AZI, LA TÂRGU-MUREȘ, SIMPOZION NAȚIONAL - IN MEMORIAM ION C. BRĂTIANU ȘI LIBERALISMUL ROMÂNESC

Distribuie pe:

“Brătienii, liberalii Brătieni, ne-au dat o lecție desăvârșită de civism, anume, ne-au învățat că nu există activism politic în limitele idealurilor persoanele, ci în lumina idealurilor publice, naționale. Nu putem conduce țara, dacă nu am sădit un pom, dacă nu am făcut o casă, fiindcă nu ne crede nimeni. Brătienii câștigând încredere celor care le-au delegat puterea, nu au făcut o casă simplă, ci casa tuturor românilor.  Din acest punct de vedere, Brătienii au fost, într-adevăr, constructori și arhitecți ai României. La două secole de la nașterea marelui Ion C. Brătianu e bine să ne aducem aminte, dar amintirea nu e de ajuns. E necesar să învățăm din mesajul său, el a făcut România modernă, iar alți membri ai familiei au contribuit la organizarea și funcționarea României”.

Institutul de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Șincai” Târgu-Mureș al Academiei Române, Biblioteca Județeană Mureș și Primăria municipiului Târgu-Mureș organizează azi, 24 noiembrie, evenimentul cu tema ION C. BRĂTIANU ȘI LIBERALISMUL ROMÂNESC. Manifestările se înscriu în seria evenimentelor dedicate de Academia Română în acest an memoriei lui Ion C. Brătianu, de la a cărui naștere s-au împlinit 200 de ani.

În acest context, Holul mare al Primăriei municipiului Târgu-Mureș va găzdui, până la 1 Decembrie inclusiv, expoziția de carte organizată de Biblioteca Județeană Mureș “Momente din istoria României în scrierile Brătienilor”, al cărei vernisaj va avea loc azi, la ora 13.45.

Momentul inaugural va fi urmat, înceâpând cu ora 14, de Simpozionul național “Liberalismul și triumful democrației. 200 de ani de la nașterea omului politic Ion Brătianu”, având ca invitați istorici de la instituții de cultură și știință de la uni-versități din București, Iași și Târgu-Mureș.

Din cauza situației pandemice, majoritatea intervențiilor vor avea loc pe platforma zoom și vor fi transmise live pe pagina Primăriei, informează organizatorii.

Vor susține comunicări: prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, Universitatea București; conf. univ. dr. Silvia Marton, Universitatea București; cercetător științific,

dr. Liviu Brătescu, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” Iași; cercetător științific, dr. Virgil Pană, Muzeul Județean Mureș; prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, Institutul de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe Șincai” Târgu-Mureș.

IOAN AUREL POP,  Președintele Academiei Române

Lasă un comentariu