Așa cum se știe, în Rugăciunea Domnească - Tatăl Nostru ne adresăm unui Tată Atotputernic ce transcende această lume, care este în ceruri, și care, prin bunăvoința Sa, ar putea îndeplini cererile noastre, sau, dimpotrivă, din diferite motive, emergente unei realități contextuale concrete - a păcatelor noastre ce depășesc limita suportabilității, ar putea să le respingă, recurgând la cele mai aspre pedepse, în vederea conștientizării puterii Sale, dar și a schimbării strategiilor existențiale ale umanității, care reclamă o lume mai bună, bazată pe egalitate și dreptate, gânduri și energii pozitive, binefaceri, smerenie și pioșenie, iubire de oameni și de adevăr. Valori predicate și de Mântuitor în cunoscuta Predică de pe Munte, cunoscută sub denumirea de Predica Fericirilor, considerate drept trepte ale unei scări, cu ajutorul cărora să ne înălțăm spiritul, adică să tindem spre asemănarea cu Dumnezeu. Din păcate, lumea prezentă a coborât mai mult decât a urcat spre cer, investind mai mult pentru viața din această lume, astfel că, în prezent, a rămas datornică pentru cealaltă viață, de unde scadența plătită prin aceste cataclisme sociale, devenind tot mai nedreaptă și bolnavă. Aceasta presupune ca energia pozitivă, care are o asemenea emergență divină, să vindece sufletul îmbolnăvit al lumii, știut fiind că omul aparține divinității, prin suflet și gândire, considerate drept mijloace și comandamente prin care putem comunica cu divinitatea, comunicarea cu Dumnezeu reprezentând scopul suprem al existenței noastre pe pământ. De aceea, gândirea pozitivă, de care avem atâta nevoie pentru menținerea și ridicarea sistemului imunitar, ca urmare a transferului energiei psihice cosmice-divine, prin intermediul rugăciunilor sau prin alte mijloace de echilibru și relaxare spirituală, sunt necesare și benefice în vederea menținerii a ceea ce desemnăm prin sintagma echilibru sufletesc, care este indispensabil vieții cotidiene, întrucât această gândire și liniște sufletească atrag, la rândul lor, energia cosmică divină pozitivă, înlocuind energia negativă care a cucerit planeta, aflată în naufragiu, și care o poate “scufunda” prin greutatea păcatelor care a îmbolnăvit-o. Credem că nu în mod întâmplător cele mai multe spitale poartă numele unui sfânt creștin sau a unui hram bisericesc, ceea ce induce ideea că aceste instituții formale - spitalele, unde slujesc și preoții care împărtășesc bolnavi terminali sau se roagă pentru viața celor care supraviețuiesc, trebuie să devină un spațiu mai aproape de sacralitate și de bucuria vieții, și nu doar de chin și de întristare în fața morții, ceea ce în mod evident s-ar putea constitui într-un antidot în vederea diminuării stresului și a fricii în fața bolii cu car se luptă și a morții. Nu cred că voi fi interpretat sau suspectat de vreun misticism iluzoriu dacă voi afirma că aceste instituții spitalicești, asemenea celor bisericești, trebuie să devină adevărate Catedrale ale sănătății și vieții, închinate celei mai de preț valoare cu care ne-a lăsat Dumnezeu, viața, și nu purgatorii, întâlnite în drumul fără de întoarcere, cum, din păcate, mai sunt atâtea unități unde în mod irevocabil mulți dintre cei bolnavi își găsesc obștescul sfârșit. Cazul epidemiologiei și a prezentei pandemii este edificator și din acest punct de vedere, când la capătul muribundului, cu greu se găsește cineva să-i aprindă o lumânare sau să fie împărtășit, după tradiția creștină, despărțindu-se de cei dragi în lipsa lor, neputând nici să-și ceară iertare de la cei dragi, și nici să primească o ultimă îmbrățișare și sărutare din partea acestora sau cuvântul lor de iertare, totul petrecându-se într-un alt scenariu decât cel obișnuit, “scris” de acest virus copleșitor și neiertător, la comanda cuiva de aici sau din altă lume! Câtă durere și întristare, câte lacrimi care vor sparge pământul pentru a ajunge la cei despărțiți, ca să le aline dorul de care s-au despărțit într-un mod aproape inuman. La aceste scene groaznice au fost martori doar acele cadre medicale din prima linie a frontului, din secțiile de terapie intensivă, care au simțit deznădejdea și au auzit strigătele de ajutor din partea muribunzilor, și care, dacă au mai avut timpul necesar, le-au aprins o lumânare. Moartea acestor suflete nevinovate poate ne va izbăvi de păcate, asemenea Mântuitorului prin sacrificiul suprem! În încheierea acestor gânduri, vă invit, stimați cititori, să reflectați asupra unui citat biblic de care să țineți seama și să reflectați asupra lui: “Întărește-te și îmbărbătează-te!; să nu te sperii, și nici să ai teamă, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine...”
Va urma)
