COSTURILE FIRMELOR, CU FORȚA DE MUNCĂ, CRESC NEJUSTIFICAT DE LA AN LA AN!

Distribuie pe:

Evoluția economică a României nu dă, cât de cât, semne că s-ar îndrepta, în viitorul apropiat, ci mai repede că se îndreaptă spre criza din 2008-2010. Cheltuielile mari impuse de criza COVID-19 și sociale, care cresc continuu, vor adânci criza financiară, obligând guvernul să apeleze la împrumuturi tot mai mari. După spusele conducerii PSD, s-au împrumutat deja de 100 de miliarde de euro, bani care nu s-ar regăsi în măsurile luate pentru oprirea valului de îmbolnăviri cu virusul ucigaș, ci pentru a îngroșa veniturile unor interpuși ai partidului aflat la guvernare. Partidele parlamentare, mai ales PSD, USR-Plus, Pro România și chiar și UDMR acuză guvernanții că nu s-a făcut nimic privind situația pentru stoparea dezastruoasă din spitale, exemplu tragedia petrecută la Spitalul Județean din Piatra Neamț. De fapt, totul se politizează, pentru a obține cât mai multe voturi la alegerile parlamentare din 6 decembrie a.c., în loc să-și unească eforturile pentru salvarea vieții românilor, încât să oprească valul de decese, zi de zi, în creștere.

Astfel, se neglijează complet faptul că resursa umană este cel mai important capital național.

“Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, numărul mediu al salariaților în anul 2008 a fost de peste 5,05 milioane în România. Cea mai mare scădere până în anul 2019 s-a înregistrat în anii 2010 și 2011, ultimii ani de redresare înainte de creșterea economică, când la noi în țară numărul mediu de angajați a fost de 4,35 milioane de români. Este vorba de o scădere, în doi ani, a peste 700.000 de salariați la media națională, o pierdere ce a fost recuperată cu greu în ultimii 10 ani”.

Din cauza nivelului de trai scăzut de la noi din țară și a oportunităților limitate, sistemul economic a întâmpinat greutăți pentru a crește locurile de muncă, în vederea reîncadrării celor care și-au pierdut-o, cât și pentru noile generații care și-au terminat studiile. Din această cauză, milioane de persoane, mai ales tineri, medici, ingineri, muncitori, în principal oameni cu înaltă pregătire profesională, dar și cu mai puțină pregătire, au plecat să lucreze în statele europene dezvoltate din Uniunea Europeană și pe alte continente. Ca urmare, în ultimii ani, România a ajuns într-o acută criză de forță de muncă, în principal din cauza crizei economico-financiare, dar în mare parte a crizei politice permanente, generată de lupta pentru putere, care a susținut și a amplificat corupția, însușirea prin furt a miliarde de euro de către mafioții din așa-zisul stat paralel, care au ajutat și ajută pe cei mai mari hoți, mafioți, să fugă din țară, scăpându-i de procesele din justiție, pe unii i-a condamnat, însă ce folos, că aceștia au rămas cu sutele de milioane, chiar miliarde de euro, depuse în bănci din străinătate, precum Sebastian Ghiță, Dragoș Săvulescu, Alina Bica, Elena Udrea, Puiu Popoviciu, Radu Mazăre, singurul adus în țară, care se află în detenție. Restul sunt liberi, ca mulți alții ce au fost achitați de justiție în urma modificărilor făcute de Florin Iordache, în Codul Penal și de Procedură Penală.

A trebuit să treacă 10 ani, încât să se ajungă la media de angajați, din 2008, de 5,05 milioane, încât în 2018 numărul acestora să ajungă la 5,06 milioane, iar în 2019, conform Institutului Național de Statistică au mai fost angajați doar 160.000 de persoane. Cu toate problemele generate de corupție și scandalurile politice, salariile au crescut. Dacă în 2008 salariul mediu net pe economie era de 1.282 de lei, în luna iulie din 2020 a urcat la 3.372 de lei, cu toate că rata șomajului, în aceeași lună - iulie, a crescut cu 10.000 de persoane, față de luna precedentă, și cu 120.000 față de aceeași perioadă din 2019. În timp ce din 2019, costul mediu lunar al forței de muncă este de 5.092 lei/ salariat, în creștere cu 11% față de anul precedent. Povestea se repetă și cu angajatul căruia, lunar, se rețin tot felul de taxe (pentru sănătate, viitoarea pensie) din salariul brut, de aproape 35% plus 10% impozitul pe venit.

Pentru Guvern (stat) e ușor să promită că până în 2024 salariul mediu pe economie va crește la 1.000 de euro, iar în programul PSD se prevede ca salariul minim pe economie să crească, în 2021, la 500 de euro, și salariile bugetarilor care sunt plătite de la buget, mai exact din buzunarele noastre, ale contribuabililor, fără să-i pese de firmele private, dacă pot sau nu de unde să majoreze salariile, mai ales acum, în plină criză de pandemie, care au adâncit criza financiar-economică. Astfel, costurile angajatorilor privați, cu forța de muncă, cresc an de an, fără ca celor aflați la putere, indiferent de partid, să le pese că mii de firme au falimentat, mai ales cele mici.

 

 

Lasă un comentariu