DRAMA BOLNAVILOR DE CANCER ÎN PANDEMIE!

Distribuie pe:

Un sondaj realizat, recent, de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din România arată că peste 80% dintre pacienții cu această boală s-au confruntat cu un nivel crescut de stres în perioada pandemiei, iar 60% au evitat să meargă la spital.

Au evitat spitalul, deși aveau programare...

Potrivit sondajului, peste 80% dintre pacienții cu cancer s-au confruntat cu un nivel crescut de stres în perioada de restricții impuse de pandemie, iar nivelul actual de stres se menține peste medie în cazul a 60% dintre bolnavii de cancer, care spun că au evitat să meargă la spital în această perioadă. Gestionarea aspectelor emoționale devine un lucru din ce în ce mai important în contextul actual, iar accesul la un diagnostic precoce și tratament trebuie să constituie o prioritate.

Aproape 84% dintre cei intervievați au admis că s-au simțit mult mai stresați în perioada respectivă, aceștia fiind îngrijorați într-o proporție foarte mare (aproape 81%) că ar putea fi imunocompromiși, devenind astfel mai vulnerabili la infecții.

Aproximativ 60% dintre respondenți au spus că au evitat să meargă la spital, deși aveau o programare, iar peste 69% au afirmat că au fost îngrijorați în legătură cu tratamentul și eventualele complicații ale acestuia. Peste 60% dintre respondenți au calificat nivelul lor actual de stres oncologic ca fiind peste 6, pe o scală de la 0 la 10.

Consilierea psihologică, extrem de importantă

“Ultimele luni, începând din martie 2020 până în prezent, au fost pline de provocări pentru pacienții oncologici. Sondajul arată că nivelul de stres al acestor pacienți a fost cu mult peste medie, datorită, pe de-o parte, perturbărilor apărute în sistemul medical, dar și lipsei de informații cu privire la implicațiile Covid-19 asupra patologiei lor specifice.

Mulți dintre pacienți simt în această perioadă, mai mult ca oricând, nevoia de suport psihologic și de sprijin susținut pentru a trece cu bine printr-un sistem de sănătate afectat de pandemie.

Încurajăm echipele medicale implicate în tratarea pacienților oncologici, în mod special pe medicii de familie și pe medicii curanți, să recomande cu atât mai mult în această perioadă accesarea serviciilor medicale de suport, cu precădere a serviciilor de consiliere psihologică. Acestea sunt extrem de importante pentru a menține un bun tonus mental al pacientului oncologic, cu influențe majore asupra stării generale de sănătate și capacității organismului de a lupta cu boala”, afirmă specialiștii, citați HorNews.ro.

Onco-plan.ro

Pe lângă apelarea la servicii de consiliere psihologică, pacienții diagnosticați cu cancer, mai ales în acest context al pandemiei Covid-19, pot găsi suport și informații pe platforma onco-plan.ro.

Această platformă susține persoanele cu cancer să preia inițiativa în crearea unui plan de gestionare a provocărilor emoționale și de comunicare, ce apar în urma unui diagnostic de cancer, și le oferă exerciții practice despre cum stresul poate fi ținut sub control, precum și o metodă de evaluare a stresului pe o anumită perioadă de timp.

De asemenea, îi ajută să își îmbunătățească stilul de viață și starea de sănătate pe termen lung, punându-le la dispoziție informații despre importanța nutriției. Nu în ultimul rând, platforma oferă indicații despre navigarea sistemului de sănătate și implicarea asociațiilor de pacienți în această direcție.

Perturbări în parcursul pacienților

Pentru pacienții cu cancer, perioada intrării în vigoare a restricțiilor aferente pandemiei a adus cu sine întârzieri, amânări sau chiar anulări ale programărilor la medicul curant, fie în ambulator, fie la spital.

Astfel, 54,4% dintre respondenți declară că s-au confruntat cu astfel de situații. În plus, mulți dintre pacienți au decis chiar ei să amâne sau să anuleze programări la medicul specialist sau medicul de familie în această perioadă. Doar o cincime dintre pacienți au spus că nu au fost în niciuna din situațiile de mai sus.

În ceea ce privește întârzierile, amânările sau anulările, cele mai frecvente disfuncționalități au survenit în ceea ce privește consultul de reevaluare (urmărire) a progresului bolii, aproape 53% dintre cei intervievați menționând că au fost în această situație. Un procent semnificativ de pacienți (aproape 34%) a raportat întârzieri, amânări sau anulări în ceea ce privește investigațiile și procedurile de diagnostic, 28% dintre pacienții aflați sub tratament confruntându-se cu acest fenomen.

Necesitatea unui program de onco-planificare

“Sondajul confirmă îngrijorările noastre cu privire la impactul major al pandemiei asupra pacienților oncologici în perioada stării de urgență și imediat după. În total, peste 45% dintre pacienții chestionați au raportat disfuncționalități în ceea ce privește accesul la analize de diagnostic și la tratament, ceea ce reprezintă un procent foarte mare.

Drept urmare, medicii oncologi se vor confrunta cu problema tratării unui număr mult mai mare de pacienți depistați în stadii avansate de boală, situație în care opțiunile de tratament sunt limitate.

Mai mult ca oricând, este nevoie de onco-planificare, un program de intervenție, pentru a crește nivelul de educație privind cancerul și povara acestei afecțiuni în rândul tuturor actorilor din sistemul de sănătate: comunități, cetățeni, pacienți, cadre medicale, autorități publice și alți factori de decizie deopotrivă.

Totodată, prin onco-planificare este abordată etapa supraviețuirii pe termen lung, cu toate aspectele psihosociale și economice ale cancerului. Un nivel scăzut de educație privind sănătatea, în contextul actual, poate avea un impact negativ asupra capacității personale de a gestiona riscurile și de a naviga sistemul de sănătate.

În același timp, poate conduce la lipsa de reacție sau întârzierea unor decizii critice, la nivel de sistem, în ceea ce privește activități de screening, depistare precoce, diagnosticare și tratament, cu implicații directe asupra rezultatelor clinice obținute la pacienți”, afirmă Cezar Irimia, președintele FABC.

*

Sondajul fost realizat recent (pe perioada pandemiei de Covid-19), la nivel național, pe un eșantion reprezentativ de 70 de pacienți, cu vârste de peste 25 de ani. (L.P.)

 

Lasă un comentariu