DOSARELE ISTORIEI: SE FACE LUMINĂ, ÎNCETUL CU ÎNCETUL, ASUPRA EVENIMENTELOR DRAMATICE DIN 20 MARTIE 1990, DE LA TÂRGU-MUREȘ!

Despre evenimentele dramatice, sângeroase, un început de minirăzboi civil, din 20 martie 1990, de la Târgu-Mureș, s-a scris. Dar niciodată suficient, uneori prea departe de adevăr și de o abordare obiectivă, din păcate. Tocmai de aceea, în numărul 12, anul III, 2012, în prestigioasa revistă “Vitralii (Lumini și Umbre)” a veteranilor din Serviciile Române de Informații, renumitul istoric dr. Alex Mihai Stoenescu vine cu o nouă contribuție la cunoașterea adevărului, prin articolul “Tulburările etnice de la Târgu-Mureș (19-20 martie 1990)”, apelând la documente din arhive, asupra cărora nu poate exista nici cel mai mic dubiu, proiectând o rază de lumină asupra evenimentelor de atunci, “printre cele mai deformate mediatic și istoric în ultimii 20 de ani”. Secvențele filmate și difuzate, în acele zile, de televiziunile occidentale, la comandă, au falsificat o realitate dramatică, evenimentele șocante și dure, privind manifestațiile maghiare premergătoare, din 28 și 29 ianuarie, recurgând doar la simplificări, preferând să aleagă doar “instantaneul” și “fragmentul”. Astfel, o mișcare iredentistă maghiară din Transilvania, care s-a finalizat dramatic, prin evenimentele violente de la Târgu-Mureș, din 20 martie 1990, a rămas premeditat izolată într-o singură secvență: lovirea, cu bestialitate, a românului român Mihăilă Cofar, de mai mulți agresori unguri, prezentată Europei și lumii invers, de către televiziunile occidentale. “Ungurul cu jerseu verde”, lovit cu barbarie, cu o pornire criminală de-a dreptul, nu era studentul maghiar, cum trâmbița mass-media ungară, și, preluând, cea occidentală, ci țăranul român Mihăilă Cofar. Așa s-a plimbat prin Europa și prin lume, cu pașaport fals, acea cutremurătoare imagine! “În realitate, la acel deznodământ dramatic s-a ajuns ca urmare a unei lungi perioade de pregătire (a conflictului de către iredentiștii maghiari - n.a.), urmată de o insistentă căutare a situației conflictuale.” O furibundă campanie de segregare teritorială în Transilvania, sprijinită, deopotrivă, de “grupurile revizioniste ale lobby-ului maghiar din Occident”, colaborând strâns cu “administrația oficială a Ungariei”, a condus la “redeschiderea internațională a Dosarului Trianon”, oful unguresc de după 1 Decembrie 1918. “Problema încorporării Transilvaniei nu putea fi deschisă atunci printr-un conflict militar, calea aleasă fiind provocarea unei crize etnice, care să profite de toate slăbiciunile Statului Român”: o putere provizorie debilă, la sfârșitul lui decembrie 1989, și, în timpul care va urma, o armată dezorganizată, premeditat, un serviciu secret, tot intenționat destructurat, “și o națiune total derutată”. Pe acest fond au loc declarații și numeroase activități iredentiste, extremiste, șovine. Exploatând dorința de autonomie “a unor lideri maghiari din România”, reluând campania antiromânească de pe timpul lui Ceaușescu, dinainte de evenimentele din decembrie 1989, Ungaria profită, în diversiunile ei, și de faptul că “acțiunea iredentistă din Transilvania era favorizată de abandonarea, de către CFSN, a problemei naționale, pornind de la ideea falsă că (...) problema care întreținea conflictul maghiaro-român de un mileniu a dispărut”.

Dispariția autorității statului a constituit fondul care a favorizat evenimentele de la Târgu-Mureș. Tokes Laszlo, Kiraly Karoly (viitor vicepreședinte!) și Domokos Geza au fost cooptați în CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale). Comunicatul CFSN, din 25 decembrie 1989, este citit la Radioteleviziune de Virgil Măgureanu, stipulând toate drepturile minorităților. În Decretul-lege nr. 2, din 27 decembrie 1989, “primul act oficial prin care CFSN prelua puterea în stat, erau stabilite numele țării, forma de guvernământ - republică - și drapelul”. Dar, “nu se decreta nimic în privința suveranității, independenței, integrității teritoriale a statului”. O simplă scăpare să fie? Ciudat, Kiraly Karoly este numit în funcția de vicepreședinte al CFSN și în cea de șef al Comisiei pentru Minorități Naționale, funcții înalte pentru cel care, “în afara pornirii șovine, destituit de Ceaușescu din funcția de înalt demnitar comunist, inclusiv din cea de membru al CPEx., nu avea niciun merit real”. “Fostul președinte Emil Constantinescu îl plasează în categoria celor «proveniți din zona controlată de KGB-GRU».” Astfel, oare, să se explice “aducerea lui de către Ion Iliescu la conducerea provizorie a statului”? Se știe că între cei doi existau vechi legături din perioada tinereții, “când erau amândoi în conducerea UTM”. În naivitatea lui, în discursul de Anul Nou, Ion Iliescu se referea la “condițiile optime” acordate minorităților, pentru înlăturarea “tuturor surselor de tensiuni și neînțelegeri, pentru o conlucrare cu adevărat frățească”. Chiar să nu fi avut Ion Iliescu informații despre tensiunile interetnice din Ardeal? N-am crede! Nu peste mult timp, la 25 ianuarie 1990, Ion Iliescu “va semnala public că, în Transilvania, se dezvoltă o acțiune iredentistă”. “În ultimele zile, ni se semnalează - spunea el - multe fenomene îngrijorătoare din unele județe din Transilvania, privind tendința de separatism, care provoacă tensiuni și conflicte între cetățenii români și cei de naționalitate maghiară.” Să nu fi știut el, Ion Iliescu, nimic despre intrigile lui Kiraly Karoly?

După demersurile din 22 decembrie, la doar trei zile, la 25 decembrie 1989, se constituie, la București, Comitetul Executiv Provizoriu al UDMR, care lansează un apel pentru “păstrarea tradițiilor, a limbii și culturii, prin realizarea autonomiei în interiorul granițelor țării”. Era 25 decembrie 1989! Ziua de Crăciun. (Zi în care soții Ceaușescu erau ciuruiți de gloanțele automatelor Kalasnikov la zidul cazărmii din Târgoviște!) Președinte al UDMR “este ales scriitorul Domokos Geza, fost membru supleant al CC al PCR”. UDMR s-a format “exclusiv pe criteriul etnic, nu pe baza Decretului- lege din 31 decembrie 1989, privind înregistrarea și funcționarea partidelor politice, ci, curios, pe baza vechii legi a fundațiilor și asociațiilor din 1921”. UDMR făcea excepție! Deci, UDMR era “o coaliție formată din șase asociații neguvernamentale și trei partide, cu personalitate juridică distinctă”. “Pătrunderile sale în toate Parlamentele României, din 1990 și până astăzi, s-au făcut ilegal, prin încălcarea prevederilor legilor electorale, care stabileau procentul de 8% pentru coaliții!” “Slăbiciunea Justiției române și lașitatea partidelor” au făcut posibil acest lucru! Primul “semnal al declanșării tulburărilor etnice din Transilvania îl dă Agenția sovietică TASS, considerând incidentele de la Timișoara, din 16 decembrie 1989, “o revoltă a minorității maghiare”, conform “unui plan de distrugere sistematică a autorității Statului Român în acel județ”. Plutonierul Alexandru Coprean, din Căpâlnița (Harghita), suferă grave vătămări corporale, plutonierul Gabi Dănilă, șeful postului de poliție Zetea (Harghita), a fost ucis, prin înjunghiere, lovituri în cap și împușcare. Aceeași tragică soartă au avut-o ofițerul Aurel Agache și alți români! Au loc incitări, mitinguri ad-hoc, acțiuni virulente, sunt scandate lozinci cu caracter naționalist-iredentist și antiromânesc: “Moarte valahilor!”, “Horthy! Horthy!”, “Ardealul la Ungaria!”, “Acum ori niciodată!” etc.. La toate acestea se adaugă “participarea activă, în procesul derulării evenimentelor, a unor persoane stabilite, ilegal, în Ungaria”, revenite în țară, “pregătite pentru a desfășura acțiuni antiromânești”, ca instigatori. Se constituie “grupuri de inițiativă”, cu scopul “secesiunii unei părți din Transilvania”; la Sfântu-Gheorghe, se întocmește chiar un memorandum “de alipire a Ardealului la R. Ungară”, este întocmită chiar și o platformă program, cerându-se aceeași “alipire la Ungaria”. Scopul? Provocarea unor tulburări etnice, segregaționiste, activități extremist-revizioniste, “distrugerea autorității statale în Transilvania”, ruperea ei din trupul Țării-mamă! Din păcate, liderii români ai puterii momentului au uitat de responsabilitatea lor pentru “apărarea suveranității, independenței și integrității teritoriale ale României”! Totul, printr-un abandon al structurilor statului, de care a profitat, din plin, iredentismul unguresc.

Încă din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, se trece la constituirea Consiliului Municipal Târgu-Mureș al FSN, președinte - col. ing. Ioan Judea. Președinte al Consiliului Județean Mureș al FSN este Kiraly Karoly, iar vicepreședinte Kincses Elod. Echipe de jurnaliști maghiari și occidentali se flendureau prin Târgu-Mureș, vânând și inventând “incidente” transformate, imediat, în știri de presă, uneori cu imagini, publicate în aceeași seară sau a doua zi, în presa din Ungaria, preluate apoi de agențiile internaționale. Fantasmagoria devenea dominantă! “În Transilvania - susțineau ei -, autoritățile române au militarizat zona și amenință (uneori și atacă!) minoritatea maghiară de 2,5 milioane de suflete.” De unde 2,5 milioane de maghiari? Ce armată românească i-a atacat? Tăcere! Diversiune. Imagini, în mass-media europeană, cu coloane militare, cu blindate staționate! Vâlvătaie în presa de la Budapesta despre situația din Band, unde “grupuri de români fac măcel”! De fapt, românii de acolo, nu ungurii, au fost agresați! Diversiunea era pusă la cale de “o echipă a televiziunii maghiare, de Agenția Reuters și de jurnaliști ai unor cotidiene finlandeze”. Comunicând Bucureștilor că nu va trimite trupe la Band, col. Ioan Judea constată, cu surprindere, că, numai după câteva minute, este sunat de generalul Militaru: “Aici, la Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naționale - se răstea el -, se discută că la Band este război civil, armata trage în manifestanți!”. Așa circulau “știrile” dinainte confecționate. Separatiștii maghiari, “în frunte cu Kiraly Karoly și Kincses Elod, constituie un grup de inițiativă pentru întocmirea unui memorandum privind reînființarea Regiunii Autonome Maghiare, cu capitala la Târgu-Mureș”, unde Kiraly Karoly a fost, până în 1965, prim-secretar UTM, fiind și membru al CC al UTM. Este chemat, de vechiul său prieten, Ion Iliescu, la București, acesta aducând cu el și memorandumul, care va fi “aprobat verbal” de Ion Iliescu, șeful FSN, cu toate formulările extremiste ale documentului. Un “document” care, într-un fel, completa “știrile despre militarizarea Transilvaniei, pentru a masacra minoritatea maghiară”. Pe acest fond, iredentiștii maghiari militau pentru școli separate, pentru a-i despărți pe elevii și studenții maghiari de colegii români, inscripționări în limba maghiară, epurarea etnică a românilor din consiliile locale provizorii, declanșând conflicte în organizațiile FSN, mai ales după eliminarea ofițerilor Armatei Române. Diversiunea etnică se intensifică. Este publicat manifestul organizației UDMR Mureș - “Aici și acum!” (“Itt es most!”): “1. Separarea învățământului de la grădiniță până la universități; 2. Separarea instituțiilor de cultură și științifice; 3. Limba maghiară, limba oficială în toate localitățile unde ungurii sunt majoritari; 4. Scrierea bilingvă a localităților și a reclamelor unde locuiesc peste 10 la sută unguri; 5. Preluarea în administrație și folosință separată a tuturor imobilelor construite în perioada dominației austro-ungare; 6. Alegerea sau numirea în organele puterii politice legiuitoare, executive și judecătorești a cadrelor conducătoare în raport cu proporția minorității maghiare; conducătorii acestor colective să cunoască limba maghiară, vorbit și scris; 7. Instituirea Ministerului Minorităților, cu toată rețeaua de subordonare până la localități unde locuiesc unguri”. Porunci ungurești! În fața acestui document, denumit “Cele 7 porunci ale conducerii maghiare”, multiplicat și răspândit sub formă de manifest, “lipsiți de orice protecție din partea statului și abandonați de autoritatea centrală, românii din marile centre urbane ale Transilvaniei au început să se organizeze singuri”, mai ales în jurul reprezentanților Armatei Române.

Astfel, la 8 februarie 1990, în Sala Polivalentă din Târgu-Mureș, se constituie Uniunea Națională “Vatra Românească”, cea de care, la 20 martie 1990, se va spulbera valul iredentist maghiar. Organizație de apărare civilă a românilor din Transilvania, în contextul distrugerii autorității statului național unitar și al abandonării lor de către noua conducere de la București, Uniunea Națională “Vatra Românească” însemna și devenea o reacție de autoapărare a celor “părăsiți de Guvernul român” împotriva “deplinei maghiarizări a zonei central-estice a Transilvaniei, a distrugerii statului național unitar român și a încercărilor de alipire a unor părți ale lui la Ungaria”.

Are loc o escaladare a tensiunilor în zonă, UDMR încălcând orice înțelegere stabilită. Printr-o diversiune grosolană, printr-un ordin al ministrului Învățământului, ministru adjunct fiind Palfi Attila, “semnat de ministrul Mihai Sora, clasele cu predare în limba română de la Liceul Bolyai erau mutate în localul Institutului de Subingineri, local ocupat deja”. Prin jocul dublu al UDMR, elevii și profesorii români erau aruncați în stradă! Abandonul românilor din Transilvania, tendințele de separatism din Ardeal, au constituit “atmosfera de fond a violențelor care au izbucnit la 20 martie 1990”. De sărbătoarea Ungariei, la 15 martie, 10.000 de turiști unguri, dirijați de UDMR, pătrund în Ardeal, “la Satu-Mare, Oradea, Cluj, Târgu-Mureș, Harghita, Covasna și Timișoara”, încălcându-se prevederile legale, transformându-se într-o manifestație antiromânească, prin scandările unor lozinci: “Moarte românilor!”, “Ardealul la Ungaria!”, “Horthy, Horthy!”. Statuile lui Avram Iancu și Nicolae Bălcescu sunt profanate! “Între 17 și 19 martie 1990, în mai multe orașe din Transilvania sunt răspândite manifeste prin care maghiarii cer reînființarea Regiunii Autonome Maghiare, structură teritorială înființată, arbitrar, de Stalin. Acestea au constituit scânteia pălălăii care va urma, la 20 martie 1990. Maghiarii au pregătit, dinainte, “ciomege, răngi de fier, cuțite, bile de oțel aruncate cu praștia, sticle incendiare”. Ce s-a întâmplat știm cu toții! “S-au înregistrat 278 de răniți (190 de români, 88 - maghiari), șase morți (trei români, trei maghiari)”. Cum a fost întocmit Raportul Comisiei Parlamentare asupra evenimentelor de la Târgu-Mureș se știe! “O analiză distanțată de evenimente!” O rușine. O prestație penibilă, departe de “adevărurile grave ale evenimentelor din Transilvania, ignorate, deși primul ministru Petre Roman le includea într-un «scenariu tip Bosnia»“. Presa internațională și cancelariile occidentale declanșează “o avalanșă de presiuni care vor marca, prin șantaj, politica internă și internațională a României în viitorul deceniu și jumătate”.

În anul 1995, istoricul dr. Alex Mihai Stoenescu se afla într-o delegație oficială la postul de televiziune londonez ITN. Întrebându-l pe director “de ce a transmis imaginile de la Târgu-Mureș, cu linșarea lui Mihăilă Cofar, drept «un atac românesc la adresa maghiarilor», și de ce, după ce a fost informat, imediat, că este vorba despre un român, nu a corectat informația falsă?”, directorul a răspuns, smucit: “Aceasta este politica postului în problema maghiară din România!”. “Care este principalul criteriu profesional de funcționare a postului dumneavoastră?” - l-a întrebat un ziarist bulgar. Răspuns uluitor: “Banii!”. Fără comentarii! Să ne mai mire, oare, că, de atâția ani de zile, continuă “campaniile antiromânești de imagine”?

P.S. Mulțumim - și pe această cale - istoricului dr. Alex Mihai Stoenescu pentru aceste dezvăluiri, noi raze de lumină asupra confruntărilor etnice, dramatice, de la Târgu-Mureș, din 20 martie 1990, și a unor precedente care le-au declanșat.

 

Apărut în: Condeiul ardelean, nr. 256 - 19 octombrie - 1 noiembrie 2012

 

 

Lasă un comentariu