* “Există în ființa omului o ordine a necesității care se manifestă pe planul fizic și biologic, dar această ordine este condiția unei alte ordini, specific umană, care poartă pecetea libertății. Oricât de sigur ar fi OMUL pe cunoștințele sale pozitive, pe capacitatea de a stăpâni ordinea lumii, vine un timp când siguranța se clatină, când reperele sale întemeiate pe certitudinile rațiunii nu mai funcționează. O suferință fizică sau spirituală, un accident neașteptat, întâlnirea cu moartea unei ființe dragi, sunt momente în care armura autosuficienței se destramă și, vrând-nevrând, apare o întrebare de cutremur: care este «logica» ordinii existenței umane dacă ea se încheie cu suferința, ruina și moartea? Fiecare răspunde în felul său la această întrebare. Pentru unii ar putea fi disperarea, pentru alții resemnarea și, în sfârșit, pentru alții încrederea și speranța că, existența umană trebuie să aibă un sens și acest sens nu se poate identifica cu neantul. Este concluzia la care ajunge acea majoritate a oamenilor care, după multe clipe de risipire prin ordinea și dezordinea lumii, își revin în sine și rostesc smerit, ca și Fericitul Augustin: «Ne-ai făcut Doamne pentru tine și neliniștită este inima noastră până nu se va odihni întru Tine»“.
***
* Omul, din generația adamică, cunoscând “binele” și “răul”, adică preferând dualitatea și duplicitatea, în locul unității și al comuniunii, se descoperă pe sine ca ființă separată de Dumnezeu, de semenii săi de întreaga creație. Când “ochii” i se deschid, el nu mai vede frumusețea și iubirea lui Dumnezeu, ci vede propria sa “goliciune”, propria sa ființă fiind golită de slava “chipului” pe care-l purta din ziua în care Duhul lui Dumnezeu “a suflat asupra lui” (Geneza 2,7).
***
*”Dezordinea lumii a pătruns în creație datorită libertății omului de a alege. Din moment ce această dezordine a intrat în creație, ea se amplifică mereu, de la o generație la alta, așa cum se amplifică o sămânță parazitară pe trunchiul unui arbore, hrănindu-se cu seva rădăcinilor sale, fără să mai știe care este izvorul originar al acestei seve și care este scopul sau ținta sa finală. Sămânța dezordinii va crește și se va amplifica mai întâi în ființa omului și apoi va antrena întreaga creație”.
Preot Dr. GHEORGHE POPA (1956 - ), s-a născut în localitatea Stulpicani, județul Suceava. Este absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț (1971-1976), licențiat al Facultății de Teologie din București (1981) și a urmat studii postuniversitare la Facultatea de Teologie din Neuchatel (Elveția), finalizate cu diploma de specializare în Teologie Sistematică și Noul Testament. Este doctor în Teologie al Facultății de teologie “Dumitru Stăniloaie” din Iași și prodecan al acestei facultăți. A ocupat mai multe funcții: fondator al publicației religioase “Candela” - Câmpulung Moldovenesc, redactor la revista “Teologie și viață” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, director general al postului radio Trinitas, membru în Adunarea Eparhială Iași, secretar științific, decan al Facultății de Teologie Iași, director al Școlii doctorale, director al Centrului de Cercetare interdisciplinară avansată - Religie-Știință, membru al Senatului, membru în diferite comisii, și președinte al acestora. Cât privește activitatea științifică, se remarcă prin cărți scrise, traduceri, studii, apariții în dicționare și enciclopedii, comunicări științifice, conferințe, participări la simpozioane interne și internaționale, participări la emisiuni radio-TV, colaborator în diferite cercetări științifice, coordonator de proiecte structurale și a stabilit relații cu diferite instituții superioare din țară și străinătate. A manifestat și o activitate extra-didactică, fiind premiat, pentru toată activitatea, cu diferite premii, distincții, medalii, printre care “Crucea Moldavă” oferită de Patriarhul României Daniel.
P.S. Franklin Delano Roosevelt (1822-1945), om de stat nord-american, președinte U.S.A. (1933-1945). “LEGEA e ca și o pânză de păianjen, care reține lucrurile ușoare, dar care e ruptă și spartă de cele grele. Căci, într-adevăr, se pare că legile nu sunt făcute decât pentru cei mici, cei mari punându-se totdeauna la adăpost de asprimea lor”, spunea unul din cei șapte legiuitori înțelepți ai Greciei antice, Solon (640-558 î.Hr.). “E greu să facem condițiile materiale mai bune, cu ajutorul celor mai bune legi, dar este foarte ușor să le ruinăm prin legi proaste”
