Lui Mihai Eminescu
La Bucovina dau în floare teii
De parcă amintirile-şi desfac
Pe ramuri adormite şi scânteie
Lumini de pomenire peste veac.
Răsare-un cer din cartea Dumisale;
Pe flori de lună plină se aştern
Lacrimi de dor…
Şi murmură-n petale
Seminţe ale graiului matern.
Iar seceta se zbate în zadar
În pieptu-i de cenuşă să le soarbă.
La drum de piatră teii mai răsar
Din paşii lui lăsaţi cândva sub iarbă…
…se scutur flori de tei în Bucovina
Pe frunze aspre lunecând încet
Dar se înalţă vecinic din tulpină
Statuile Eternului Poet.
