COPILUL, NAISTUL ȘI... LUMEA

Distribuie pe:

* “Lumea își are originea în Dumnezeu, ca rațiune absolută și creator din nimic al întregii existențe. Originea lumii este, deci, paradoxală, ambiguă: pe de o parte, se găsește în nimic, în neființă, iar pe de altă parte, se găsește în voința atotputernică a lui Dumnezeu, care nu este nimic, ci este totul! Așadar, ființa creaturii se constituie dintru început în condiția paradoxală, în balansul neființă-ființă, nonexistență-existență, fixare-devenire. Întrucât provine din neființă, creatura poartă, pe de o parte, la sine neființa, ea “nu poate sări peste umbra ei”. Pecetea “neființei” este imprimată indelebil (din naștere, nu poate fi șters, uitat), în ea; oricât ar deveni întru ființă, nu va putea trece granița dintre relativ și absolut, dintre creat și necreat”.

Gheorghe Remete (1954 - ), Preot, profesor universitar, doctor în Teologie, îndrumător la Școala Doctorală, scriitor bisericesc, poet.

***

* “Dintotdeauna am avut emoții pe scenă: mi-au tremurat mâinile, gâtul, capul, picioarele, trupul. Și nu am reușit să mă calmez decât cu pastile. Cu tot succesul meu, în orice concert eu iau pastile. Pentru că fiecare sunet al meu e o trăire, o parte din mine și din poporul meu, pentru că toate compozițiile mele sunt dedicate lui Dumnezeu și poporului meu”.

Gheorghe Zamfir (1941-), naist virtuoz și compozitor român, supranumit “Regele naiului”. Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat, reușește să cucerească aplauzele întregii planete.

                                                                                                                                                                                                ***

* “Odată, un copil voia să intre pe poarta unui cimitir. Era noapte, întuneric. Un străin îl întâlni în acel loc pustiu și-l întrebă unde vrea să se ducă. Acasă la părinții mei, căci ei locuiesc dincolo de cimitirul acesta - răspunse el. Străinul îl mai întrebă: “Dar nu ți-e teamă că ai să te rătăcești?”. “Nu mă pot rătăci, răspunse copilul, fiindcă dincolo de mormintele și crucile acestea se zărește o lumină. Este lampa de la fereastra tăticului meu și câtă vreme e aprinsă, eu mă călăuzesc după lumina ei și știu că părinții mă așteaptă și nu mă rătăcesc”.

Dragii mei cititori! Lumea aceasta are un început și un sfârșit. Un drum bine-definit. Un drum de unde plecăm și unde vom ajunge cu toții, indiferent cine suntem; mai devreme sau mai târziu. Cert este că nu trebuie să ne fie indiferent de cum va fi finalul vieții noastre. Pe acest drum întâmpinăm tot felul de obstacole, primejdii, ispite, care se doresc a ne descuraja sau înlătura de pe drumul cel bun. Întotdeauna, vom străbate acest drum mai ușor dacă avem credința acestui copil, care știa că tatăl său îl așteaptă în căsuța luminată. La capătul drumului ne așteaptă Hristos Mântuitorul nostru, care ne întinde mâna Sa și ne luminează calea.

P.S. Cartea Iuditei, cap. 6, vers: 18-19: “Poporul a căzut cu fața la pământ și s-a închinat lui Dumnezeu și a strigat, zicând: Doamne, Dumnezeul cerului, caută la trufia lor și îndură-te de umilința neamului acestuia și te uită cu milostivire astăzi la fața celor sfințiți ai tăi”.

PĂRINTELE ILIE

Lasă un comentariu