Primește-mă acasă, Românie!
Am obosit ca un copil orfan,
Primește-mă, măicuță Românie,
Ești ultima speranță ce-o mai am!
Fă-mi loc în casa ta ca la o fiică
Și pune flori pe masă-n Casa Mare,
M-am săturat atât să-mi fie frică,
Mi-e dor în suflet de o sărbătoare.
M-au tot furat, mințit și chinuit,
Mi-au alungat copiii și nepoții,
Mi-au ordonat forțat ca să te uit!
Dar nu pot, maică! - aștept
în dreptul porții...
Primește-mă, măicuță Românie!
Am obosit ca un copil orfan,
Primește-mă acasă, Românie!
Ești ultima speranță ce-o mai am...
ANGELA MÂNDÂCANU, Chișinău
