POVESTEA RĂDĂCINILOR PUR ROMÂNEȘTI ALE THEODOREI BENEDEK “SOȚIA LUI OCTAVIAN GOGA ESTE NAȘA MAMEI MELE”

Fiecare identitate se construiește pe un trecut și pe o moștenire spirituală, poate singurele lucruri certe pe care le cunoaștem despre noi.

Iar moștenirea la care eu țin cel mai mult este familia mea de români, în care m-am născut și care mi-a insuflat valorile după care mă ghidez și astăzi în viață. E important să nu uităm cine suntem și de unde venim, pentru a rămâne înrădăcinați în arborele genealogic al familiei noastre, să nu ne uităm istoria și să învățăm din ea.

Strămoșii mei, familia Ionașiu, sunt de acolo de unde este fruncea României, din Banat. Și mereu bănățenii au stat, cu adevărat, în frunte! În fruntea celor care au apărat granița de sud a civilizației europene, amenințată de turci. În fruntea celor care au luptat în celebrul Regiment româno-ilir, creat la 1775, din rândul cărora s-a ridicat generalul Ioan Dragalina, mort în Războiul de întregire, în 1916. După desființarea Regimentului, în anul 1871, din proprietățile fostei unități militare s-a creat, la Caransebeș, Comunitatea de Avere, din care s-au întreținut școlile românilor și viața culturală din Banat. Printre administratorii Comunității de avere s-au numărat și strămoșii mei, din familia Ionașiu, fapt cu care mă mândresc. Ei au fost elitele care au pregătit România Mare, prin Unirea de la 1918.

În familia mea am fost mereu înconjurată de intelectuali, care mi-au transmis, din generație în generație, dorința de cunoaștere, determinarea de a fi printre cei mai buni, dreptatea, spiritul civic și dorința de a face bine.

Bunicul meu, Ion Ionașiu din Banat, a fost inginer silvic, absolvent al Facultății de Silvicultură din Brașov, director al ocolului silvic de la Ciucea, al liceelor silvice de la Cadea și Gurghiu, fiind inspirat în întreaga lui carieră de dragostea de natură, pe care am moștenit-o și eu. Tatăl bunicii mele, Ionașiu Ana din Oradea, Boțea după numele de fată, a fost judecător.

Devotați patriei și neamului lor, bunicii mei s-au bucurat de prietenia unor oameni de seamă ai României, cum a fost poetul și omul politic Octavian Goga, prim-ministru al României. Despre Octavian Goga s-a scris că primul lui volum de poezii “înseamnă începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc”. Titu Maiorescu spunea despre Goga că  “patriotismul a devenit unul din izvoarele poeziei lui Goga și-l inspiră în modul cel mai firesc”.

Dintre rudele dinspre bunica mea, Ana Ionașiu, sunt mândră de prestigioasa figură a marelui politician acad. Mircea Malița, ministru al învățământului și ministru adjunct în Ministerul de Externe pentru ONU.

Soția lui Octavian Goga, Veturia Goga, a fost nașa mamei mele, Veturia Ionașiu. Mama mea s-a născut chiar în castelul de la Ciucea. Cred că de la ei am moștenit dragostea pentru adevăr, dragostea pentru oameni, patriotismul, expresia sentimentului de apartență la o comunitate, poate și opțiunea mea profesională, medic cardiolog, specialistul care se ocupă de inima oamenilor.

Mama mea, Veturia Mariana Tereza Ionașiu, a fost mereu stâlpul meu, cea care mi-a dat educația primilor șapte ani de acasă și mi-a insuflat de mică ideea de a deveni medic. La terminarea liceului Gojdu din Oradea, mama a devenit studentă a Facultății de Farmacie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș. Aici, la Târgu-Mureș, l-a cunoscut pe tatăl meu, Nicolae Hintea. Copil de învățător și teolog, tata îl întreba mereu pe bunicul meu de ce n-a fost niciodată preot și mereu i se spunea că “din cauza comunismului”.

Frații mamei mele, Petru și Florin Ionașiu, au fost și ei oameni de elită. Petru a fost medic radiolog Ștei, în zona minelor de uraniu, iar Florin a fost inginer silvic, absolvent al Facultății de Silvicultură din Brașov, fost director de ocol silvic la Carei, Satu Mare, și apoi director la TCM Târgu-Mureș.

Nașii mei de botez, Felicia și Mircea Dulău, au fost ambii medici, iar pe fratele meu, Marian Nicolae Hintea Ionașiu, l-au botezat Hortensia și Mircea Birău, cunoscutul inginer târgumureșean, cel al cărui nume îl poartă acum fosta piscină TCM.

Poate rădăcinile mele au fost cele care, de mic copil, m-au inspirat să-mi doresc să fiu prima. În școala generală, colegii m-au ales commandant de unitate al Școlii Generale nr. 6, din Târgu-Mureș. În clasa a șaptea, m-am calificat la olimpiadele naționale de matematică și fizică. Liceul l-am urmat tot în Târgu-Mureș, în clasa de matematică-fizică cu profil de informatică, cea mai bună clasă, la acea vreme, a Liceului “Papiu Ilarian”. Mi-a plăcut mereu să învăț. Școala nu a fost niciodată grea pentru mine. Pentru că am înțeles devreme că ceea ce ai în minte este bunul tău cel mai de preț, pe care nu ți-l poate lua nimeni. Asta m-a motivat mereu în anii de școală. În treapta a doua, am intrat prima și am rămas, până la sfârșit, una dintre cele mai bune eleve de la Papiu.

Această moștenire lăsată de strămoșii mei nu va pieri niciodată. Pentru că îmi doresc ca ea să se transmită generațiilor viitoare prin cele trei fetițe ale mele, Theodora Andreea (13 ani), Ana Maria (10 ani), Katalin Adriana (7 ani).

Andreea, primul meu copil, s-a născut la 8 aprilie 2007, în duminica Paștelui la amiază, într-un an când creștinii, români și maghiari deopotrivă, au sărbătorit Nașterea lui Isus în aceeași zi. Un semn, poate, că unitatea dintre oameni nu ține cont de etnie, culoare politică sau altceva. Am crezut mereu că târgumureșenii au nevoie de unitate, pentru că nu putem trăi ca două popoare dezbinate sub același acoperiș și să credem că ne putem face bine! Au nevoie să-și recunoască una alteia valorile și să se ierte pentru a putea păși înainte, împreună, pe un drum nou. Pentru e reclădi împreună ce alții au distrus!

 

Lasă un comentariu