În 1988, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 96 prin care se proclamă ziua de 26 iunie Ziua drapelului național, sărbătoare marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților MApN și ale Ministerului de Interne. Guvernul și autoritățile administrației publice locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 - privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României - de către autoritățile și instituțiile publice, iar în București și în municipiile-reședință de județ se organizează ceremoniale publice de înălțare a drapelului României.
În baza prevederilor legale, drapelul României se arborează în mod permanent pe edificiile și în sediile autorităților și instituțiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituțiilor de învățământ și cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum și la aeroporturile cu trafic internațional și ca pavilion pentru navele de orice fel și alte ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc, precum și la sediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate.
Drapelul României se arborează temporar cu prilejul Zilei Naționale și al altor sărbători naționale, cu ocazia festivităților și ceremoniilor oficiale cu caracter local, național și internațional, cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de șefi de stat și de guvern, sau de alte înalte personalități politice, sau în cazul unor ceremonii militare, competiții sportive, ori în timpul campaniilor electorale.
Totodată, drapelul României în bernă se arborează în zilele de doliu național, stabilite de Executiv.
Potrivit prevederilor Constituției, “drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roșu”. Constituția prevede că drapelul tricolor este un simbol național, alături de stemă, sigiliu și imn.
Specialiștii din cadrul Arhivelor Naționale ale României arată că semnificația culorilor trebuie privită în cheie heraldică: albastru cobalt - fidelitate, loialitate, profunzime, ordine, adevăr; galben crom - prestigiu, virtute, inteligență, grandoare, bogăție; roșu vermion - acțiune, pasiune, capacitatea de a servi Patria, sinceritate, îndemn la vigilență. Cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.
Istoria României în date (Ed. Enciclopedică, 2003) consemnează că steagul tricolor - albastru - galben - roșu - a fost declarat, pentru prima dată, ca simbol național de Guvernul revoluționar provizoriu din Țara Românească, la 14/26 iunie 1848, având deviza “Dreptate - Frăție”. El a fost sfințit a doua zi, în cadrul Marii Adunări Naționale de pe Câmpul Filaretului, cunoscut de atunci înainte sub numele de Câmpia Libertății.
Potrivit istoricilor, culorile tricolorului (roșu, galben, albastru) erau prezente pe steaguri sau stindarde încă din vremea lui Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Un astfel de steag, care avea și un însemn grafic, reprezentându-I pe arhanghelii Mihail și Gavril, a aparținut conducătorului Revoluției de la 1821, Tudor Vladimirescu, fiind ascuns în timpul mișcării revoluționare, pentru a nu fi capturat. După ce revolta a fost înăbușită, căpitanii lui Tudor au hotărât să-l ardă; totuși, după 60 de ani drapelul a fost găsit, recondiționat și depus, în cadrul unei ceremonii speciale, la Casa Armatei din București.
Un moment important în istoria drapelului a fost înregistrat în 1834, când Alexandru Ghica Vodă, domnitorul Țării Românești, a obținut de la otomani învoirea “de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”. Steagul pentru corăbii avea culorile galben și roșu, iar cel al armatei - roșu, galben și albastru și un vultur la mijloc. “Steagurile aceștii de Dumnezeu păzite țări din vechime au fost fala oștirilor sale și semnele slavei lor... Miliția românească, organizată pe temeiuri de regulă și disciplină europeană, dobândește iarăși acel drept din vechime și primește steagurile sale cu fețile naționale și cu pajera prințipatului. Domnia mea dar încredințează acum batalioanelor de infanterie și divizioanelor de cavalerie aceste steaguri ca un sfânt depozit al cinstii, al credinții și al supunerii către legile întocmite...”, consemnează istoricii declarația domnitorului.
Un alt eveniment important a fost anul 1859, marcat de dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Până în 1861, au fost utilizate simultan atât steagurile principatelor Moldovei și Țării Românești, cât și tricolorul, iar în 22 iunie 1861, A.I. Cuza a decretat tricolorul ca fiind drapelul civil oficial al Principatelor Unite, acesta devenind steagul național al tuturor românilor. Tot atunci, culorilor li se atribuia, prima dată, o semnificație: roșul semnifica frăția, galbenul - bogăția ogoarelor, albastrul - libertatea.
Drapelul a dobândit o recunoaștere și pe plan extern: relatând călătoria din mai-iunie 1864 a principelui Cuza la Constantinopol, doctorul Carol Davila preciza: “Steagul românesc a fost ridicat la catargul cel mare, caiacurile Padișahului ne așteptau, garda sub arme, marele vizir la ușă... Principele, liniștit, demn, concis în cuvintele lui, a petrecut 20 de minute cu Sultanul, pe urmă acest mare Padișah a venit să ne treacă în revistă... Din nou, marele vizir a condus pe Principe până la poarta principală și ne-am întors la Palatul Europei, tot cu steagul român fâlfâind la catart...” (Marin Mihalache, “Cuza Vodă”, Ed. Tineretului, 1967).
După venirea la conducerea statului a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen și înfăptuirea României Mari, drapelul oficial a rămas în continuare cel tricolor, cu fâșiile dispuse vertical și fără stemă în centru.
Odată cu instaurarea republicii, au fost interzise toate însemnele Regatului, drapelul Republicii Populare Române a rămas tot tricolorul, dar având în centru stema Republicii, care înfățișa un tractor, un grup de trei furnale pe câmpul unui soare ce răsare, înconjurat de un mănunchi de spice de grâu legate cu o panglică, având inscripția “Republica Populară Română”.
Din 1952, prin prevederile Constituției, în partea superioară a Stemei Republicii apare o stea roșie în cinci colțuri, iar din 1965, tricolorul a purtat Stema Republicii Socialiste România.
În timpul evenimentelor din decembrie 1989, manifestanții au tăiat sau au rupt de pe drapel Stema, dorind să scape de însemnele heraldice comuniste, lăsând astfel drapelele găurite.
Drapelul României poate fi arborat oricând, fără constrângeri, de persoane fizice la domiciliul sau reședința lor sau de persoane juridice la sediile acestora.
Cel mai mare drapel al României, care a constituit un record mondial, a fost desfășurat la 27 mai 2013, pe aerodromul din Clinceni. Cântărește aproximativ 5.000 de kilograme și are o suprafață totală de 79.290,39 mp.
În ultimii ani, tot mai multe voci pledează pentru aplicarea stemei în centrul drapelului național: acad. Gheorgne Păun notează, în acest sens: “Avem două simboluri naționale de profundă semnificație, drapelul tricolor și stema, în mod tradițional îngemănate, separate acum trei decenii, în contextul emoțional al evenimentelor din decembrie 1989, și care trebuie aduse din nou împreună (...) doar că autoritățile nu au schițat până acum niciun gest. Nici nu este simplu, juridic vorbind: e nevoie de revizuirea Constituției, pentru că aceasta stabilește însemnele naționale, iar asta presupune un referendum (noi ne străduim să compromitem și ideea de referendum, chiar dacă, se spune, consultarea populară este forma maximal de manifestare a democrației, frecventă prin țări mai mici, precum Elveția, mai dificilă în țări de mare întindere - ceea ce nu este cazul nostru...). E înțeles decuparea steagului, în decembrie 1989, și aruncarea stemei “proletare”, nu neapărat de aprobat, judecând acum, “la rece”. De neînțeles și de neacceptat este perpetuarea situației curente, când avem (din nou!) o stemă cu adevărat reprezentativă (...). Ar mai fi, așadar, doar un pas până la a cere aprobarea poporului pentru a reîngemăna Stema cu tricolorul... Confuzii între tricolorul nostru și al altor țări, care folosesc nuanțe apropiate ale culorilor, au apărut de mai multe ori, la competiții sportive, de pildă. Stema ne-ar individualiza, desigur.
Pe de altă parte, majoritatea statelor lumii au stema sau alte simboluri naționale pe drapel; acest lucru este aproape unanim în Asia, Africa, America de Sud, mai puțin adevărat în Europa... Să fie o legătură cu degringolada identitar-spirituală care bântuie Bătrânul Continent?... Observație surprinzătoare, întrebare retorică - cu atât mai importantă devine aplicarea Stemei pe drapelul nostru național...”
În 2016 a fost promulgată legea prin care s-a modificat Stema României, adăugându-se pe capul acvilei o coroană - forma proiectată în 1921 și care a servit Regatului României până la disoluția sa în 1947, în urma instaurării comunismului.
La 26 iunie 2012, la Catedrala Mică din Târgu-Mureș a fost sfințit și amplasat, pe zidul exterior, cel mai mare tricolor românesc din oraș, iar în 2018, pentru marcarea Centenarului Marii Uniri, pe fațada Catedralei Mari a fost așezat, de asemenea, drapelul tricolor. Cele două drapele vor rămâne, în permanență, pe fațadele catedralelor. (surse: Constituția României, Legea nr.75/1994, wikipedia.org., descopera.ro, enciclopediaromaniei.ro, uzp.org.ro)
