Din cele peste 3.700 de plante cartografiate, făcând parte din flora spontană a țării, doar 23 au un statut mai aparte. Acela de monumente ale naturii. Lor li se mai adaugă și 20 de areale protejate. Respectiv, de rezervații botanice. Însă toate ocrotite prin lege. Indiferent unde ar vegeta. Fie la munte sau la șes, fie în câmpie sau pe dealuri și coline. Ca urmare, este interzis culesul acestora prin ruperea florilor, sau recoltarea lăstarilor cu rădăcină cu tot. Dar și pășunatul animalelor. Ca și cositul mecanizat al poenelor și pajiștilor care adăpostesc astfel de flori și plante rare. Este permis doar cositul tradițional, ca și pășunatul, târziu în toamnă, cu vite cornute și oi, în scopul fertilizării naturale a solului și răspândirii semințelor. Deci, numai după încheierea perioadei de înflorire și de maturare a semințelor și a bulbilor.
Câteva exemple de astfel de “flori românești”, monumente ale naturii, cu denumirea lor populară: floarea-de-colț (cunoscută și sub alte denumiri locale, între care: floarea reginei, steluță, floarea-doamnei și albumiță), laleaua pestriță, mesteacănul pitic, papucul doamnei, brândușa galbenă, garofița Pietrii Craiului, sângele voinicului, ghimpele, strugurelul ursului, tisa și zimbru.
Din nomenclatorul celor 20 de arii protejate evidențiem: poiana din “Dealul Botei”, de deasupra satului Zau de Câmpie-Mureș, în care vegetează, de peste 10.000 de ani, bujorul cu frunzele crestate; poienele de “narcise stelare” din preajma satelor Vad - Făgăraș, Filia - Covasna, Negrileasa - Alba, Dumbrava Harghitei, Floreni - Posada - Prahova, Doba - Satu Mare, Negrași - Argeș, Gurghiu - Reghin - Mureș și Lunca Neajlovului - Dâmbovița.
Natura bogată și blândă a acestei țări, bine-cuvântată de Bunul Dumnezeu (dar năpăstuită de nevrednicia unor oameni ca neoameni), mai găzduiește și alte “frumoase comori verzi”,
între care: Pădurile virgine de pe versanții Munților Făgăraș, situate în preajma Arpașului de Sus, a Avrigului și a mănăstirilor “Brâncoveanu”- Sâmbăta de Sus și Curtea de Argeș; Rezervațiile de stejari multiseculari “Mocear” - Reghin - Valea Gurghiului și “Braite” - Sighișoara; Pădurile de liliac de la Ponoarele - Mehedinți, Valea Oilor și Fântâna Mare - Tulcea; Rezervația bujorului românesc din Pădurea Troianu-Teleorman, în suprafață de 71 ha; Pădurea Cenaru - Vrancea, în suprafață de aproape 390 ha, găzduind arbori de Taxus baccata(tisa), cu vârste cuprinse între 980-1.200 de ani; Poienele bujorului de munte din Iezerele Cindrelului - Gura Râului - Mărginimea Sibiului; Pădurea Valea Fagilor (Luncavița - Tulcea), în care vegetează sute de fagi, cu diametru de peste un metru și înalți de 38 de metri; “Falnicii și istoricii arbori”, cum ar fi: “Fagul împăratului” de la Baia de Arieș; Gorunul lui Horea (cel care mai bine de un secol a stat de veghe lângă Crucea de la căpătâiul mormântului lui Avram Iancu de la Țebea - Crișul Alba); “Plopii fără soți” (27 la număr), ca și “Teiul lui Eminescu” din Copoul Iașilor; “Ulmul lui Tudor”, din satul Vladimiri-Gorj; “Gorunul lui Nichita”, în vârstă de 350 de ani, din satul Gârbova de Sus - Alba; “Părul meșterului zugrav Nicu”, din satul dâmbovițean Pitari, sub a cărei coroană, încărcată de roadele toamnelor, Nicolae Grigorescu a pictat câteva dintre pânzele sale celebre; castanii comestibili de la Nereju - Popești - Gorj și din Tăuții de Sus - Maramureș; “Stejarul Unirii” din Roman; arborii mamut (Sequoia, capabili să atingă vârsta de 5.000 de ani) din Parcul Carol-București, Băile Herculane, Orșova (Mehedinți) și Ardusat - Maramureș; arborele pagodelor (sau Ginkgo biloba) din Grădina Botanică - București și din parcurile dendrologice din Simeria - Hunedoara și Gurghiu - Mureș. Tot în București mai vegetează dudul alb de pe strada Batiștei, vechi de 200 de ani, precum și a lunii turcești de pe strada George Coșbuc și din Parcul Cișmigiu.
