LIVIU DRAGNEA, ELIBERAT DIN ÎNCHISOARE. DECIZIA ESTE DEFINITIVĂ

Distribuie pe:

Tribunalul Giurgiu a admis ieri cererea de eliberare condiționată din închisoare depusă de Liviu Dragnea, după ce acesta a executat peste doi ani din pedeapsa de trei ani și jumătate primită în 2019 în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea primise o decizie nefavorabilă la instanța de fond - Judecătoria Sectorului 5, însă a făcut contestație, admisă de Tribunalul Giurgiu.

În luna aprilie, Dragnea a solicitat în instanță să fie eliberat mai devreme din penitenciar, susținând că a îndeplinit fracția necesară de 2/3 din pedeapsă, “este disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, pe tot parcursul executării pedepsei a avut un comportament bun, fiind recompensat în repetate rânduri și fiind stăruitor în muncă - atât cât i s-a permis să muncească, a participat la activități culturale și la cursuri educaționale, a primit recompense și credite”.

Conform actelor depuse în instanță, Dragnea s-a plâns că persoanele din conducerea Penitenciarului Rahova i-au refuzat dreptul la muncă, ceea ce a condus “la izolarea sa în camera de detenție pentru mai mult de 8 luni (din când în când având acces afară o oră sau două seara) și la agravarea stării sale de sănătate, care nu a putut fi remediată în sistem de detenție”.

De asemenea, Dragnea a reclamat faptul că a fost ținut zilnic în camera de detenție 23 ore din 24 și “în mod surprinzător a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2”.

În plus, a afirmat fostul lider al PSD, dreptul său la sănătate a fost încălcat întrucât i-a fost refuzat, în mod sistematic, accesul la investigații de specialitate și tratament adecvat, deși penitenciarul a fost informat încă de la început despre afecțiunile de care suferea.

Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins însă cererea de eliberare condiționată, Dragnea a făcut contestație, respinsă de Tribunalul București pe 27 mai.

În motivarea deciziei de la Tribunalul București, se arăta că “instanța a apreciat că, din analiza coroborată a situației personale a petentului, nu și-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare”.

În paralel, Dragnea a deschis un alt proces la Curtea de Apel București în care solicita strămutarea de la Tribunalul București la un alt tribunal din țară a procesului privind eliberarea sa condiționată din închisoare, susținând că judecătorii de la Tribunalul București nu pot fi imparțiali în judecarea cererii sale, deoarece au semnat o petiție față de modificarea Legilor Justiției, pe vremea guvernării PSD.

Deși decizia Tribunalului București era una definitivă, Curtea de Apel București a desființat-o, iar procesul a fost mutat la Giurgiu.

Liviu Dragnea s-a aflat în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanța supremă la 3 ani și 6 luni de închisoare.

Fostul lider al PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere, Anca Alexandrescu.

Ulterior, Dragnea a câștigat mai multe procese cu penitenciarul, instanțele stabilind că i s-au încălcat mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă și la îngrijire medicală. (AGERPRES)

ROMSILVA A PLANTAT APROAPE 22 MILIOANE PUIEȚI FORESTIERI

Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a plantat 21,8 milioane puieți forestieri în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, regenerând în total în această primăvară 10.420 hectare fond forestier, cu 14% mai mult decât programul prevăzut pentru campania de împăduriri de primăvară.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, din aceste 10.420 hectare regenerate, 3.574 hectare au fost regenerate artificial, prin lucrări de împăduriri, inclusiv 7 hectare de perdele forestiere, iar 6.846 hectare au fost regenerate pe cale naturală.

Astfel, au fost împădurite cu 459 hectare mai mult decât programul campaniei de împăduriri de primăvară, iar la regenerările naturale s-a înregistrat o creștere cu 831 hectare a suprafeței regenerate natural.

Pentru lucrările de regenerare a fondului forestier proprietatea publică a statului din acest an, din campaniile de împăduriri de primăvară și toamnă, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a alocat un buget de 199,2 milioane lei din fonduri proprii.

În ultimii cinci ani, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva a regenerat 75.401 hectare fond forestier de stat, 48.163 hectare prin regenerări naturale și 27.238 hectare prin lucrări de împăduriri, fiind plantați în acest interval 151,66 milioane puieți forestieri, cu o investiție totală de 665,6 milioane de lei.

Regia Națională a Pădurilor - Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

O REPLICĂ LA SCARĂ MICĂ A STATUII LIBERTĂȚII, ADUSĂ DIN FRANȚA, A FOST INSTALATĂ LA WASHINGTON

La 135 de ani de când “sora ei mai mare” a sosit în portul New York, o replică la scară mică a Statuii Libertății a fost instalată în Washington drept simbol al prieteniei franco-americane la capătul unei călătorii marcate de numeroase măsuri de precauție, informează AFP.

Statuia, cu o înălțime de circa 3 metri, a fost inaugurată miercuri după-amiază de ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, alături de omologul său american, Antony Blinken.

“Este imperioasă reafirmarea valorilor simbolice ale statuii, cum ar fi libertatea, emanciparea, justiția, au insistat cei doi lideri ai diplomației, subliniind ideea continuității «fraternității» între Franța și Statele Unite”.

“În fața brutalității lumii, conflictelor de peste tot, luptei dintre puteri și refuzului regulilor, este important să ne reamintim principiile fundamentale. Iar principiile fundamentale ne sunt comune”, a declarat Jean-Yves Le Drian.

“Parteneriatul nostru, munca noastră comună, destinul nostru comun este de asemenea important - aș spune chiar mai important - astăzi ca niciodată. Avem amândoi sentimentul de a continua pe acest drum remarcabil cu Statele Unite și Franța, împreună”, a declarat, în franceză, Antony Blinken.

Statuia din bronz a fost instalată în grădina reședinței ambasadorului Franței în Statele Unite, la capătul unei călătorii în timpul căreia a trecut nu departe de Liberty Island, la sud de Manhattan, unde se află instalată varianta originală a Statuii Libertății.

ELICOPTERUL BLACK HAWK A RAPORTAT O DEFECȚIUNE TEHNICĂ ȘI S-A IMPUS ATERIZAREA DE URGENȚĂ

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Constantin Spînu, a declarat că în timpul zborului de antrenament de joi, executat de Forțele Aeriene Române și Forțele Aeriene Americane, elicopterul de tip UH60 Black Hawk a raportat o defecțiune tehnică, astfel că s-a impus aterizarea de urgență.

“Din primele date, nu sunt pagube, altele decât doi stâlpi care s-au dărâmat și două mașini care au fost atinse de aceștia în cădere. Nu sunt victime în urma acestui incident, cauzele urmează să fie stabilite de o investigație comună de Forțele Aeriene Române și autoritățile militare americane care dețin acest aparat de zbor”, a precizat el.

“LUCRĂM ALĂTURI DE PARTENERII ROMÂNI PENTRU A REZOLVA SITUAȚIA CREATĂ DE ELICOPTERUL FORȚELOR AMERICANE”

Ambasada SUA la București transmite că lucrează alături de români pentru a remedia situația creată de un elicopter al forțelor americane, joi, în București.

“Ambasada SUA este conștientă de incident și urmărim îndeaproape evoluțiile. Înțelegem că nu au existat răniți. Lucrăm alături de partenerii noștri români pentru a rezolva situația și vom furniza informații actualizate pe măsură ce vor deveni disponibile”, este mesajul misiunii diplomatice.

Circulația a fost restricționată joi, în zona Pieței Charles de Gaulle din Capitală, după ce un elicopter care participa la un zbor de antrenament pentru Ziua Aviației a aterizat în sensul giratoriu.

În urma incidentului au fost avariate două mașini și doi stâlpi de iluminat, potrivit reprezentanților Brigăzii Rutiere. (AGERPRES)

UDMR DOREȘTE O INDEPENDENȚĂ REALĂ A MAGISTRAȚILOR

Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, consideră că subiectul referitor la înființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție, care a blocat punctual coaliția de guvernare, este politizat de către ministrul Justiției, Stelian Ion, altele fiind de fapt problemele reale din justiție.

“Declarația ministrului Justiției referitoare la faptul că noi folosim ca un ciomag Secția specială sau vrem ca magistrații să se teamă este o bazaconie, ca să nu spun o prostie. Avem motive să credem că independența magistraților a fost afectată. Acel raport al Inspecției Judiciare din 2019 spune, cu subiect și predicat, care au fost neregulile grave din sistemul judiciar. Noi, prin acest amendament, nu dorim altceva decât să asigurăm o independență reală a judecătorilor și un sistem de «checks and balances» în sistemul justiției. Să vii tu ca ministru cu un discurs eminamente politic - deci a politizat subiectul, nu discuți despre problemele reale - și vii să ne ataci din punct de vedere politic, pentru că avem o altă opinie privind funcționarea sistemului, este inacceptabil. Eu până acum credeam că domnul ministru se pricepe la ceea ce face, dar încep să am dubii în legătură cu acest subiect, când spune asemenea prostii - că noi dorim ca magistrații să se teamă sau folosim ca un ciomag SIIJ împotriva magistraților. Dimpotrivă, chiar dorim ca magistrații să fie independenți și să poată lua hotărâri potrivit legii și potrivit conștiinței proprii, cum prevede legea”, a declarat, pentru AGERPRES, deputatul UDMR.

Potrivit acestuia, ridicarea MCV nu este condiționată de refacerea competenței DNA în legătură cu anchetarea magistraților, ci de reforma reală din justiție.

“Această teză că ridicarea MCV-ului este condiționată de refacerea competenței DNA-ului în legătură cu anchetarea magistraților este falsă. Ridicarea MCV-ului este condiționată de celelalte reforme structurale pe care domnul ministru însă nu le-a făcut și nu le-a propus. De 6 luni suntem la guvernare, iar dânsul are această obsesie cu competența DNA-ului privind anchetarea magistraților. Sunt problemele reale din justiție, problemele structurale pe care trebuie să le rezolvăm - numirile procurorilor de rang înalt și alte chestiuni care sunt foarte importante din punctul de vedere al funcționării justiției, și cred că din această cauză MCV-ul nu va fi ridicat, pentru că nu există o reformă reală. Există un discurs politic, o obsesie politică a ministrului, dar în realitate nu se întâmplă nimic”, a spus Csoma Botond. (AGERPRES)

Lasă un comentariu