A fost promulgată Legea privind simplificarea procedurilor de intabulare a terenurilor!

Distribuie pe:

Proiectul de lege, al cărui coinițiator sunt, a devenit, în urma promulgării, Legea nr. 377/2022 pentru modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996.

Am susținut în Comisia juridică și în plenul Camerei Deputaților, în luna aprilie, acest proiect de lege, pe care le-am propus în urma identificării unor probleme reale, din practică, cu care se confruntă atât cei care doresc să-și intabuleze proprietățile în intravilan sau extravilan, cât și toți cei implicați în intabularea terenurilor în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară.

Astfel:

Au fost reglementate cazurile în care se notează posesia în cartea funciară, inclusiv asupra imobilelor pentru care au fost emise doar procese-verbale de punere în posesie, ceea ce ajută la clarificarea situației juridice a imobilelor pentru cetățenii care folosesc și plătesc impozitele aferente terenurilor deținute, dar nu au reușit până în prezent să obțină acte de proprietate.

Terenurile aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum curtea și grădina din jurul acestora, se înscriu în cartea funciară și se intabulează dreptul de proprietate asupra acestora în favoarea actualilor deținători ai construcțiilor, în baza certificatului prin care se atestă că imobilul este înregistrat în registrul agricol. Propunerea se concretizează într-un sprijin real în favoarea cetățenilor proprietari ai construcțiilor care au situația juridică neclară asupra terenului aferent acestora.

A fost simplificată procedura de înscriere a construcțiilor în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică derulate în cadrul Programul Național de Cadastru și Carte Funciară.

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară se va derula până la finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale din România.

Pentru primăriile care demarează lucrări de cadastru sistematic sau planuri parcelare, cu finanțare din bugetul local, s-a statuat că acestea pot beneficia de o cofinanțare din partea ANCPI, în limita sumelor prevăzute în contractele de servicii.

În 21 septembrie 2022, Curtea Constituțională a României a dat undă verde modificărilor votate de plenul Camerei Deputaților, iar acum, după publicarea Deciziei CCR, Legea a fost promulgată.

Dumitrița Gliga, deputat PSD de Mureș

Lasă un comentariu