ROMÂNII S-AU ÎMPĂRȚIT ÎN DOUĂ TABERE DIN CAUZA COMUNISMULUI

Distribuie pe:

Un sondaj realizat de INSCOP, citat de evz.ro, arată că românii regretă comunismul și că majoritatea o duce mult mai rău acum decât atunci. Oamenii sunt revoltați de politica din țară și de cum decurg lucrurile.

Mai bine de 60% dintre români consideră că pe vremea comunismului era mult mai bine ca acum. Un sondaj realizat de INSCOP a arătat că aceștia cred că nu pandemia este problema în țară, ci tot ce se întâmplă. 6 din 10 români regretă vremurile de dinainte de Revoluție.

Mulți dintre cetățeni au tendința să compare prezentul cu “Epoca de Aur”, când nu existau șomeri, iar statul îți oferea o locuință pentru care se plătea o sumă modică. Majoritatea au povestit că în perioada comunistă nu aveau grija zilei de mâine.

Oamenii sunt revoltați

“Puteai să trăiești decent. Frigiderul plin de carne, n-aveam probleme. Și de toate erau”, “Cel puțin aveam un serviciu asigurat. Case ni se ofereau de la stat” sau “Atunci aveai o siguranță, un serviciu. Știai că dacă își văd de treabă la locul de muncă, puteau ieși la pensie”, au spus oamenii.

Prezentul vine cu mall-uri, parcuri de distracții, cluburi și telefoane moderne, dar fură liniștea oamenilor.

Ce spun specialiștii?

“Dacă am compara aceste date cu o măsurătoare pe care am făcut-o în urmă cu 7 ani, în 2014, constatăm că atunci românii erau puțin mai optimiști în legătură cu viitorul și în legătură cu prezentul în comparație cu trecutul”, a declarat Remus Ștefureac, director INSCOP. Cauzele pentru care un segment larg de populație face încă o asemenea comparație sunt multiple. “Nesiguranța și provocările coșului zilnic, lipsa de perspectivă asupra a ceea ce înseamnă ajutor pot să determine o persoană să gândească că și cum nu are suport extern, că și cum încrederea în organele statului nu mai există”, a declarat Jeni Chiriac, psiholog.

“Datele au fost culese într-un context de criză multiplă: criză pandemică, sanitară, care se întinde deja de un an și jumătate, o criză economică, socială, facturi, creșteri și, evident, o stare de anxietate. Peste toate acestea s-a suprapus o criză politică absolut inexplicabilă la 8 luni după constituirea unei coaliții de guvernare”, mai spune Remus Ștefureac.

Un alt studiu a descoperit că 45% din români nu mai au speranța că o să se schimbe ceva.

“Era o lume împărțită în două: niște oameni, foarte puțini, care o duceau mult mai bine decât ceilalți. Și foarte mulți oameni care o duceau foarte rău. Nu se găsea mâncare, totul era raționalizat. Se lua curentul o dată pe zi. Aveai apă caldă o dată pe săptămână”, a declarat Cristian Păun, economist.

Lasă un comentariu