SĂ-MI ȚINEȚI MINTE

V-ați întrebat vreodată țara cine-o ține

Ne fie-n astă humă cald și bine?

Să nu cerșim pomeni la alte porți,

Să fim destinul însfințitei sorți?

 

Păi socotiți pe rând: din veșnicie

Aici am fost mereu statornicie,

Că ne-am IUBIT cea HUMĂ, NEAMUL, ȚARA,

Și ne-am culcat cu ele-n gânduri seara.

 

Aici ne-am rennoit în primăveri,

Și robi am fost hotarului în veri,

Iar roadă cât a fost am adunat

Tot mulțumind la ceruri cât ne-a dat.

 

Și tot aici ținut-am piept furtunii

Când au venit să prade furii lumii,

Ca jertfitori plătit-am veșnic vamă,

De-am însfințit țărâna palmă după palmă.

 

Noi tot am dat, și datu-am din greu

Ș-alaltăiei, și ieri și azi, mereu

Să ne-ngânăm în vremuri leat cu leat,

Lăsând în urmă veacuri la-ntomnat.

 

Mai mult ca toți din jur noi am avut

Statornică credință di-nceput,

Și cu speranța pusă în ceresc

Am tot răzbit nevoi ce ne pândesc.

 

De-aceea poate toate le-am trecut,

Cât ceru-a vrut să vadă de-am putut

Să dăm în schimbul libertății vamă,

Viața noastră, fără nicio teamă.

*

Deci tineți minte, țara mi se ține

Iubind-o ne-ncetat, de-i rău sau bine

La rând veni-va neamul și-apoi huma,

Credința în ceresc și-n toate Muma.

**

Iubindu-le pe ele-mi întăriți

Virtute și Credința cât trăiți,

Așa va fi puternică, stăpână,

Înveșnicita nație română.

Lasă un comentariu