PANDEMIA COVID-19 A ANULAT CEREMONIA FIZICĂ A PREMIILOR NOBEL!

Fundația Nobel, cu sediul în capitala suedeză, Stockholm, a anunțat că, pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial, ceremonia fizică a premiilor Nobel, din 10 decembrie 2020, este anulată din cauza pandemiei Covid-19, iar cea a Premiului pentru Pace de la Oslo va fi una într-un format restrâns.

“Ideea este ca medaliile și diplomele să fie livrate laureaților, într-un mod sigur, în țările lor de reședință, cel mai probabil cu ajutorul ambasadelor și universităților laureaților.

Ultima dată când nu a existat nicio ceremonie la Stockholm a fost în 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Atunci, mai multe premii nu au fost acordate, deși Suedia nu participase la conflict, însă premiile din 1944 au fost acordate retroactiv în 1945. În 1940, 1941 și 1942, nu au fost premieri sau ceremonii.

Totuși, în acest an, va exista o ceremonie digitală. La Stockholm, va fi organizată o ceremonie televizată, în absența câștigătorilor, care își vor primi premiul de la distanță, însă numele câștigătorilor vor fi anunțate la datele programate, între 5 și 12 octombrie.

Premiile sunt prezentate, în mod tradițional, pe 10 decembrie - aniversarea morții creatorului suedez al premiilor, Alfred Nobel (1833 -1896) - la Stockholm (Medicină, Fizică, Chimie, Literatură și Economie) și la Oslo (Pace).

Directorul Institutului Nobel din Norvegia a declarat că banchetul în onoarea laureatului este anulat, însă va exista o mică ceremonie a Premiului pentru Pace, programată la Oslo pe 10 decembrie, dar într-un format foarte mic.

Spre deosebire de anii trecuți, ceremonia nu va avea loc în marea sală a Primăriei Oslo, care poate găzdui o mie de invitați, ci în aula unei clădiri a Universității din Oslo, care poate primi doar 100 de persoane”, afirmă Fundația Nobel, citată de HotNews.ro. (L.P.)

 

Lasă un comentariu