În 1656, în locul mitropolitului Simion Ștefan, soborul protopopilor români din Transilvania a ales pe protopopul văduv din Ineu, Simion Brancovici. Referitor la copilăria și tinerețea lui Simion Brancovici, putem spune că noul ales s-a născut în Ineul Aradului în jurul anului 1620, dintr-o veche familie sârbească, așezată aici încă din secolul al XVI-lea. A învățat carte în casa părintească și poate de la un frate al tatălui său, cu numele Longhin, care fusese “mitropolit” al Ineului. A ajuns apoi la mănăstirea Comana din Țara Românească, unde se retrăsese între timp vlădica Longhin. De aici s-a întors acasă, unde s-a căsătorit, având și copii, care i-au murit de mici. În acest timp era nevoit uneori să îmbrace haina ostășească, din pricina numeroaselor ciocniri pe care le aveau locuitorii acelui ținut cu turcii. Întâmplându-se să moară protopopul Ineului, Grigorie Brancovici, un alt frate al tatălui său, credincioșii l-au sfătuit să-și închine viața slujirii lui Dumnezeu, ca preot-protopop. Îndeplinindu-le dorința, a plecat în Țara Românească, la unchiul său Longhin, care a stăruit pe lângă mitropolitul Ștefan al Ungrovlahiei să-l hirotonească. Fiind hirotonit în catedrala mitropolitană din Târgoviște, s-a întors acasă în Ineu, unde a aflat cu durere că soția îi murise între timp.
A îndeplinit slujba de protopop timp de mai mulți ani, până în 1656. Fiind ales mitropolit al Transilvaniei, în locul lui Simion Ștefan, a trecut din nou în Țara Românească, unde, după ce a fost călugărit sub numele de Sava, a fost hirotonit în catedrala din Târgoviște, a treia zi după praznicul înălțării Sfintei Cruci din anul 1656, de către mitropolitul Ștefan, vlădica Longhin, episcopii țării și arhiereii străini aflați în Târgoviște. Încărcat cu daruri, primite de la domnul țării Constantin Șerban Basarab și de la mitropolitul Ștefan, s-a reîntors apoi la credincioșii săi din Transilvania, fiind primit cu mare cinste la reședința sa vlădicească din Alba Iulia. Păstoria sa, deși îndelungată, a fost mult tulburată de numeroasele războaie și schimbări de principi petrecute atunci, precum și de încercările acestora de-a atrage pe românii ortodocșii la calvinism. După abia trei ani de păstorire, principele Acațiu Barcsay l-a înlocuit cu preotul rus Gheorghe din Putivlia, numit în călugărie și ca mitropolit Ghenadie, care a murit în vara anului 1660. În pomelnice apare ca mitropolit și un oarecare Daniil, pe care istoricii l-au identificat cu călugărul Daniil, traducătorul Pravilei de la Târgoviște din 1652, ajuns mai târziu episcop la Strehaia, în Oltenia. Abia în martie 1662, Sava Brancovici a fost reales mitropolit de soborul protopopilor, întrunit la Alba Iulia și confirmat de noul principe calvin al Transilvaniei, Mihail Apaffi.
Un alt aspect important este acela al călătoriei Mitropolitului Sava în Rusia. Din 1662 până în 1680, Sava Brancovici și-a păstrat scaunul fără întrerupere. Pentru că Biserica Ortodoxă Română din Transilvania se zbătea în multe greutăți, mitropolitul Sava a cerut îngăduința principelui Apaffi să meargă în Rusia, ca să strângă milostenie, așa cum făcuse pe vremuri și mitropolitul Ilie Iorest. A făcut călătoria în Rusia în 1663, fiind însoțit de fratele său, Gheorghe, un om învățat, care a scris și o cronică, precum și de alte persoane. Ajuns la Moscova, a fost primit de însuși țarul Rusiei în două rânduri. Țarul i-a făcut numeroase daruri în bani și obiecte, dându-i și un hrisov prin care-i îngăduia să meargă în Rusia după milostenie din 7 în 7 ani. În ziua de Sf. Apostoli Petru și Pavel a slujit în biserica Uspenia din Moscova, împreună cu patriarhii Alexandriei și Antiohiei și vlădicii ruși.
După întoarcerea din Rusia, a început pentru mitropolitul Sava o perioadă de asupriri din partea principelui Mihail Apaffi și a altor conducători calvini, care și-au dat seama că prin călătoria în pravoslavnica Rusie i-a crescut încrederea în Ortodoxie și hotărârea de a rămâne statornic în credința strămoșească și în rânduielile ei. De aceea, în 1669, Apaffi i-a impus noi îndatoriri, între care cea mai grea era aceea a supunerii față de superintendentul calvin al Transilvaniei, apoi: reînființarea tipografiei, înființarea de școli românești și săvârșirea slujbelor în românește. Cu toate că ultimele măsuri erau favorabile românilor, totuși, prin înființarea tipografiei nu se urmărea decât tipărirea de cărți calvinizante. Ca să împiedice acest lucru, a ținut ani de zile tiparnița ascunsă.
În 1670, vlădica Sava a făcut un drum în Țara Românească, unde domnul Antonie Vodă din Popești cu vlădicii țării și boierii din divan i-au întărit, printr-un hrisov, o danie anuală de 6.000 de aspri, pe care o avuseseră și unii dintre înaintașii săi. În anii următori, se cunosc câteva vizite canonice făcute în parohiile întinsei sale eparhii. Astfel, în 1672 sfințea mănăstirea din Moisei, în Maramureș, peste doi ani biserica din Vlădeni, lângă Brașov, în 1675 era în Brașov, pentru ca să aplaneze niște neînțelegeri dintre preoții de la biserica Sf. Nicolae din Șchei. În 1675, mitropolitul Sava a convocat un sobor la Alba Iulia, luând o seamă de măsuri pentru înviorarea vieții religioase-bisericești a clerului și a credincioșilor români din Transilvania. Dintre hotărârile luate în acest sobor amintim: săvârșirea de slujbe în duminici și sărbători, iar în timpul posturilor zilnic, înlăturarea sărbătorilor “băbești” și a unor superstiții legate mai ales de cultul morților; respectarea gradelor de rudenie la căsătorie; credincioșii să se împărtășească de patru ori pe an, să cinstească pe preoți, să învețe Tatăl nostru, Crezul și cele 10 porunci, catehizarea copiilor să se facă în biserică; înlăturarea din preoție a celor ce se fac nevrednici de această slujbă. La rugămintea sa, principele Apaffi a scutit pe preoții ortodocși români de dări, în mai multe rânduri.
Cu toate că se părea că legăturile dintre mitropolit și Apaffi erau bune, în realitate deveneau tot mai încordate. Fiind învinuit atât el, cât și fratele său Gheorghe, că ar unelti împotriva principelui, acesta a convocat, la 2 iulie 1680, un scaun de judecată. Aducându-i-se mai multe învinuiri nedrepte, mitropolitul Sava a fost înlăturat din scaunul vlădicesc, iar bunurile i-au fost confiscate de principe. Bătrânul mitropolit a fost aruncat în temniță, împreună cu fratele său. Adevărata cauză a înlăturării și întemnițării sale a fost însă statornicia sa în credința ortodoxă și refuzul de-a ajuta pe cârmuitorii de atunci ai Transilvaniei la calvinizarea Bisericii Ortodoxe Române. Gheorghe Brancovici a fost eliberat nu peste mult timp, izbutind să fugă în Țara Românească, pentru a cere sprijinul domnitorului Șerban Cantacuzino, în vederea eliberării mitropolitului. Acesta însă a rămas și pe mai departe în închisoare, unde a fost supus la tot felul de suferințe. În cele din urmă a fost eliberat, dar în aprilie 1683 a trecut la cele veșnice. Ținând seama de viața lui curată și de statornicia sa în Ortodoxie, Sf. Sinod al Bisericii noastre a canonizat pe mitropolitul Sava în 1950, hotărând ca el să fie cinstit ca sfânt mărturisitor în întreaga Biserică Ortodoxă românească, împreună cu înaintașul său în scaun, Ilie Iorest. Pomenirea lor se face în fiecare an, la 24 aprilie.
Iată cum îl caracterizează Vasile Netea pe mitropolitul Sava Brancovici în publicația Gazeta Mureșului, în anul 1933: “...Până la Șaguna, biserica ortodoxă din Ardeal n-a avut un păstor mai iubitor și mai puternic decum a fost Sava Brancoviciu. Martirul mitropolit a fost un bărbat impunător, distingându-se printr-o inteligență puternică, o cultură strălucită, cunoscând limbi streine, un caracter loial, și mai ales cu o neînfricată credință...”.
Așadar, pentru jertfa sa de o viață, Biserica noastră străbună l-a așezat la mare cinste în rândul sfinților săi ierarhi mărturisitori pe cel care a fost, este și va fi veșnicul de pomenire Mitropolit al Ardealului, Sfântul Ierarh Sava Brancovici.
