CELE 8 ARHETIPURI DINTR-O RELAȚIE

Distribuie pe:

Psihologul neo-zeelandez Karen Nimmo, citat de DiGi24, a dezvăluit care sunt cele 8 arhetipuri dintr-o relație, explicând, totodată, că la un moment dat, de-a lungul vieții fiecare dintre noi se încadrează în unul din ele.

Cel care evită - Este persoana care are probleme în a-și lua un angajament și care e tot timpul cu un picior pe fugă când vine vorba de o relație serioasă. Nu se poate dedica sută la sută partenerului.

Cel care oferă plăcere - E persoana care pune partenerul tot timpul pe primul loc, care e gata să se sacrifice pentru a-i fi bine celuilalt. Renunță la visele sale pentru a face persoana iubită fericită. Dacă te regăsești în această situație, ar trebui să prioritizezi un pic lucrurile, pentru că altfel vei fi continuu epuizat.

Cel care controlează - Este cel care ține frâiele relației, care ia toate deciziile. Mereu se pune pe el pe primul loc și se află în situația de a-și manipula partenerul. E dificil să fii într-o relație cu o astfel de persoană.

Cel care își face griji - E genul de persoană care își face constant griji și care se lasă influențată de întâmplări din trecut. Nesiguranța este cel mai mare dușman al său. Dacă partenerul tău se încadrează în acest arhetip, oferă-i siguranță.

Ancora - Este o persoană matură, cu picioarele pe pământ, un partener de nădejde. E un om deschis la discuții, independent, fără a da dovadă de răceală. Ești norocos dacă ai un astfel de partener, însă ai grijă să îi acorzi tot respectul.

Independentul - E genul de persoană care are nevoie de mult timp pentru el însuși, în aceeași măsură în care se vrea înconjurat de prieteni. Îi place să aibă hobby-uri și activități în afara relației. Dacă ești într-o relație cu o astfel de persoană, va trebui să insiști pentru timp mai mult petrecut împreună.

Suporterul - Este cel care își susține partenerul oriunde și oricând. Îți poți pune mereu baza în el, fiind o persoană de încredere. E genul de om cu picioarele pe pământ, care îți oferă încredere în momentele în care tu îți pierzi controlul.

Cameleonul - Este genul de persoană care își schimbă adesea comportamentul și părerile în funcție de sentimente. Este destul de dificil să fii într-o relație cu el, pentru că nu știi niciodată la ce să te aștepți. Mereu își schimbă starea de spirt, de aceea prudența e cuvântul de ordine în preajma lui. (L.P.)

Lasă un comentariu