V-ați întrebat vreodată țara cine-o ține
Ne fie-n astă humă cald și bine?
Să nu cerșim pomeni la alte porți,
Să fim destinul însfințitei sorți?
Păi socotiți pe rând: din veșnicie
Aici am fost mereu statornicie,
Că ne-am IUBIT cea HUMĂ, NEAMUL, ȚARA,
Și ne-am culcat cu ele-n gânduri seara.
Aici ne-am rennoit în primăveri,
Și robi am fost hotarului în veri,
Iar roadă cât a fost am adunat
Tot mulțumind la ceruri cât ne-a dat.
Și tot aici ținut-am piept furtunii
Când au venit să prade furii lumii,
Ca jertfitori plătit-am veșnic vamă,
De-am însfințit țărâna palmă după palmă.
Noi tot am dat, și datu-am din greu
Ș-alaltăiei, și ieri și azi, mereu
Să ne-ngânăm în vremuri leat cu leat,
Lăsând în urmă veacuri la-ntomnat.
Mai mult ca toți din jur noi am avut
Statornică credință di-nceput,
Și cu speranța pusă în ceresc
Am tot răzbit nevoi ce ne pândesc.
De-aceea poate toate le-am trecut,
Cât ceru-a vrut să vadă de-am putut
Să dăm în schimbul libertății vamă,
Viața noastră, fără nicio teamă.
*
Deci tineți minte, țara mi se ține
Iubind-o ne-ncetat, de-i rău sau bine
La rând veni-va neamul și-apoi huma,
Credința în ceresc și-n toate Muma.
**
Iubindu-le pe ele-mi întăriți
Virtute și Credința cât trăiți,
Așa va fi puternică, stăpână,
Înveșnicita nație română.
