“ÎN LUMEA BASMELOR ȘI LEGENDELOR” LA TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

În perioada 3-18 septembrie 2021, Muzeul Județean Mureș anunță desfășurarea programului “În lumea basmelor și legendelor” la Târgu-Mureș.

Proiectul “În lumea basmelor și legendelor” este organizat de Asociația Fifi Land din Sibiu și înseamnă ateliere creative și producții artistice, destinate copiilor de peste 4 ani din Târgu-Mureș. Aceste activități se vor desfășura, în weekend, în două din cele mai îndrăgite spații ale Muzeului Județean Mureș: Secția de Etnografie și Artă Populară (cunoscut ca Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Piața Trandafirilor nr. 11) și Secția de Istorie din Cetatea Medievală Târgu-Mureș (cunoscut ca Muzeul de Istorie și Arheologie din Cetate).

Asociația Fifi Land se ocupă cu activități comunitare și sociale, ateliere creative și producții artistice. Activitatea asociației acoperă atât o suprafață artistică foarte întinsă (spectacole de tip performance, devised theatre, teatru-dans, teatru alternativ, film), cât și activități sociale și comunitare (terapie prin artă, organizare de evenimente).

Prin intermediul proiectului “În lumea basmelor și legendelor” , asociația își propune să ofere acces la basmele românești și legendele locale, prin intermediul organizării de spectacole de teatru și ateliere creative, astfel încât copiii cu vârsta de peste 4 ani să cunoască și să experimenteze emoția basmelor. Scenariile și textele poveștilor sunt adaptate patrimoniului natural local (acțiunile basmelor se vor petrece în munții și pădurile locale, personajele vor “călători” printre munții, apele și alte elemente locale naturale), oferind spectatorilor o legătură mai amplă între poveste și împrejurimi.

Spectacolele de teatru și atelierele creative vor fi susținute de actori tineri și profesioniști: Cătălin Pătru, Veronica Popescu, Alex Hâncu și Mircea Rotaru.

Intrarea la evenimente este liberă. Public țintă: copii și elevi cu vârste cuprinse între 5-14 ani. Detalii și înscrieri la persoana de contact: Veronica Pătru - 0740/24.68.17.

Lasă un comentariu