Spolocania este numele zilei de 15 noiembrie și stă sub semnul purificării prin spălarea rituală a tuturor urmelor ce ar putea spurca prima zi a Postului Crăciunului. E una dintre zilele care “scurtează postul”, deoarece se continuă petrecerile de duminică, însă, de data aceasta, sub patronajul femeilor. Acest obicei a dus la personificarea Spolocaniilor, închipuite de țărani ca niște sfinte lăsate de Dumnezeu anume pentru petreceri, care se cer sărbătorite “în băutură și încântări”.
Și dacă tot a venit vorba despre băutură, să vedem de ce lunii noiembrie i se mai spune VINAR, pe lângă Brumar sau Promorar.
Ne aflăm la începutul sfârșitului toamnei. Oamenii îngrijesc pomii pentru a da rod în anul ce vine, curăță gardurile și curțile, se pregătesc pentru iarnă. Este vremea în care fierbe mustul și se transformă în vin, licoare folosită odinioară în bețiile rituale închinate zeului Dionysos, singura băutură despre care se crede că poate fi băută de cei morți, atunci când este picurată drept ofrandă și înghițită de pământ.
Despre vin se povestește că demască minciunile și învinge vrăjile, în satele noastre fiind consumat în mod tradițional la pragurile din viața omului și la sărbătorile de peste an. Nelipsit astăzi în sacramentele creștine, în Orient și Egipt, vinul însoțea marile sărbători încă de acum 5000 de ani.
Legenda spune ca Dionysos, zeul vinului, s-a născut în Tracia, de unde și faima acestei miraculoase băuturi produse de daci. Despre războinicii greci care s-au dus în Tracia sa găsească vinul, citim în “Iliada”, iar despre consumul ritual al vinul din uimitoarele vase ceremoniale de tip rhyton, aflăm din scrierile lui Herodot. Un astfel de vas din argint a fost descoperit la Poroina Mare, în Mehedinți. Are forma unui cap de taur, simbol mithraic, solar, și reprezintă patru preotese care țin în mâinile lor un rhyton și un vas de libație.
Probabil tot un ceremonial descria și Platon, într-unul din “Dialogurile” sale, atunci când vorbea despre faptul că tracii beau vinul neamestecat cu apă și, considerându-l aducător de fericire, îl împrăștiau pe hainele lor. În Grecia antică, vinul era considerat substitutul sângelui lui Dionysos, simbol al cunoașterii și al inițierii, băutură a nemuririi.
“Acesta este Sângele Meu”, spune despre aceeași licoare Mântuitorul, la Cina cea de Taină, iar prima minune a Lui a fost preschimbarea apei în vin la Nunta din Cana Galileii. Simbolistica medievală ilustrează parabola potrivit căreia Hristos este un butuc de vie, iar lăstarii sunt ucenicii săi. În iconografia ortodoxă, vița-de-vie devine chip al lui Hristos, vinul fiind nelipsit la marile praznice din an.
(Fotografie antebelică reprezentând o familie de bucovineni)
IULIA GORNEANU
