*”Dumnezeu, NU ne poruncește și NU dorește să fim triști în inima noastră; mai degrabă, dorește ca, din iubire pentru El, să avem mereu bucurie în suflet. Dorește mai degrabă să se veselească din iubire față de El, întru râsul sufletului. ASCULTAREA față de Dumnezeu este mormânt al voinței și înviere a smereniei. Socotesc mai fericiți pe aceia care sunt căzuți în păcate și își plâng, regretă păcatele, decât pe cei ce n-au căzut în păcate și nu-și regretă păcatele lor. Căci căzând s-au sculat, dar cu o sculare fără primejdii. Smerită cugetare este și aceea că un om fiind ocărât (certat) de altul, nu-și micșorează dragostea față de acesta”.
Sfântul Ioan Scărarul (579-649), a intrat în mănăstirea din Muntele Sinai la vârsta de 16 ani. Până la acea vârstă dobândise o pregătire solidă în toate științele acelei vremi, fapt care ar indica proveniența sa dintr-o familie înstărită. Aleasa sa pregătire în științele vremii i-a adus numele de Ioan Scolasticul, iar viețuirea în Muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul. Acum însă este cunoscut sub numele de Ioan Scărarul, datorită cărții “Scara dumnezeiescului urcuș”, pe care a scris-o la sfârșitul vieții sale.
***
*”Noi, creștinii, nu trebuie să iscodim cu mintea noastră unde este raiul sau unde este iadul, că nici Sfinții Părinți nu ne dau voie la una ca aceasta. Mântuitorul Hristos atât ne-a spus: “Mă duc să vă găsesc loc, ca unde voi fi Eu și voi să fiți” (Ioan 14,3). Așa ne învață Domnul și nu ne trebuie mai mult. Noi să zicem mereu rugăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur: «Doamne, nu mă lipsi de tot binele tău ceresc; Doamne, izbăvește-mă de muncile cele de veci. Amin». Vai de acel om care va cădea în mâinile lui Dumnezeu cel viu. De la închisoare te mai scoate un avocat. Dar când se va umple cupa mâniei lui Dumnezeu, unde ne vom ascunde de fața Lui? Să ne aducem aminte, așadar, mereu de păcatele noastre și de ceasul Judecății viitoare și în veac nu vom greși. Dacă noi am avea credință în Dumnezeu permanent și că El va fi tot timpul cu noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredințați că suntem în brațele lui Dumnezeu, precum copiii în brațele mamelor lor. Noi însă n-am ajuns la măsura aceasta, că ne încredem în bani și în plăceri mai mult decât în Dumnezeu”. (Povățuitor spre poarta raiului).
Părintele Paisie Olaru (1897-1990), renumit duhovnic ortodox român de la Mănăstirea Sihăstria
***
*”Înainte de nașterea Domnului nostru Iisus Hristos cu vreo cinci sute de ani, în Persia era împărat Cir, cuceritorul Babilonului, eliberatorul evreilor, pe care i-a sprijinit a-și reedifica Cetatea Ierusalimului și Templul Sfânt. Era un om căruia îi plăcea să fie măgulit, lăudat, chiar dacă realitatea era alta. Împlinea cincizeci de ani de stăpânire. A adunat sfetnicii și înțelepții din toată împărăția, pe care i-a rugat să-i arate lui și tuturor supușilor ce lucruri bune a făcut în cei cincizeci de ani, știind că va fi măgulit cu laude. Aceștia au spus împăratului lor că numai cincizeci de fapte bune a făcut; atunci când își aniversa ziua de naștere și făcea milostenie cu supușii și cei săraci”.
Așa este și în ziua de astăzi; o parte din mai marii noștri sau cei care sunt puși în funcții de conducere sunt mai mult doritori de laude decât de fapte bune. Să ne aducem aminte de mai marii și înaintașii noștri vrednici, care cu adevărat își merită locul lor în istorie și sufletul nostru (n. a.).
P.S. “Chiar dacă ar trăi mulți ani, omul să se bucure de toate și să-și aducă aminte de zilele cele din întuneric, căci multe vor fi. Tot ce se întâmplă este deșertăciune. Bucură-te, omule, cât ești tânăr și inima ta să fie veselă în zilele tinereții tale și mergi în căile inimii tale și după ce-ți arăți ochii tăi, dar să știi că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta și depărtează suferințele din trupul tău, căci copilăria și tinerețea sunt deșertăciuni” (Ecclesiastul cap. 11, vers. 8-9).
PĂRINTELE ILIE
