PROPUNERE PRIVIND ÎNCEPEREA NOULUI AN ȘCOLAR

Distribuie pe:

În varianta probabilă că alegerile locale nu vor fi amânate și că acestea vor avea loc la data de 27 septembrie, vin cu următoarea propunere privind începerea noului an școlar.

Având în vedere numărul mare de unități școlare existente în Târgu-Mureș, la fel și în marile orașe din țară, opinez ca anul școlar să înceapă la data de 5 octombrie, la distanță de o săptămână de la desfășurarea alegerilor. Consider că această măsură ar fi benefică pentru toată lumea în contextul pandemiei actuale, având în vedere și procesul de dezinfectare pe care trebuie să-l facă autoritățile locale în unitățile de învățământ, care vor funcționa ca secții de votare în perioada alegerilor.

Ca să nu mai vorbim despre faptul că alegerile locale și cele generale puteau fi organizate în același timp, pe 27 septembrie, conform procedurilor legale în vigoare, stabilite de comun acord, cu toate partidele politice, astfel încât nicio activitate să nu fie perturbată. Consider aceste măsuri ca fiind extrem de utile, în special față de elevi.

Vă dau exemplul municipiului Târgu-Mureș, unde avem 85 de unități școlare (școli, grădinițe) în care vor fi amenajate secții de votare. Asta înseamnă că în data de 27 septembrie aceste unități școlare ar putea fi accesate de aproximativ 130 de mii de persoane.

Cum ar putea să înceapă cursurile elevii în condiții de siguranță, în ziua următoare, dacă secțiile de votare se eliberează undeva pe la miezul nopții, după numărarea voturilor!?

Numărul elevilor și preșcolarilor din Târgu-Mureș este de aproximativ 25 de mii, iar dascăli sunt în jur de 3 mii. Imaginați-vă că în decurs de 12 zile, unitățile de învățământ din Târgu-Mureș vor fi accesate de peste 150 de mii de persoane.

Judecați dvs. dacă deciziile Guvernului sunt responsabile, în condițiile în care mereu se vorbește despre distanțare fizică și despre limitarea numărului de persoane la anumite evenimente.

Guvernul este cel care decide, iar primarii, fără să fie consultați, trebuie să pună în aplicare aceste decizii.

Rămâne de văzut dacă sănătatea elevilor este mai importantă decât graba unora de a se “înscăuna” în funcțiile administrative.

 

Lasă un comentariu