDMR profită de această ocazie și la 24 noiembrie 2019 depune pentru a opta oară proiectul de constituire a Ținutului secuiesc, cerând în acest sens punctul de vedere al noului Guvern. Nu cunoaștem care a fost rezoluția, evident consultativă a acestuia, dar bănuim, negativă, însă documentul și-a urmat calea legală, astfel încât la 10 februarie 2020 el ajunge pe masa Comisiei pentru Administrație Publică și Organizarea Teritoriului din parlament, unde la data de 4 martie 2020 este respins. Cu toate avizele negative, la 9 martie a.c., Proiectul autonomiei este înscris pe ordinea de zi a Camerei Deputaților cu vot final, a doua zi. Dezbaterea n-a mai avut loc datorită încurcăturilor apărute din nou pe scena politică, cu Guvernul fantomă Cîțu, apoi din nou cu Guvernul Orban II, peste care s-a suprapus problemele urgente legate de apariția în țară a coronavirusului, care a bulversat funcționarea tuturor instituțiilor statului, inclusiv a Parlamentului. Lucrând în condițiile stării de urgență, Parlamentul n-a funcționat la capacitate și a avut cu siguranță probleme mai stringente de rezolvat, astfel încât la data de 25 martie, când s-a împlinit termenul constituțional și votul final, nu s-a ocupat de acest subiect. A fost, în opinia noastră, o scăpare. Cu siguranță, reprezentanții UDMR în parlament au speculat greșeala, au tăcut chitic, până la data expirării celor 45 de zile legale de la depunere, după care Constituția îi obligă pe parlamentari să adopte tacit orice lege, fără dezbatere sau vot.
Așadar, pe 23 aprilie 2020, Ținutul Secuiesc atât de mult visat de Guvernul ungar Orban, ca o recompensă la o sută de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, era ca și făcut, în mod legal cu sprijinul plenar al aleșilor noștri. Era deci pe calea cea bună, el urmând să treacă hopul din Senat, ca for decisiv, pentru care Viktor Orban al Ungariei și Kelemen Hunor erau în măsură să corupă pe oricine pentru a obține votul corespunzător.
Nu știm unde a fost presa românească în această perioadă, dar avem impresia că extraordinara știre, care a buimăcit mapamondul, a plecat în eter mai degrabă din presa maghiară decât din cea românească, sau de la reprezentanții din țară a agențiilor străine de presă. Personal, informații despre rezultatul Parlamentului nostru în această chestiune am primit de la cunoștințele din străinătate, din Franța și SUA, întrebându-mă textual, dacă au înnebunit românii.
Credem că același lucru s-a întâmplat în toată țara, că societatea civilă, cetățenii de rând au fost cei care i-au trezit pe parlamentarii noștri și pe președinte “din somnul cel de moarte”, obligându-i să
ia măsurile în consecință, pentru a repara enorma greșeală.
În fața unui astfel de val de proteste individuale, și mânați de la spate, aleșii noștri s-au mobilizat și au luat măsurile necesare pentru blocarea proiectului în Senat.
Dezbaterile în Senat pe această temă crucială au avut loc pe 29 aprilie, deci la o săptămână, timp în care pe scena politică românească au avut confruntări puternice, liderii partidelor parlamentare învinuindu-se reciproc pentru enorma greșeală. A fost identificat chiar și un vinovat principal, în persoana președintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, și președinte al Camerei Deputaților, care era obligat să știe ce se petrece în instituția pe care o patronează. Nu întâmplător acesta a fost acuzat nominal de președintele României, Klaus Iohannis, de înțelegeri subversive pe tema Ardealului cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban.
Senatul, dominat de PSD, a scos, în cele din urmă, castanele din foc, reprezentanții lui dovedindu-se în cadrul dezbaterilor cei mai fervenți susținători ai respingerii proiectului de autonomie, spălând în acest fel și fața liderului lor. De altfel, dezbaterea din Senat a întrunit o puternică solidaritate partinică, astfel încât proiectul a fost respins de îndată, cu 126 voturi, pentru proiect votând cei 9 reprezentanți ai UDMR.
Se spune că toate sunt bune când se termină cu bine, dar ne așteptam la dezbateri mult mai ample pe scena politică și mai ales în presă, pentru că, cu astfel de subiecte nu se glumește. Ceea ce m-a copleșit pur și simplu este afirmația președintelui Iohannis conform căruia “dacă n-ar fi intervenit personal la Senat, proiectul ar fi trecut și de acesta”. E ceva de noaptea minții. Doamne, oare pe mâna cui am dat noi țara?
Pentru ca asemenea grozăvii să nu se mai întâmple vor trebui analizate cu multă atenție cauzele acestei sincope și luat aminte de toate aceste greșeli. Personal, consider că nu avem de a face cu o trădare în stil clasic, ci mai degrabă de o cochetare cu aceasta, dar cu siguranță nepăsarea, indiferența și neglijența sunt factorii majori care au creat o asemenea situație. Pe această temă, peste care s-a trecut atât de repede, așteptăm, totuși, de la autorități niște răspunsuri concrete.
