• “Există unii oameni căldicei, să le zicem agnostici sau atei care, în căutările și confruntările lor, spun: Dovedește că există Dumnezeu, că există o altă lume ș.a.m.d. Acest mod de abordare nu ne poate conduce la esența religiei; Poți dovedi că apa fierbe la 100 de grade, dar nu poți dovedi că Pușkin este un geniu. Și este la fel de imposibil să dovedești toate cele ce țin de viața lăuntrică a omului: bucuriile și necazurile, căutările și credința sa. Să remarcăm că nici Hristos nu a încercat să dovedească ceva. El i-a chemat doar pe oameni să vadă, să audă, să accepte, ceva ce chiar și acum marea majoritate a oamenilor nu văd, nu aud, și nici nu acceptă. Cu alte cuvinte, cu cât sunt mai profunde adevărul, bunătatea și frumusețea, cu atât mai puțin pot fi dovedite. Și astfel, ajungem la metoda pe care eu o numesc abordare din interior, abordare lăntrică”.
***
• “Greșeala majoră a omului modern este identificarea vieții cu activismul, prea mult cu prezentul, cu gândirea etc., și de aici incapacitatea de “a trăi pur și simplu, adică de a simți, de a prețui, de a trăi viața ca dar veșnic divin”.
***
• “Oamenii sunt convertiți la Dumnezeu, nu pentru că cineva a putut să le dea explicații strălucite, ci pentru că au văzut în El că lumina, bucuria, profunzimea, seriozitatea și iubirea sunt singurele care dezvăluie prezența și puterea lui Dumnezeu în lume. Lumea aceasta, prin toate mijloacele sale de comunicare, ne îndeamnă: Fii fericit, ia-o domol, urmează calea cea mai simplă! Hristos spune în Evanghelie: Alege calea cea strâmtă, luptă și pătimește, pentru că aceasta este calea, singura fericire adevărată”.
ALEXANDER SCHMEMANN (1921-1983), preot, profesor, scriitor, influent creștin ortodox. De la 1946-1951 a predat la Paris, iar apoi la New York. În învățăturile și scrierile sale a căutat să stabilească legăturile strânse dintre teologia creștină și liturghia creștină. Este originar din Estonia, dintr-o familie de ruși emigranți albi. Bunicul lui a fost senator al Consiliului de stat, iar tatăl său un ofițer imperial. De mic, împreună cu familia se stabilesc în Franța, unde este educat la școli rusești și franțuzești. În perioada 1940-1945 a deveni student la Universitatea din Paris, iar licența a avut ca temă: “Teocrația și Imperiul Roman de Răsărit”. A fost hirotonit preot în anul 1946, după care devine profesor la Institutul Sf. Serghie, apoi la New York City. Aici va lua postul de decan, pe care-l va deține până la sfârșitul vieții. Pentru întreaga sa carieră, primește mai multe onoruri și diplome care-l definesc ca un erudit al timpului. A fost observator ortodox pentru Conciliul Vatican II al Bisericii Catolice. A fost activ la stabilirea Bisericii Ortodoxe din Rusia și la obținerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ruse în 1970. După emigrarea sa în Occident, prietenul adevărat a fost Aleksandr Soljenițîn. A publicat sute de articole, foarte multe cărți, printre care “Pentru viața lumii” care a fost tradusă în 11 limbi.
De reținut:
“Noi trăim ca și cum Hristos n-ar fi înviat din morți, ca și cum acest unic eveniment nu ar avea niciun sens pentru noi”
“Păcatul este întotdeauna lipsa dragostei și, deci, războiul tuturor împotriva tuturor”.
“Pocăința este dorința adâncă de a te reîntoarce, de a te înapoia, de a recăpăta căminul pierdut”.
“Tot ceea ce există este darul lui Dumnezeu pentru om și totul există pentru a-L face cunoscut pe Dumnezeu oamenilor”.
P.S. Liebig (1803-1873), chimist german: “Lumea este opera atotputerniciei și înțelepciunii unei Ființe nesfârșit de superioare. Cunoașterea naturii este calea către admirarea măririi Creatorului; ea ne dă adevăratele mijloace de observare a măreției lui Dumnezeu”.
