NU ESTE O STAȚIE DE METROU

Distribuie pe:

Pe Bulevardul 1848 din Târgu-Mureș, în fața clădirii unde, la parter, se află sediul Oficiului Poștal nr. 9, pe ambele sensuri de circulație se află niște scări. Unde ne duc ele? Nicăieri. Adică: dacă cineva s-a plictisit de a se plimba pe trotuar și i s-a făcut dor de a coborî și a urca pe scări, o poate face, nestingherit, aici. Altfel spus, dacă cineva coboară pe acele scări, când ajunge jos, fie că face cale-ntoarsă, fie că își continuă drumul, dar va urca pe scări. Aici nu este o stație de metrou. Metrou nu va avea municipiul Târgu-Mureș niciodată. Nu va avea nici linii de troleibuze, nici de tramvaie. Nu va avea nici telegondolă. Are, în schimb, aceste scări, care, inițial, a fost un pasaj pietonal, pentru ca oamenii să treacă de pe o parte a bulevardului pe alta, iar în mijloc se afla o toaletă publică. După mai mulți ani, în care realitatea a demonstrat inutilitatea acelui pasaj, s-a transformat într-un bar, care a funcționat mai mulți ani, apoi s-a închis. Ce avem acum? Dacă coborâm scările, va trebui să parcurgem drumul printre gunoaie. Cine aruncă acele gunoaie în acest “spațiu public”? În niciun caz păsările, fiindcă ele nu prea sunt consumatoare de băuturi răcoritoare, ca apoi, să arunce flacoanele într-un loc anume. Nici câinii și pisicile nu pot fi suspectate că ar fi aruncat acolo ambalaje de băuturi răcoritoare și de napolitane, biscuiți și altele. Protagoniștii sunt oamenii, aceste ființe superioare de pe planetă, care își dovedesc superioritatea, cu vârf și îndesat. Să sperăm că într-un viitor, nu prea îndepărtat, spațiul va fi salubrizat și i se va da o utilitate urbană decentă.

Lasă un comentariu