A MURIT NICOLAE DABIJA

“Nicolae Dabija este unul din cei mai de seamă poeți ai lumii” (Revista americană de poezie Cold Mountain Review)

“«Doru-mi-i de Dumneavoastră/ Ca unui zid de o fereastră». Acestea sunt cele mai frumoase două versuri românești ale ultimilor 50 de ani.” (Adrian Păunescu)

Celebrul scriitor basarabean Nicolae Dabija (72 de ani) a murit în dimineața zilei de vineri, 12 martie, la câteva zile după ce a fost internat în spital, în urma complicațiilor cauzate de infecția cu COVID-19.

Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948, în satul Codreni, raionul Cimișlia. Pe parcursul vieții, a primit zeci de premii și distincții pentru activitatea sa literară. Este laureat al Ordinului Steaua României cu gradul de Comandor (2000) “pentru remarcabila sa operă poetică și implicarea sa în redeșteptarea spiritualității românești”.

Din 2003, Nicolae Dabija a fost membru al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe din Republica Moldova.

Pe lângă activitatea sa literară, Nicolae Dabija s-a implicat activ și în politica de la Chișinău, fiind un adept al unirii Republicii Moldova cu România. A ocupat funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova, în perioada anilor 1990 - 1994 și 1998 - 2001.

Într-un interviu oferit pentru “Adevărul”, în 2020, Nicolae Dabija povestește, cu har, despre copilăria petrecută la țară în primii ani de dominație a regimului sovietic, în Moldova de peste Prut, despre legătura sa specială cu literatura română, într-o perioadă de interdicție și excluderea de la Ziaristică, precum și despre renașterea de eliberare națională de la Chișinău și speranța sa în reîntregirea neamului românesc.

Dumnezeu să-l odihnească în veșnică lumină, acolo, Sus, unde se va întâlni cu marii unionioniști care ne-au părăsit! (M.C.)

 

 

BALADA

Cât trăim pe-acest pământ

Mai avem un lucru sfânt:

O câmpie, un sat natal,

O clopotniță pe deal.

 

Cât avem o țară sfântă

Și un nai care mai cântă,

Cât părinții vii ne sunt,

Mai există ceva sfânt.

 

Cât pădurile ne dor

Și avem un viitor,

Cât trecutu-l ținem minte -

Mai există lucruri sfinte.

 

Cât Luceafărul răsare

Și în cer e sărbătoare

Și e pace pe pământ

Mai există ceva sfânt.

 

Cât avem un sat, departe,

Și un grai ce n-are moarte,

Cât ai cui zice “părinte!”

Mai există lucruri sfinte.

 

Cât durea-ne-vor izvoare

Ori un cântec ce dispare,

Cât mai avem ceva sfânt

Vom trăi pe-acest pământ.

NICOLAE DABIJA

 

Lasă un comentariu