VERSURI DE MARIN SORESCU

AMESTEC

Un vis habotnic ne lucrează

Cu vrăji străvechi. În vârf de rază

Țâșnită din pământ, trofeu,

Ești întâi tu, la urmă eu,

Amestecați într-un cuvânt,

Amestec sfânt de ești și sunt,

O goană tot gonind așa,

Un cal nebun mânat de-o șa...

BARBARI

Norii mă apasă cu umbra lor,

De evenimente grele

și importante

Am făcut bătături.

Și cu toate că-mi suport

Cu destul stoicism

Soarta mea de granit,

Câteodată mă pomenesc urlând:

Circulați numai pe partea carosabilă

A sufletului meu,

Barbarilor!

BOALĂ

Doctore, simt ceva mortal

Aici, în regiunea ființei mele

Mă dor toate organele,

Ziua mă doare soarele

Iar noaptea luna și stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer

Pe care până atunci nici nu-l observasem

Și mă trezesc în fiecare dimineață

Cu o senzație de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente

Am urat și am iubit, am învățat să citesc

Și chiar am citit niște cărți

Am vorbit cu oamenii și m-am gândit,

Am fost bun și-am fost frumos...

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore

Și-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte

Într-o zi

Când m-am născut.

Marin Sorescu (29 februarie 1936, Bulzești - 8 decembrie 1996, București), scriitor, poet, dramaturg, artist plastic, fost ministru al Culturii.

În imagine: Autoportret

Lasă un comentariu