EVALUĂRILE NAȚIONALE LA FINALUL CLASELOR A II-A, A IV-A ȘI A VI-A SE VOR DESFĂȘURA ÎNTRE 20 APRILIE ȘI 20 MAI

Distribuie pe:

Evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, în anul școlar 2020-2021, se vor desfășura în perioada 20 aprilie - 20 mai, prevede un ordin al Ministerului Educației, publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a va începe cu proba scrisă la Limba română, care va avea loc pe 20 aprilie.

Elevii din partea minorităților naționale vor susține proba la Limba maternă, în aceeași zi. Următoarea probă - cea la Limba română - citit va avea loc pe 21 aprilie, iar elevii din partea minorităților naționale vor susține în aceeași zi proba la Limba maternă - citit.

Pe 22 aprilie, elevii claselor a II-a vor avea de susținut proba la Matematică.

Elevii aparținând minorităților naționale vor susține, pe 23 aprilie, proba de scris - citit la Limba română.

Evaluarea națională la clasa a IV-a va începe pe 18 mai, cu proba la Limba română, care va fi urmată pe 19 mai de cea la Matematică.

Elevii aparținând minorităților naționale vor susține, pe 20 mai, proba la Limba maternă.

Elevii de clasa a VI-a vor susține, pe 12 mai, proba la Limbă și comunicare, și pe 13 mai, proba la Matematică din cadrul Evaluării naționale. (AGERPRES)

Lasă un comentariu