ISU MUREȘ, PREGĂTIT SĂ FACĂ FAȚĂ ORICĂREI SITUAȚII

Distribuie pe:

Joi, 30 septembrie, a avut loc un exercițiu, în teren, pe terminalul Aeroportului Internațional “Transilvania" Târgu-Mureș, referitor la “Gestionarea unei situații de urgență generată de un accident aviatic cu victime multiple".

Situația tactică a constat în: o aeronavă aflată în zbor, care avea la bord patru membri ai echipajului și 120 de pasageri, la aterizare, în contact cu pista, trenul principal dreapta, a cedat. Aeronava a continuat rulajul pe capota motorului dreapta, iar roțile din față au efectuat un viraj la dreapta spre o altă cale de rulare, unde se afla în așteptare o aeronavă de dimensiuni mai mici, care avea la bord 14 pasageri și doi membri ai echipajului. În urma impactului dur dintre aeronave, au existat scurgeri de combustibil și a izbucnit un incendiu la unul dintre motoare, iar cei 14 pasageri și cei doi membri ai aeronavei de mici dimensiuni au rămas blocați/încarcerați, existând și pericolul de propagare a incendiului. Este anunțat turnul de control/conducerea aeroportului despre eveniment și imediat se iau măsuri pentru a interveni pompierii din cadrul SPSU ai aeroportului. Este anunțat Detașamentul de Pompieri Târgu-Mureș și se execută de îndată deplasarea la locul intervenției cu forțe și mijloace de intervenție. De asemenea, este anunțată conducerea inspectoratului despre eveniment, se raportează la IGSU, DSU, se alertează detașamentele învecinate din județ pentru a se deplasa la intervenție și se alertează unitatea administrativ teritorială Ungheni. Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Horea", DOMNUL COLONEL Călin-Ioan HANDREA, solicită Prefectului județului Mureș, doamna Cristina-Mara TOGĂNEL, activarea Planului Roșu.

Comparativ cu exercițiile ante-rioare desfășurate pe platforma aeroportului, conducerea inspectoratului, preocupată continuu de pregătirea personalului propriu, a reușit să beneficieze de un simulator pentru căutare salvare, care să aducă exercițiul cât mai aproape de o situație reală. Acest lucru a fost posibil prin domnul instructor Titus-Adrian CAZACU, expert în Airport Rescue and Fire Fighting, care, de asemenea, a participat la desfășurarea exercițiului. Având în vedere că în simulator puteau fi poziționate doar patru victime și se putea interveni doar cu un binom format din doi salvatori, exercițiul a fost repetat de mai multe ori, pentru a beneficia câți mai mulți pompieri de o imagine cât mai reală. În interiorul simulatorului era un mediu ostil, vizibilitatea redusă aproape la 0 și fum dens. În cazul unei situații reale de urgență pe timpul desfășurării exercițiului, simulatorul este prevăzut cu două intrări pentru siguranța persoanelor.

Printre principalele obiective ale exercițiului au fost: dezvoltarea capacității de interoperabilitate în sistem integrat, optimizarea și asigurarea managementului în cazul producerii unui accident aviatic, cooperarea între structurile/instituțiile cu funcții de sprijin, verificarea implementării Planului Roșu la nivelul județului Mureș, perfecționarea deprinderilor personalului propriu, verificarea modului de intervenție a SPSU al aeroportului, verificarea modului de funcționare a instalațiilor de alimentare cu apă și verificarea funcționării fluxului informațional.

La exercițiu, ISU Mureș a participat cu următoarele forțe și mijloace: patru autospeciale de stingere, trei autoturisme de teren, o autoscară mecanică, două containere multirisc, trei autospeciale de transport victime multiple, Punctul de Comandă Mobil, autospeciala CBRN, autospeciala de descarcerare, două ambulanțe și un microbuz, cu 57 de cadre militare și 33 de voluntari din cadrul ISU Mureș.

Mulțumim membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pentru sprijinul acordat în desfășurarea exercițiului.

Lasă un comentariu