PRIMA REACȚIE DINSPRE FRF DUPĂ TRAGEREA LA SORȚI PENTRU CUPA MONDIALĂ 2022

Distribuie pe:

Directorul tehnic FRF, Mihai Stoichiță, crede că ne vom lupta cu Islanda și Macedonia de Nord pentru locul secund al grupei din preliminariile Campionatului Mondial din 2022. România a fost repartizată în Grupa J în preliminariile Campionatului Mondial din 2022. Tricolorii se vor lupta pentru calificarea la turneul final cu Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein. Cum arată grupele din preliminariile Cupei Mondiale din 2022. “Nu e cea mai rea grupă pentru noi. Dacă bați echipele de sub tine, îți câștigi dreptul la baraj. Trebuie să câștigi puncte cu formațiile de sub tine. Ne vom bate pentru calificare cu Islanda și Macedonia de Nord, sigur. Islanda e într-o schimbare de generație, vor apărea 4-5 jucători noi față de meciurile cu noi, pe Armenia o cunoaștem, iar Macedonia de Nord, într-adevăr, este o surpriză acum pe plan european, fiind calificată la Euro. Să vedem și cum e țintarul partidelor. Contează, de exemplu, să nu ai meci în Islanda într-un sezon rece, sunt multe lucruri care trebuie analizate în perioada următoare. Am încredere că putem obține locul doi, trebuie să revină la un moment dat și normalitatea în fotbalul din România. Și, de ce nu, putem visa chiar la o calificare directă, deși Germania este favorită certă, trebuie să o spunem”, a declarat Stoichiță.

 

“PRESTAȚIA CU NORVEGIA ÎMI DĂ MULTE SPERANȚE!” BOGDAN VOINA SALUTĂ EVOLUȚIA FETELOR LUI BURCEA, ÎN TIMP CE ADI VASILE CREDE CĂ NEAGU TREBUIA MENAJATĂ MAI MULT

Naționala de handbal feminin a României a încheiat, luni, cu o înfrângere grupa D a CE din Danemarca, în pofida unui joc entuziasmant, scor 20-28 (13-13), cu reprezentativa Norvegiei, și va începe grupa principală II, cu 0 puncte în clasament. “La începutul partidei nu mă gândeam la așa ceva, dar pe parcurs, când am văzut că lucrurile tind să meargă bine, am zis de ce nu? Sunt conștient de valoarea Norvegiei, dar concluzia după acest meci e că echipa noastră îmi dă multe speranțe. A arătat un nivel pe care nu m-am așteptat să-l arate atît de repede”, a mărturisit Bogdan Voina, la finalul meciului. El a remarcat jocul excelent al portarilor Dumanska și Dedu: “Portarii noștri sunt cei mai buni de la CE până acum. Noi nu avem apărarea Norvegiei. Dumanska și Dedu au avut intervenții fantastice. Poate mă repet, dar evoluția de azi îmi dă speranțe în vederea adversarilor din grupa principală”. Adi Vasile s-a arătat încântat de atac, în ciuda eșecului: “Cristina Laslo a fost penetrantă, am jucat bine această fază în prima fază a meciului. Am continuat, am avut multe reușite în prima repriză. Eliza a făcut un meci bun, a prins multă încredere după acest meci. Ce mi-a plăcut la echipa României a fost atacul, în care am dat dovadă de răbdare și e important, mai ales în fața Norvegiei. Continuitatea, răbdarea contează. Nu suntem în cea mai bună formulă, e clar că suntem puțini stresați. Atacul nostru a funcționat bine în pozițional, cred că 45 de minute am jucat la maximum din capabilitățile noastre”, a spus antrenorul lui CSM București. În opinia lui Adi Vasile, Neagu trebuia menajată mai mult: “Pe mine mă îngrijorează bandajul ăla de pe genunchiul stâng. Ce e important de acum încolo că România va avea o pauză de câteva zile și asta va oferi o perioadă de recuperare”. Astfel, clasamentul final al grupei D este Norvegia (6 puncte), Germania (3), România (2), Polonia (1). În grupa principală II s-au calificat Norvegia, care va începe cu 4 puncte în clasament, Germania, cu 2, și România 0 puncte. În primele meciuri din grupa D, România a cedat cu Germania, cu 19-22, și a învins Polonia, cu 28-24. Primele trei clasate vor continua în grupele principale, locurile 1-3 din grupele A și B în grupa I, iar locurile 1-3 din grupele C și D în grupa principală II, între 10-15 decembrie. Echipele se vor califica în grupele principale cu punctele acumulate în disputele cu celelalte adversare care ating această fază.

 

BOGDAN BURCEA: “ROMÂNIA E OBIȘNUITĂ CU HANDBAL DE ÎNALT NIVEL, AVEM O ECHIPĂ SCHIMBATĂ, O SCHIMBARE ÎN BINE”

Antrenorul naționalei de handbal feminin a României, Bogdan Burcea, a vorbit marți, într-o conferință de presă, la Kolding, despre parcursul echipei de până acum, atmosfera din lot și speranțele în continuare, la Campionatul European din Danemarca. România s-a calificat mai departe în grupa principală de la Campionatul European de handbal din Danemarca, grupă unde are șanse mici având în vedere că pornește cu 0 puncte. Antrenorul naționalei, Bogdan Burcea, a vorbit despre momentul în care se află naționala în acest moment și despre șansele ca România să iasă din grupe: “Ne-am dorit mai mult, pentru moment fetele au obținut maximum din ce se putea. De la meci la meci am făcut un pas înainte și sper că vom putea să arătăm o altă față în grupa principală. Acum, cel mai important este ca fetele să se refacă, sunt fete care au jucat peste 50 de minute pe meci, contează refacerea fizică. Sunt optimist, poate singurul am spus că această echipă poate. Vorbim de acel dram de noroc, de recuperări, de inspirație când ești față în față cu portarul. Rezultatele nu ne ajută, dar prestațiile echipei, jocul arătat, da, ne ajută să privim cu speranță spre viitor”.

 

CINE ARBITREAZĂ MECIUL YOUNG BOYS - CFR CLUJ, DECISIV PENTRU CALIFICAREA ÎN PRIMĂVARA EUROPA LEAGUE

Meciul Young Boys Berna - CFR Cluj, din ultima etapă a Ligii Europa, va fi arbitrat de o brigadă din Franța, avându-l la centru pe Benoît Bastien. Benoît Bastien va fi ajutat de conaționalii săi Hicham Zakrani și Frédéric Haquette. Rezervă va fi Karim Abed. Meciul Young Boys - CFR Cluj se va disputa astăzi, 10 decembrie, de la ora 19.55, în direct, la Telekom Sport.

Lasă un comentariu