VĂ MULȚUMESC PENTRU ÎNCREDERE!

Distribuie pe:

În urmă cu un an, în duminica de 6 decembrie, era forfotă mare în țară. La această oră, candidații și susținătorii lor așteptau cu nerăbdare estimările exit poll-urilor.

Dacă lăsăm la o parte dramatismul inerent oricărei competiții, rămâne un tablou emoționant, când toată lumea este optimistă, preocupată de ce se întâmplă în jurul său, gata să lase în urmă tot ce nu era bun și să înceapă un drum nou. Indiferent cu ce echipă ținem, toți ne dorim același lucru: să fie bine în țară.

Mă gândesc de multe ori cum ar fi dacă am reuși să păstrăm măcar o parte mică din energia aceea fulminantă ce se dezlănțuie în timpul campaniilor electorale.

După un an, retrăiesc cu aceeași emoție sentimentul acela copleșitor, când realizezi că faci parte dintr-o comunitate puternică și unită, pe care te poți baza în momentele importante.

Am fost conștientă de atunci că ne așteaptă un drum greu, dar câtă vreme rămânem devotați principiilor noastre, nu există provocare de netrecut.

Vreau să știți că susținerea dumneavoastră îmi dă încredere și sunt convinsă în continuare că împreună putem realiza multe lucruri frumoase.

DUMITRIȚA GLIGA, deputat PSD, Filiala Mureș

Lasă un comentariu