Grănicerii
În altă iarnă cu ger și zăpadă mare, tot spre seară, după ce-mi terminasem treburile în satul Cinghinea, înainte de a porni spre casă, am primit o înștiințare de la căpitanul de grăniceri. Îmi cerea să-l aștept vreo zece minute pentru că dorea să ne întoarcem împreună la Ripiceni. Tare m-am bucurat. Auzisem că prin partea locului mișună lupii și gândeam că mă voi înapoia mai liniștit și în siguranță alături de un ofițer de graniță, înarmat, speram eu, până în dinți. Nu au trecut nici zece minute și căpitanul a apărut călare. Mi-a spus că a trebuit să rezolve urgent o situație la graniță și că motorul jeepului, dimineață, pe gerul ăsta mare, nu a funcționat.
Și-a agățat hățurile calului de sanie și mi-a spus ușor îngrijorat:
- Dă-i drumul că acuș, acuș se înnoptează, Știi, în graba mare nu am luat cu mine nici o armă, cu toate că știam că pe aici “colcăie” lupii. Te-am rugat să mă aștepți, gândind că în doi, cumva ne vom descurca.
Nu i-am spus nici o vorbă că speranțele mele erau în revolverele și carabina lui.
- Mârșule, ce zici? A fost și tragic și comic. Apropo.
Să-ți mai spun încă una cu grănicerii, ca să vezi că pericolul care-l pândește pe medic nu vine totdeauna din contactul cu bolnavii contagioși.
Grea a fost nașterea aceea. Nu mi-a fost ușor să stăpânesc crizele eclamptice la o primipară, acolo în fundul Moldovei, singur, cu medicamente pe sponci și cu ajutoare speriate de moarte. Se terminase o zi și o noapte lungă.
Mi-aduc aminte că la un moment dat m-am dezbrăcat până la maiou. Arșița de după-masă, munca încordată, efortul și osteneala m-au sleit și pe mine și pe moașe. Noaptea, când totul s-a terminat cu bine, eu și cu Vlad, oficiantul sanitar, ne-am pornit spre casă cu șareta. Pe moașă am lăsat-o acolo să supravegheze lăuza încă 24 de ore. Era întuneric beznă. Nu răsărise luna. În liniștea aceea se auzea numai tropotul calului și din când în când scărțâitul ascuțit și neplăcut urechii făcut de raful roții când aluneca pe câte o piatră. Nici eu și nici Vlad nu aveam chef de vorbă. Drumul ținea marginea Prutului, iar între râu și drum era fâșia de frontieră arată ca-n palmă, așa că și urma lăsată de șoarece se putea cunoaște ușor. Deodată s-a auzit o pocnitură și șuieratul glontelui deasupra capului nostru.
- Oprește, Vlade, am strigat. S-a tras în noi cu arma.
Din întuneric s-au desprins două siluete cu puștile țintite spre noi, apoi brusc ni s-a pus în ochi lumina de la o lanternă.
- Oprește! Parola!
- Sunteți nebuni, am țipat la ei. Trageți cu arma în noi fără nici un avertisment? Dacă m-ați fi împușcat cine vă mai spunea parola? Voi faceți ca americanii, primul glonte în victimă, al doilea în aer și ulterior cereți parola și puneți întrebări.
- Măi, Radule, ne-ai amețit cu munca și cu greutățile de acolo. Nu ne-ai spus o iotă despre distracții, despre petreceri, de cum îți petreceai timpul liber? Aproape de Ripiceni este vestita localitate Cotnari, iar moldovencele sunt cunoscute pentru frumusețea lor.
- Ce distracții, Mârșule! Când mă pregăteam să merg la un botez, m-au chemat de urgență pentru că unul s-a înecat. M-au chemat la o eclamsie în timp ce sărbătoream onomastica gazdei. M-au scos urgent de la serbarea de sfârșit de an a școlii, pentru că moașa, o femeie în vârstă, cu prezbiopie, a confundat serul anti-tetanic cu vaccinul antitifo-paratific și doza pe care i-a administrat-o secretarului de la Sfatul popular era cvadruplă. Când am intrat în casă, omul halucina din cauza febrei de 40 de grade. Nu a fost ușor unui medic tânăr, acolo, la “sfârșit” de țară, singur, să te lupți, să ții în frâu funcțiile vitale ale ghinionistului. Din când în când mai jucam cărți cu gazda, cu președintele cooperației și cu un învățător. Nu odată i-am lăsat baltă și au continuat jocul în trei, din cauza urgențelor. Fete? Cele câteva eleve și studente care învățau la Botoșani sau la Iași, vara, mergeau în tabere, la munte sau la mare. Veneau acasă, la părinți, pentru trei-patru zile și se întorceau, în septembrie, la școală.
Cu distracția sau cu petrecerea plăcută a timpului, cum vrei să-i spui, am avut ghinioane și acolo, am ghinioane și aici. Sunt în București de două luni și uite ce pățesc.
(Va urma)
Dr. ONORIU I. COFARIU
