CONTINUĂ MISIUNILE POMPIERILOR ROMÂNI ÎN GRECIA - MĂNĂSTIRE SALVATĂ DE LA DISTRUGERE COMPLETĂ

Distribuie pe:

După zile întregi de luptă cu incendiul din regiunea greacă Vilia, ultimele echipaje ale pompierilor militari români s-au retras din zona respectivă în baza de operații a modulului român, din localitatea Eleftina, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, citat de ISU Mureș:

“Obiectivul pe care l-au protejat, zi și noapte, a rămas în siguranță. Mănăstirea Ekklisia Profitis Ilias a fost înconjurată de flăcările uriașe, încă din cursul zilei de luni. Cu toate acestea, în mod minunat, dar și cu aportul colegilor noștri, a fost salvată de la incendiere și de la distrugere completă și, cu toate construcțiile sale (biserică, paraclis, trapeză, pangar, chilii și anexe), a fost predată în siguranță măicuțelor care viețuiesc acolo.

Miercuri seară, salvatorii români au strâns tehnica de intervenție și echipamentele de lucru, și-au luat rămas bun de la gazde și au pornit încolonați către bază.

Misiunea din zona mănăstirii s-a încheiat cu bine, iar pompierii militari români sunt pregătiți, în continuare, pentru noi provocări și misiuni, la care oficialii eleni i-ar solicita să intervină”.

Reamintim că la acțiunile de stingere a incendiilor din Grecia participă și 10 pompieri mureșeni. (I.S.)

ILEANA SANDU

Lasă un comentariu