Discuția mea cu dna Elena Micheu, director executiv al Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii a început cu o replică a dânsei, prin care a spus foarte multe, în atât de puține cuvinte:
Violența este o alegere!
- Dna directoare, spuneți-ne, de fapt, ce este, ce reprezintă Institutul și când a început munca dumneavoastră în cadrul Institutului?
- Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii reprezintă agenția implementatoare în țările din regiunea Europei de Est și a Asiei Centrale, cuprinse în Programul Regional al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA). Programul de intervenție își propune acordarea de suport în formularea politicilor bazate pe drepturile sănătații reproducerii și dreptul la servicii integrate specific, precum și oferirea de asistență tehnică în țările din regiune, pentru elaborarea de instrumente și pentru promovarea de legi, politici și programe în scopul obținerii unui răspuns multi-sectorial la adresa violenței bazate pe gen.
Lucrez aici din anul 2003, în același an luând ființă primul Centru de informare și consiliere pentru victimele violenței în familie și, în paralel cu acest centru, am fost și noi activi ca parte a societații civile la apariția Legii speciale de prevenire și combatere a violenței în familie, Legea 217/2003.
- Descrieți-mi, vă rog, în câteva cuvinte, ce este acest Centru și care este rolul lui în societatea noastră?
Centrul de prevenire, monitorizare și combatere a Violentei în Familie acoperă tot județul Mureș și este parte din INSTITUTUL EST EUROPEAN DE SĂNĂTATE A REPRODUCERII, care este Fundația mama. În cadrul Institului, funcționează două centre distincte:
1. Centru de prevenire și combatere a violenței domestice, care funcționează din anul 2003.
2. Centrul de primire în regim de urgență - Adăpostul, care s-a deschis în anul 2005, a cărui adresă este secretă, conform Legislației, și se dezvăluie doar în cazul în care situația o cere.
Noi construim poduri, nu ziduri în jurul nostru, și când spun asta, ma refer la un parteneriat cu toți cei care pot preveni și combate violența în familie.
Victimele au nevoie să primească ajutor, iar autoritățile locale au înțeles că violența domestică trebuie să rămână o prioritate pe agenda publică.
Ce ne diferențiază pe noi față de restul țărilor europene este toleranța excesivă la violență, peste tot, nu doar în familie, toleranță care vine chiar și din educație. Pericolul cel mai mare este faptul că se transmite de la o generație la alta, că, în unele
medii, în unele familii, faptul că ești violent înseamnă că ai o valoare, că e normal, că... face parte din viață. Efectul, fără intervenție, este dramatic. Acceptând violența, o lași să existe în societate, o legiferezi.
Replica de final a acestui interviu cu doamna Director Executiv Elena Micheu a fost, ca și la începutul discuției, pe cât de scurtă, pe atât de cuprinzătoare.
Femeile au nevoie și de flori, dar în primul rând de respect!
Dna Teodora Babă este psihologul Centrului și managerul de caz și am avut câteva întrebări și pentru dânsa, întrebări la care ne-a răspuns cu amabilitate și cu multe detalii practice.
Dna Teodora, care este impactul negării riscului asupra psihicului victimei?
- Femeile conștientizează situația în care sunt, știu că ceva nu e bine, dar nu înțeleg riscurile și efectele psihoemoționale asupra propriei lor persoane și asupra copilului lor, doar în momentul în care este necesară intervenția unui psiholog în viața copilului și apare nevoia consilierii copilului. În cazurile grave, apar tulburări serioase de comportament care atrag după sine alte probleme grave. La fete apar ieșiri rapide din cuibul părintesc, apar sarcinile, avorturile.
- Poate oricine, care se simte în pericol, să ceară ajutorul Poliției și, implicit, a Centrului?
- Orice victimă a violenței domestice, indiferent de tipul de relație, soț, soție, fostă soție, locuiesc împreună, chiar dacă sunt alte tipuri de relație, bunic, bunică, unchi, frate, noi ne ocupăm de orice cuprinde această gamă. Indiferent de ce fel de violență domestică există sau de gravitatea faptelor, orice persoană, indiferent de situația în care se află, poate să apeleze la centrul nostru.
- Trebuie să existe dovezi ale violenței fizice, sau, abuzurile emoționale, psihice, financiare, privarea de anumite drepturi și libertăți sunt motive suficiente pentru ca o persoană să ceară ajutorul Centrului?
- Noi învățăm femeile cum să-și adune probe, ne informăm, facem planuri de siguranță și le învățăm cum să-și colecteze dovezi. În cazul unei victime care trăiește cazuri de violență psihică și verbală, socială, economică, fără ca să prezinte urme la nivelul corpului, tot o victimă se numește și ne ocupăm de ea. Este chiar foarte indicat să ajungă la consiliere, în programul de consiliere psihologică legată de celelalte demersuri.
- Știm că fără determinare, hotărâre și multă putere psihică și emoțională din partea victimei, Centrul nu poate face minuni. Care este rata de succes a muncii depuse de dumneavostră în soluționarea acestor situații?
- Mai întâi trebuie să definim ce înseamnă succesul în violența domestică. Izbânda, reușita, succesul înseamnă să învingi, să ieși la suprafață, să supraviețuiești, să trăiești după orice eveniment care a avut loc în viața ta. Noi nu putem să contabilizăm care este rata de succes a unei vieți umane, noi ne bucurăm că victimele răzbesc și nu ajung în situații care conduc la omor. Reducerea vulnerabilității față de violență este, de fapt, obiectivul nostru principal. Noi încercăm stoparea formelor de violență prin victimă, dar noi nu putem să schimbăm comportamentul agresorului. Nu condiționăm victima să rămână sau să plece din relație, nu prescriem divorțul, victimele trebuie să ia deciziile, noi le susținem, le încurajăm și indiferent de ce decizie iau victimele, noi le susținem. În cei 16 ani de când funcționează adăpostul, nu am avut niciun deces în urma actelor de violență domestică. Putem spune că 50 % dintre femei optează pentru divorț și atunci interpretarea poate fi diferită. Noi încercăm să ne pliem pe fiecare caz de violență domestică, în parte. Planurile de intervenție sunt individualizate, sunt pe specificul problemei, a omului, a situației. Lucrăm cu dependența și neputința psihică învățată a victimei, inconștient victima are o dependență și o neputință, învățăte, în situația în care vorbim de ani de violență domestică. Prin urmare, este destul de greu să definești ce înseamnă succesul. Pentru mine, fiecare victimă a violenței domestice, care supraviețuiește unui nou atac, unui nou scandal și formei de violență cruntă este o învingătoare și merge mai departe.
De 10 ori dacă acea femeie vine să ceară ajutor, de 10 ori o ajutăm!
- Am înțeles că în cadrul muncii pe care o depuneți, cu atâta drag, că, uneori, se formează conexiuni, prietenii care durează în timp, chiar și după rezolvarea problemelor. Ce sentimente trezește în dumneavostră revederea cu o persoană în a cărui viață ați intervenit pentru a o aduce pe un făgaș normal, viață pe care toți avem dreptul să o trăim cu demnitate, fericiți?
- O întrebare destul de dificilă, pentru că nu pot să numesc un sentiment aparte. E un mixt emoțional. În momentul în care ai prilejul să observi cum o persoană se reclădește, pas cu pas, și tu ai fost martorul reclădirii personale, de asemenea, ești martorul unei înfloriri. Când văd copilașii care au fost în adăpost, acum câțiva ani, iar acum sunt mari și trăiesc vieți non-violente, pot să spun că trăiesc o bucurie pură în momentul acela. Acest lucru îți dă putere să mergi mai departe, bucuria unui “Mulțumesc” este de neprețuit.
Când un adult vine să revadă adăpostul și îmi spune că, chiar dacă nu i-a fost ușor, adăpostul a fost singurul loc unde, timp de câteva luni, s-a simțit liniștit, în siguranță și fericit, singurul loc unde a avut copilărie, simt împlinire. Tot o bucurie este când văd copii care s-au schimbat, care au învățat o meserie și s-au transformat în factori de putere în societatea noastră. Sunt sentimente care se combină, e bucuria de a fi părtaș, de a fi martor, de a contribui la aceste destine. Nu poți să-ți asumi meritele realizărilor unor persoane, nu ai cum să faci acest lucru, dar când ai sprijinit și omul a reușit, bucuria e totală. Multe dintre femei simțeau că se prăbușesc și nu mai primeau sprijin din nicio parte, nici din cadrul familiei extinse, nu mai aveau prieteni, prietene, nu mai aveau pe nimeni lângă ele, datorită soțului, partenerului lor, dar, în timp, au ajuns să-și creeze prietenii în adăpost, să mențină prieteniile cu colegele din adăpost și cu noi, personalul.
-Care sunt sfaturile pe care doriți să le dați ca femeie și în calitate de psiholog pentru femeile care trăiesc astfel de drame și care, din frică, din incertitudinea viitorului sau dintr-o înțelegere greșită a ceea ce înseamnă iubirea, aleg să rămână victime?
-Sfaturi în domeniul violenței domestice, orice persoană poate oferi. Recomandări privind siguranța și securitatea persoanei este diferența, și aici ține de etică profesională și ... de a nu da sfaturi. Noi nu dăm sfaturi. Oferim informații concrete pentru victimă. Ce aș recomanda unei victime a violenței domestice, care este la început și încă ține secretul vizavi de ceea ce trăiește în casă, este, în primul rând, să rupă tăcerea, să spună unei prietene, familiei, mamei, unei surori sau unui frate, să înceapă să vorbească despre ceea ce ea trăiește. Asta o va ajuta în timp și, tot în timp, va avea și un martor indirect la ceea ce trăiește. Noi știm că, de cele mai multe ori, violența domestică se petrece în spatele ușilor închise, nimeni nu aude, nimeni nu știe, nimeni nu cunoaște, și victima este șantajată emoțional de agresor să ofere scuze... că a căzut, că s-a lovit singură, că s-a dezechilibrat și i-a apărut o vânătaie și victima justifică astfel urmele de pe corpul ei. Următorul lucru pe care îl recomand unei victime este să ceară sprijin. Să apeleze la Poliție, să apeleze la Telefonul Copilului dacă situația este în legătură cu copiii, să apeleze la centrul nostru, să solicite emiterea unui Ordin de protecție față de agresor, să-și facă un plan de siguranță, să-și programeze ieșirea din relație, dar, în principal, să-și adune probe și dovezi ale actelor de violență, să apeleze la Medicina Legală pentru un certificat constatator, să-și facă poze cu vânătăile și urmele provocate de agresor, indiferent dacă dorește sau nu să efectueze demersuri în această direcție. Să facă o plângere, în scris, la Poliție, nu doar să discute cu un polițist. Victima trebuie să știe că poate beneficia de Asistență Juridică gratuită, că poate beneficia de asistență psihologică gratuită, de suport social, ghidaj și asistență socială gratuită.
Un alt pas important sunt actele! Să aibă copii xerox după actele esențiale, pentru că, de cele mai multe ori, agresorii, când văd că soțiile, partenerele intenționează să efectueze ceva schimbări, distrug actele victimelor. Lipsa actelor poate încetini alte demersuri. Noi asistăm cazurile, indiferent de situația pe care o au și dacă ajung la noi fără niciun act, le ajutăm să-și refacă actele, dar, acest lucru, după cum bine știți, durează. Deci, copii xerox după actele personale, după certificatele de naștere ale copiilor, după certificatul de căsătorie. Să memoreze numărul de telefon de urgență 112, sau numărul de telefon al adăpostului nostru, în cazul în care consideră că are nevoie și este într-o situație de urgență sau poate să sune la centrul nostru, doar pentru informare. Victima trebuie să înțeleagă că totul este confidențial și ea nu este obligată să facă ceva, chiar dacă ea ajunge la noi. Chiar dacă nu dorește să intre în adăpost, chiar dacă nu dorește să facă niciun demers, poate să ne sune chiar și pentru o discuție. O altă recomandare ar fi referitoare la siguranța datelor online. Foarte mulți soți hărțuiesc, controlează prin mesaje online sau prin siteuri de socializare. În cazul în care intră pe internet să caute ajutor, neapărat să șteargă istoricul căutărilor de pe calculator sau telefon, să dețină controlul asupra cardurilor și a codurilor PIN, să aibă niște bani puși deoparte, într-o zonă de siguranță sau la o persoană de încredere, pentru cazuri de urgență. Un mic bagaj cu lucruri de urgență, cu lenjerie de corp și un rând de haine de schimb, chiar dacă, pe moment, în locuință e calm, dar ea știe că o dată la două luni, la o lună sau de Sărbători intervine scandalul și violența. Toate acestea trebuie pregătite în perioadele de acalmie dintre două scandaluri.
- Dnă psiholog, despre dumneavoastră ce puteți să ne spuneți?
- Sunt egoistă prin dăruire. Ceea ce am învățat, în timp, a fost să încerc să delimitez bine lucrurile, ca și cum deschid o altă ușă, când merg acasă. Familia mea știe că dacă este o femeie la risc, nu contează ce oră e, îmi culc copilul și apoi mă ocup de acea persoană-victimă, mă asigur că ajunge într-o formă de protecție sau că o ajut să facă primii pașii în direcția potrivită.
- Vă mulțumesc pentru timpul și informațiile furnizate. Sper ca toate acestea să ajungă acolo unde trebuie.
Violența domestică nu înseamnă doar violența fizică, ci există și cea sexuală, socială, abuzuri psihice, emoționale, financiare. Probabil, multora dintre noi ne este greu să credem că mai există așa ceva. Poate, dacă am fi puțin mai atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dacă am fi mai deschiși la strigătele de ajutor care vin, poate, doar din privirile femeilor din anturajul nostru, poate dacă ne-am face timp să ascultăm, am vedea cât de reală și acută este această problemă a violenței domestic în societatea noastră, indiferent de clasa și pătura socială, indiferent de nivelul de studii, funcții sau poziții în societate. Îmi doresc din tot sufletul ca aceste rânduri să ajungă la fiecare dintre noi, și, în mod special, la acele femei care își trăiesc drama în tăcere, în acceptare, resemnare și tristețe. Sper să înțeleagă că mâna întinsă către ele chiar există, ajutorul este real, concret și, cel mai important, NU SUNT SINGURE! AJUTORUL ESTE LA UN TELEFON SAU LA O MÂNĂ ... DISTANȚĂ!
Atunci când ai nevoie de ajutor, cere-l, șterge-ți lacrima ce doare, întinde mâna și vei vedea că găsești o mâna întinsă spre tine, gata să te ajute!
