PANDEMIA A REDUS NUMĂRUL CĂSĂTORIILOR ȘI AL DIVORȚURILOR

Distribuie pe:

Pe fondul restricțiilor impuse de autorități în încercarea de a limita răspândirea noului coronavirus, numărul căsătoriilor, dar și cel al divorțurilor din România a scăzut semnificativ în acest an (2020), comparativ cu 2019.

Din datele Institutului Național de Statistică (INS) privind dinamica populației, aflăm că numai în luna aprilie 2019 au fost oficiate 5.470 de căsătorii, față de doar 1.409 în aceeași lună din acest an.

Reamintim că, în aprilie 2020, România se afla în stare de urgență, însă trendul s-a menținut și după ridicarea restricțiilor. Astfel, în luna iulie a.c., doar 11.168 de români și-au unit destinele, față de 16.793 în aceeași lună din 2019.

Potrivit INS, în aceeași situație au fost și divorțurile, din moment ce instanțele și-au restrâns activitatea la minimum în această primăvară, judecând doar cauzele urgente.

Divorțurile de comun acord nu au intrat în această categorie, ci doar cele în care erau implicați minori, a căror custodie trebuia stabilită cu prioritate. În aprilie 2019, au fost înregistrate 2.686 de divorțuri, comparativ cu 1.381 în aceeași lună a acestui an.

Totuși, după relaxarea măsurilor antiCovid-19, numărul divorțurilor a crescut la 1.863 în iulie 2020, însă chiar și așa a fost mai mic decât cel din aceeași lună a anului trecut, când s-au înregistrat 2.153 de divorțuri. (L.P.)

Lasă un comentariu