Peste oraș se-așază prima brumă,
Anii trecuți îmi răscolesc prin oase,
Orașul pare năclăit cu humă
De ploile prodige, reci și joase.
Din zori de ziuă supărat e cerul
Împovărându-mi inima și gândul,
Mă simt bătrân și coroziv ca fierul,
Stă voioșia așteptându-și rândul.
E prima brumă, uit ușor de ploaie,
Pădurea arămie-n strai de nuntă
Alină ale timpului șuvoaie
Spre vârsta glacială și căruntă.
Din elegia toamnei ce înfige
Veștede ace, mohorâte gânduri,
Alean de plumb în suflet se prelinge...
(E cazul să închei aceste rânduri).
