„Un amestec de dezgust și revoltă îmi inspiră și spectacolul presei actuale din România. Ea este, într-adevăr, liberă. Dar, în cele mai multe cazuri, în sensul cel mai negativ al cuvântului. Trec peste vulgaritățile incredibile, sordide, ale unor publicații... Mă refer, în special, la ziarele conduse de foști jurnaliști, formați la presa U.T.C. (...) DAR PARCĂ NIMIC NU ÎNTRECE ÎN AGRESIVITATE VERBALĂ ȘI VIOLENȚĂ ... PE CRISTIAN TUDOR POPESCU (...) A DEVENIT UN ORACOL TV: VIOLENT, GROBIAN, CU FIZIONOMIE DE KLLER DIN FILMELE DE SERIE B. UN SPECTACOL ORIBIL" (Adrian Marino, istoric, laureat al Premiului Herder).
Căutând să fie original, cu zelul unui alchimist aflat permanent în căutarea „pietrei filosofale", C.T.P. își uluiește audiența, neavizată, cu concluzii din cele mai „trăznite", pornite, de altfel, de la premise greșite, cu intenția de a face asocieri și generalizări cu care să poată demola imaginea publică, individuală sau colectivă a celor ce „mișcă" în frontul neo-marxist! Deseori, în exhibiționismul său public, C.T.P. marșează pe o grandoare a suficienței, specifică agenților selectați, ca să distrugă reperele actualei orânduiri, înmărmurindu-ne cu felurite concepții antiumane și anticreștine:
• „Eu nu am nici o treabă cu Dumnezeu";
• „Cu Biserica Ortodoxă am o problemă";
• „Femeia nu e om";
• „Nașterea de copil este una din cele mai nedemocratice fapte din lume (...) Oamenii fac copii când au un grad ridicat de insatisfacție în legătură cu propria lor existență în viață";
• „Cantitatea de prostie pe cap de locuitor crește" etc!
Că are audiență sau nu, C.T.P. este omniprezent pe canalele TV! „Șarjele" lui, de laborator, golesc însă de sens sufletesc și îi derutează pe toți cei care, „hrăniți" cu iluzia diversionistă, că sunt tineri, frumoși și liberi, exultă când îl aud că se poate trăi, de-a valma, într-un Stat Planetar (hiperbolizat) al cărui stăpân, Antihrist, îi „convinge" pe unii să renunțe, imberb, la țări, popoare și Dumnezeu...
