În prezent, patrimoniul construit bisericesc ortodox, aparținând Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, este format din 157 de biserici înălțate în perioada 1658-2021, din care 14 așezăminte monahale (nouă mănăstiri, trei schituri și două metocuri) și 10 capele în unități militare, spitale și în Penitenciarul Miercurea Ciuc.
După anul construirii, situația se prezintă astfel:
- biserici construite în secolele XVII-XIX - 48 (30,77%) (majoritatea se află pe lista monumentelor istorice);
- biserici construite în secolul XX (1900-1994) - 60 (38,46%), din care: biserici construite în perioada 1900-1945 - 40 și biserici construite în perioada 1948-1994 - 20;
- biserici construite după înființarea Episcopiei Covasnei și Harghitei (1994-2018) - 39 (24,36%), din care 8 așezăminte monahale (mănăstiri și schituri) și 10 capele. Harta cu lăcașurile de cult românești, ortodoxe și greco-catolice din județele Covasna și Harghita, ar avea cu totul altă configurație dacă la cele actuale am adăuga un număr 31 de biserici dispărute, după dispariția comunităților parohiale românești, ca urmare a procesului de maghiarizare și 25 de biserici distruse în anii 1940-1944, după Dictatul de la Viena.
Majoritatea celor 31 biserici românești, astăzi dispărute, din actualele județe Covasna și Harghita, au fost ctitorite de puternice comunități românești care existau în zonă, în secolele XVI-XVIII. Din actualele județe Covasna și Harghita, documentele menționează prezența unor biserici ortodoxe și greco-catolice,
azi dispărute.
La acestea se adaugă alte 25 de lăcașuri de cult, ortodoxe și greco-catolice din județele Covasna și Harghita, căzute pradă intoleranței autorităților horthyste față de români și față de bisericile lor, după Dictatul de la Viena, din toamna anului 1940. În rândul acestora s-au aflat bisericile din localitățile: Bățanii Mici, Biboțeni, Boroșneu Mare, Comandău, Căpeni, Catalina, Comolău, Doboșeni, Filia, Herculian, Racoșul de Sus, Vârghiș - din județul Covasna; Aldea, Borsec, Crăciunel, Ditrău, Lueta, Mărtiniș, Mihăileni, Merești, Mugeni, Ocland, Poiana Veche, Satu Mare, Vlăhița, Zetea - din județul Harghita.
În afara celor 31 de biserici a căror dispariție, împreună cu comunitățile parohiale, este atestată documentar, potrivit tradiției sau unor ipoteze, există încă multe biserici, foste ortodoxe, care astăzi aparțin altor culte (biserica unitariană din Chichiș, biserica reformată din Cernat, biserica unitariană din Chilieni, biserica romano-catolică din Ghelința, valoros monument de artă din sec. al XIII-lea, aflată pe lista monumentelor UNESCO. Potrivit opiniei părintelui Prof. Dr. Mircea Păcuraru, la început au fost ortodoxe și bisericile reformate din Mugeni și Dârjiu (jud. Harghita), Ghelința, Chilieni, Simeria (jud. Covasna).
Potrivit șematismului Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei și datelor cuprinse în recensămintele recente ale populației județelor Covasna și Harghita, în prezent în cuprinsul episcopiei există un număr de 33 de biserici ortodoxe, construite în sec. XVIII-XX, rămase cu un număr mai mic de 30 de credincioși sau fără credincioși.
Din lucrările referitoare la istoria românilor din județele Covasna și Harghita și a bisericilor lor, edificate după înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, rezultă procesul dramatic de asimilare a aproape 60 de comunități românești și, în consecință, dispariția lăcașurilor de cult care le deserveau. De remarcat faptul că procesul de pierdere a identității etnice a continuat, în comunitățile rurale, etnic mixte, cu un număr relativ mic de credincioși, și după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Din totalul celor 56 de biserici românești dispărute și distruse în ultimele 3 secole, 26 au fost ortodoxe (46%) și 30 greco-catolice (54%). Dintre acestea, un număr de 23 lăcașuri de cult (41%) împreună cu comunitățile lor au dispărut înainte de anul 1918, iar un număr de 33 (59%) după anul 1918. Majoritatea celor dispărute după anul 1918, respectiv 25 de biserici ortodoxe și greco-catolice, au fost dărâmate în perioada 1940-1944, iar credincioșii trecuți cu forța la confesiunile “istorice” maghiare, după Dictatul de la Viena din 30 august 1940.
Având în vedere vârsta medie înaintată a enoriașilor din comunitățile menționate și consecințele acestei stări de fapt asupra sporului natural al populației, există perspectiva ca majoritatea acestor comunități, într-un număr de 20-30 de ani, să dispară etnic și confesional.
Având în vedere valoarea informațiilor din prezentul articol pentru istoria, cultura și spiritualitatea românilor din județele Covasna și Harghita, propunem valorificarea științifică, editorială, publicistică și civică a acestora, după cum urmează: conceperea și implementarea unui proiect de cercetare istorică, demografică, etnografică și vieții spirituale a fiecărei comunități dispărute, în vederea redactării unor schițe monografice reunite într-un volum dedicat comunităților românești din această parte de țară, dispărute; proiectul va include și identificarea locurilor fostelor biserici și cimitire românești și a altor însemne identitare (troițe, școli confesionale, locuințe ale unor familii de români etc.) și marcarea acestora prin ridicarea unor cruci, troițe și, acolo unde este posibil, inscripționarea numelor liderilor locali (preoți, învățători, alți fruntași români); sprijinirea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, în vederea întăririi vieții pastoral-misionare în parohiile cu un număr mic de credincioși (inițierea de proiecte filantropice, sprijinirea elevilor care studiază în limba română, susținerea materială a preoților și învățătorilor, stimularea acțiunilor de solidaritate cu membrii acestor comunități etc), elaborarea, de către Guvernul României, a unui program de salvare identitară a acestor comunități și includerea acestuia în strategia de dezvoltare economică, socială și culturală a celor două județe,
în scopul asigurării de noi locuri de muncă și armonizării conviețuirii interetnice în această zonă binecuvântată din inima României.
Foto Intrarea lui Horthy în Satu Mare
