CLĂDIREA PRIMĂRIEI TÂRGU-MUREȘ VA FI ILUMINATĂ ÎN CULOAREA ALBASTRĂ

Distribuie pe:

Clădirea Primăriei Târgu-Mureș va fi iluminată în culoarea albastră sâmbătă, 13 noiembrie, în intervalul orar 17.00-21.00, organizatorii evenimentului fiind Asociația Copiilor și Tinerilor Diabetici - Mureș (ASCOTID) în colaborare cu Primăria Târgu-Mureș. Prin această acțiune se marchează Ziua Mondială a Diabetului, albastrul fiind culoarea simbolică a acestei zile.

Evenimentul organizat are ca scop informarea și educarea publicului larg cu privire la importanța prevenției diabetului, precum și asupra controlului eficient al acestei afecțiuni și îmbunătățirea stilului de viață pentru persoanele afectate de această boală.

Prin iluminarea clădirii municipalitatea se alătură campaniei de conștientizare a luptei pentru prevenirea diabetului zaharat.

SERVICIUL RELAȚII INTERNE ȘI INTERNAȚIONALE

Lasă un comentariu