NE-AM SĂTURAT SĂ FIM “SACRIFICAȚII DE SERVICIU” DIN SECTORUL BUGETAR! SALARIAȚII DIN ÎNVĂȚĂMÂNT REIAU PROTESTELE!

Distribuie pe:

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație “SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală “Alma Mater”, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, consideră că actualul Guvern continuă politica de a desconsidera salariații din învățământ.

Astfel, ieri, 13 ianuarie, 100 de membri au protestat în Piața Victoriei și au pichetat sediile principalelor partide politice - PSD și PNL.

,,Reamintim reprezentanților Guvernului României și partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Majorarea salarială de doar 4 % de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creștere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru peronalul didactic de predare, a provocat o stare ne nemulțumire generală în rândul salariaților din învățământ.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că peste 30.000 de salariați din categoria personalului nedidactic din învățământ beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată, deși, de la data declarării pandemiei COVID-19, acești salariați au desfășurat și alte tipuri de activități ce nu au legătură cu cele specifice postului deținut.

În plus, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 și H.G. nr. 569/2017.

În prezent, cele trei federații sindicale au în desfășurare un referendum privind declanșarea grevei în sistemul educațional”, se arată în comunicatul de presă comun, semnat de președinții celor trei federații sindicale, Simion HANCESCU, Marius Ovidiu NISTOR și Anton HADĂR.

L.O.

Lasă un comentariu