Ceea ce doresc să relatez în acest articol nu are un substrat cazuistic care să necesite prea multe argumente, ci vizează un fenomen social cu care se confruntă realitatea socială românească, în această perioadă postdecembristă, devenind prin sine un asemenea argument demonstrativ. De asemenea, ceea ce doresc să evidențiez are legitimitate și autoritate, fiind în cunoștință de cauză atât sub raport profesional, ca sociolog, cât și prin activitatea didactică desfășurată la toate nivelurile și formele de învățământ (de stat și particular, civil și militar) , în mod deosebit în cel superior, unde se pregătesc tinerii pentru profesii care implică mai multă competență și responsabilitate decât în învățământul preuniversitar. Exprimându-mă într-un limbaj sociologic, este vorba despre autoritatea profesională - și deontologică - necesare în orice activitate desfășurată, ca expresie a unui înalt profesionalism și a unei responsabilități morale, care devin complementare în desfășurarea cu succes și în mod eficient a profesiilor dobândite. Cu ceea ce ne confruntăm în societate, prin cazurile pe care mass - media ni le prezintă, mai ales din domeniile de vârf ale societății, cum este politica, justiția, sănătatea, poliția, învățământul și administrațiile de la orice nivel, sunt demonstrate disfuncțiile existente la toate nivelurile societății, începând cu instituțiile ce aparțin suprastructurii sociale, cum sunt cele politice - decizionale, unde ar trebui să predomine, deopotrivă, competența și responsabilitatea, terminând cu acele locuri de muncă, unde mai importante sunt capacitățile profesionale, concretizate în operații - faze de lucru și acțiuni, de regulă rutiniere, care implică mai mult răspunderea individuală și mai puțin responsabilitatea socială, fiind specifice activităților executive și nu celor decizionale.
Dacă la nivelul acestor capacități executive este implicat un anumit nivel de instruire profesională, fiind suficienți vectorii a ști și a face, adică informațiile obținute prin intermediul instruirii, la profesiile mai înalte, mai ales cele vocaționale, pe lângă nivelul instruirii - informării, care incumbă cei doi vectori amintiți, este necesară, în primul rând, educația, care nu numai că pregătește profesional, ci și formează, vizând în mai mare măsură responsabilitatea socială care transcede răspunderea individuală.
De aici putem desprinde faptul că între instruire, capacitate și răspundere există un raport de cauzalitate, implicită și explicită. Așadar, nu poți să fii competent fără să dispui de un anumit nivel de instruire, care implică o anumită răspundere, și cu atât mai mult nu poți fi performant fără un asemenea nivel de instruire și educație, ceea ce conferă autoritate și legitimitate de status - poziție socială.
Este de prisos să mai spun că învățământul online, mai mult informează decât formează, la fel și învățământul de la distanță - ID și cel particular, care mai mult oferă diplome și mai puțin competențe! Sociologic vorbind, atunci când nivelul pregătirii nu acoperă competența - ceea ce reclamă o asemenea pregătire, validată prin capacitățile necesare activității desfășurate, între status și rol, apare o disfuncție care culminează prin acel conflict rol-status. În asemenea situații, cel incompetent se prevalează mai mult pe poziția pe care i-o conferă colectivitatea, uneori chiar declinându-și competența și responsabilitatea subalternilor, ceea ce face să fie antrenată mai mult răspunderea subalternilor și mai puțin responsabilitatea personală în actul decizional. Aceste conflicte au apărut în societatea românească postdecembristă, mai mult prin promovarea în funcții de decizie a unor indivizii ce dețin un așa-numit status incongruent, prin care este reflectată lipsa pregătirii necesare pentru funcția în care a fost promovat, coroborată cu deficitul autorității morale și de imagine, exprimate prin acea responsabilitate socială și morală. O asemenea autoritate morală, pe lângă cei doi vectori amintiți, impune, cu necesitate, și vectorul atitudinal - comportamental - a fi, care în orice profesie este foarte important, constituindu-se în ceea ce ești ca persoană, obiectivată în ceea ce știi, faci și te manifești profesional și decizional față de cei cu care interacționezi și de care răspunzi în mod direct.
Întrebarea care se pune în raport cu starea de haos la care s-a ajuns în prezent, este de unde provin aceste disfuncții macro și microsistemice? Răspunsul nu este greu de dat, nefiind nevoie decât să apelăm la descrierea de mai sus: din lipsa de pregătire și educație, pe de o parte, iar pe de altă parte din cauza mentalității sociale, axată pe principii care fac abstracție, în mare parte, pe competență și responsabilitate, precum și din lipsa modelelor și valorilor existente în societate, fiind tot mai mult promovate nonvalorile profesionale și morale în funcțiile de conducere, pe criterii strict partinice (nepotism, clientelism, avantaje reciproce, ca forme de parvenire în asemenea statusuri înalte, cunoscute sub denumirea de pile, cunoștințe și relații - “PCR”, care estompează promovarea celor competenți, de unde exodul masiv al profesiilor de vârf!), care fac abstracție de nivelul competențelor profesionale și responsabilitatea indusă de funcția și profesia practicată. La aceste cauze concură politizarea unor domenii, astfel că imixtiunea politicului induce grave disfuncții în plan structural și al mecanismelor sociale, fiind știut că în politică sunt necesari cei mai competenți și responsabili politicieni, și nu cei care sunt promovați pe alte criterii decât cele morale și profesionale, asociate cu amatorismul, minciuna, ipocrizia, demagogia, cinismul și sfidarea celor pe care îi reprezintă.
