La ora actuală, medicina are cel puțin două orientări, acționând pe două căi oarecum diferite. Una din ele este medicina pe care o practică specialiștii, cu tehnica respectivă, și se ocupă de o patologie aparte. Astfel, cardiologii vizează inima, gastroenterologii bolile de stomac și intestin, pneumologii plămânii, hepatologii patologia ficatului etc. Fiecare vizează un anumit organ: pentru creier - neurochirurgia, pentru inimă - chirurgia cardio-vasculară, urologia - pentru rinichi, ortopedia - pentru sistemul osteo-articular. Deci, fiecare urmărește un sistem restrâns al medicinei. În aceste condiții, bolnavul este deseori dezorientat, nu știe cui să se adreseze ca să-și rezolve problemele.
Omul bolnav este, însă, un complex, care trebuie să fie privit de medic ca un întreg. Așa cum spunea profesorul Iuliu Hațieganu - care a fost și este un titan al medicinei românești - “de un deget bolnav atârnă un bolnav”. Omul bolnav are o serie de afecțiuni, el nesuferind numai de un singur organ. Astfel, un cardiac poate avea și afecțiuni renale și digestive, dar, în mod special, el are probleme psihice, este “un om în suferință”. Acestea toate nu le poate rezolva specialistul decât parțial; cineva trebuie să cunoască problemele de ansamblu ale pacientului, să poată urmări evoluția bolii. Or, aceasta nu o poate face decât medicul de familie. El este cel care cunoaște pacientul, îi știe problemele de familie, îi știe necazurile și trăiește alături de el. Deci, este nevoie de un medic care să poată înțelege tot ceea ce spun specialiștii, care să vadă, în complexitatea lor, bolile de care suferă pacientul, să interpreteze un cateterism, o endoscopie sau o radioscopie. Toate trebuie puse de el cap la cap, pentru a înțelege pe deplin suferința bolnavului. De aici se desprinde rolul social al medicului de familie, atât în ce privește diagnosticul complet al suferințelor, cât și tratamentul care trebuie să i se aplice, în mod individualizat. Spre exemplu, nu poți trata doar boala de rinichi fără să vezi repercusiunile asupra altui organ. Deci, în esență, trebuie să ții cont de patologia întregului organism în raport de starea lui generală, de anumite condiții sociale, care vizează consumul de toxice (tutun, alcool, droguri), probleme deosebite pe care le ridică viața de zi cu zi, la serviciu, în relațiile cu societatea etc.
Tot mai mult se evidențiază, la ora actuală, faptul că este necesară abordarea complexă a bolnavului, încercând să-l înțelegi, să vezi suferințele conexe bolii. De altfel, sunt o serie de aspecte intime ale pacientului, pe care medicul de familie le cunoaște și le evidențiază. De exemplu, un om are ulcer gastric sau duodenal dar, eventual, și impotență sexuală sau insomnii. În acest fel, medicul de familie trebuie să aplice, pe lângă tratamentul medical, și elemente de psihoterapie, de educație sanitară, aspecte de ordin dietetic, care să corecteze stilul de viață al bolnavului. De aici se desprinde rolul pe care medicul de familie - mai ales în mediul rural! - îl are în evoluția stării de sănătate a unui bolnav, urmărindu-l cu atenție și rezolvând problemele deosebite, prin trimiterea acestui om la medicii de specialitate.
În concluzie, pe lângă medicina științifică, de organ, și medicina ultratehnicizată, este nevoie de medicul de familie, care să-i fie apropiat bolnavului și să-i influențeze starea de sănătate prin tratamentul aplicat, prin îndrumarea sa zilnică.
