LA ZI PE FRONTUL LUPTEI ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI

Distribuie pe:

ÎN JUDEȚUL MUREȘ

Până ieri, 25 august, în județul Mureș au fost confirmate 24.093 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 5 cazuri noi de coronavirus. De asemenea, nicio persoană nu a fost reconfirmată pozitiv în județul Mureș.

Potrivit informațiilor DSP Mureș, 11 persoane confirmate pozitiv sunt internate la această dată în județul Mureș.

Până la această dată, 23.081 de persoane s-au vindecat în județul Mureș (DSP Mureș transmite numărul total al persoanelor vindecate, număr care cu prinde persoanele externate din spitalele de pe teritoriul județului Mureș și numărul cazurilor pozitive izolate la domiciliu și declarate vindecate conform legislației în vigoare). În plus față de acestea, 2.217 persoane au fost externate la termenul de 10 zile (persoane confirmate pozitiv, dar asimptomatice), iar 814 persoane au fost externate la cerere.

Un număr de 6 persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș.

Până acum, 940 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în spitalele din județul Mureș, potrivit datelor DSP Mureș.

În județul Mureș, 13 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 350 de persoane se află în carantină la domiciliu.

CANCELARIA PREFECTULUI INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL MUREȘ

LA NIVEL NAȚIONAL

Până ieri, 25 august, pe teritoriul României au fost confirmate 1.092.971 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19).

1.052.478 de pacienți au fost declarați vindecați. Precizăm că numărul este cel valabil în data de 24 august a.c. și nu a putut fi actualizat din cauza unei situații de natură tehnică.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 849 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 143 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 34.453 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 24.08.2021 (10.00) - 25.08.2021 (10.00), au fost raportate de către INSP 14 decese (7 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Arad, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Neamț, Prahova, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 la categoria de vârstă 50-59, 5 la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 la categoria peste 80 de ani.

11 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.564. Dintre acestea, 212 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.011.886 de teste RT-PCR și 2.270.817 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.547 de teste RT-PCR (6.289 în baza definiției de caz și a protocolului medical, și 9.258 la cerere) și 21.451 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 4.619 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.581 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.001 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 67 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 924 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 570 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

GRUPUL DE COMUNICARE STRATEGICĂ

Lasă un comentariu